În 1981, unul dintre marii scriitori SF de tip cyberpunk, William Gibson, își imaginează un personaj pe care îl numește Johnny Mnemonic și care, într-un viitor distopic, este un traficant de date. Are implantat în creier un „cip” prin care transportă informație de mare sensibilitate și importanță, la care însă el nu are acces. Umanitatea lui socială e reductibilă la un corp folosit ca suport pentru anumite date digitale. Mă gândesc în ultima vreme cu îngrijorare la toate aceste istorii imaginate de autorii de literatură încă de acum jumătate de secol și mă întreb dacă nu cumva un sâmbure de adevăr al condiției umane se va desfășura dramatic în acea direcție. Dincolo de poveste în sine, mi se pare o parabolă a închiderii „la un click distanță”. Cu alte cuvinte, deși aproape toată informația se găsește pe internet liberă, s-ar putea ca noi să nu fim capabili să o accesăm, sau, cu termenii lui Mircea Miclea, să nu fim capabili să o transformăm de fiecare dată în cunoaștere. Informația nu înseamnă cunoaștere, așa cum precizează cercetătorul. Degeaba putem vedea cărțile importante ale culturii noastre dacă nu le înțelegem, nu le studiem, nu le asimilăm. În zadar se regăsesc documentare serioase și excelente despre cele două războaie mondiale, explicate aproape minut cu minut, dacă nu le accesăm și mai ales dacă nu desprindem din acele confruntări idei, cauze, efecte, decizii, greșeli, dacă istoria ne rămâne în continuare necunoscută în tot ce are ea esențial pentru a înțelege evoluția societății ori politica. S-ar putea ca multora să nu le folosească nici articolele științifice și, mai grav, s-ar putea ca acestea să fie laolaltă cu informație colportată și cu diverse reziduuri culturale care nu au valoare de adevăr. Și atunci mintea noastră, asemenea pachetului care nu poate fi decodat din capul personajului Johnny Mnemonic, nu ne folosește la nimic, ba poate chiar să ne încurce. Până când cineva, asemenea lui Molly Millions, va găsi o soluție.
Scrie un comentariu