Pe foarte mulți îi sperie izolarea, retragerea din lume. Mare dreptate a avut Aristotel să spună, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, că omul este un animal social. Și totuși, în aceste zile bântuite de spectrul unui virus necruțător, doar tinerii au mai avut curajul să iasă pe străzi. Bucureștiul a devenit deodată un oraș al tinerilor, ca și cum cei trecuți de 30 de ani nu ar mai exista. Este un sentiment ciudat, ireal, să vezi că ție ți se poate întâmpla așa ceva. Ție! Străzi pustii, parcuri pline doar de adolescenți și magazine golite ca înaintea unei apocalipse din care doar un stomac plin te mai poate salva.
Avem online-ul. Internetul este singurul care ne mai oferă senzația că nu am rămas chiar singuri, că, la nevoie, putem să cerem ajutorul cuiva. Această minune a secolului XX îți oferă un oarecare sentiment de siguranță. Ca să fiu sincer, mulți dintre noi eram singuri și înainte de Corona, doar că nu conștientizam asta. Evitam contactele cu familia sau cu prietenii pretextând că avem mult de lucru, că ne lipsește timpul pentru astfel de frivolități. Ei bine, de-abia acum unii dintre noi ne dăm seama că aceste frivolități sunt esențiale. De-abia acum, în această izolare care ne-a fost impusă, ne dăm seama cât de mult ne lipsesc ceilalți. În cealaltă izolare, autoimpusă, în care doar task-urile fiecărei zile, fiecărei ore, fiecărui minut erau importante, nu am conștientizat nevoia de celălalt. Aveam impresia că există destul timp și pentru prieteni, și pentru familie, și pentru iubit sau iubită, dar mai importantă, deocamdată, era munca. Task-urile au distrus viața multora înainte de apariția virusului ucigaș. Ce-i drept, acum, în izolare, task-urile, livrate online, ne țin pe mulți dintre noi pe linia de plutire.
Suntem capabili să suportăm – sau să ne asumăm -, în aceste zile de carantină, o autoanaliză sinceră și dură a trecutului fiecăruia dintre noi? Dacă răspunsul este nu, triste vremuri ne așteaptă, chiar dacă vom găsi câte un leac pentru fiecare tulpină de virus posibilă sau imposibilă.
Ne e teamă de singurătate, dar am trăit și până acum într-o singurătate de care nu ne-am dat seama. Pe care am negat-o. Am simțit nevoia de celălalt doar în momentele în care am dorit să fim distrați, să uităm pentru câteva minute de task-uri și de viața de zi cu zi. Celălalt nu exista pentru mulți dintre noi decât în acele minute. Atât. Oare, acum, o să ne gândim la celălalt ceva mai mult? Sau vom continua să ne șlefuim egoismul și în această singurătate cu iz de apocalipsă, amăgindu-ne că nu-i vorba decât de o situație trecătoare, incapabilă să ne dea cu adevărat viețile peste cap?
Foto: Fatemeh Kalantary (sursa aici)
Ștefan Baciu – poetul nostalgiei, poetul libertății (II)
„O șopârliță” de Juan Burghi
Fawzia Zouari. Stories and Secrets
Poeme de Georg Trakl în traducerea lui Ștefan Baciu
„Oameni care vor fi mereu cu mine” (fragment) de Narine Abgarian
Poeme de Ana Patricia Collazos
„Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap” de Fernando Sorrentino
„Călăul” de Silvina Ocampo
Maja Lunde. Memories and Hopes
Drumuri printre amintiri…
„Pierderea și recuperarea firului de păr” de Julio Cortázar
„Fapte glorioase” (fragment) de Ferdia Lennon
„Cum și-a căpătat Balena gâtlejul” de Rudyard Kipling
„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu
Cei trei frați care nu dormeau niciodată și alte povești despre tulburările somnului (fragment) de Giuseppe Plazzi
„O nouă ultimă zi” (fragment) de O. Nimigean
A venit vremea examenului nostru ca umanitate. Culmea este că putem și copia. Avem cartea istoriei pe masă, lângă noi. Din păcate, acum, sunt toate premizele să picăm acest examen. Există și șansa unui 5 de trecere, dacă știința se mișcă suficient de repede pentru a găsi leacul și nu vom avea suficient timp pentru acea “o autoanaliză sinceră și dură a trecutului fiecăruia dintre noi” de care vorbește autorul articolului.
Eu personal cred că avem datoria să strigăm la fiecare răspântie că a venit vremea examenului și că avem toate experiențele necesare să îl trecem – secole de Ev Întunecat, inchiziții, războaie mondiale. Trebuie doar să ne dorim să declașăm acel resort care pune totul la un loc și crează saltul calitativ la comunicare, empatie și grijă față de semen. Semenul care este este acum lângă noi, dar și semenul din viitor care va trăi de pe urma rezultatelor acestui examen.
Probabil îl vom trece. Cumva. Dar dacă vom trișa, degeaba îl vom trece cu un amărât de 5. Să nu ne pierdem, însă, speranța. Omul este o ființă fragilă, dar complexă.