nU E în ouă

După ora de la a XI-a H, Nora a fost tristă. Deși nu fusese subiectul principal al dezbaterii, discuția ajunsese la un moment dat la jertfa lui Brâncoveanu. Teodor s-a arătat contrariat de gestul domnitorului, nu înțelegea cum de nu a renunțat la credință, nici chiar cu prețul morții fiilor săi, Mi se pare un sacrificiu inutil, a spus tânărul, dacă ar fi acceptat turcirea, și-ar fi păstrat nu numai tronul, ci și viața, ca să nu mai spun cât de mult mă intrigă sacrificarea e-fec-ti-vă a propriilor fii, a încheiat Teodor cu atât de multă siguranță în glas încât Nora a rămas mută.

Când i-a povestit Anei întâmplarea, aceasta nu a părut mirată, dimpotrivă, i-a confirmat bănuiala că tinerii cu care avem acum de-a face la clasă sunt din alt aluat, dintr-un aluat nou și foarte aderent la cu totul alte idei, Ce idei?, a întrebat Nora, Altele decât cele pe care le-am citit noi în cărți sau cele care ne-au fost predate în școală, pentru ei cel mai important este cum să câștige bani mulți și-ncă repede, să trăiască bine, orice-ar însemna asta pentru ei, a, să nu uit, și să fie cu zâmbetul pe buze, ai observat cât de des apare expresia asta?, eu am făcut deja alergie la ea.

Pe Nora nu o încânta faptul că Ana îi confirma bănuielile, o interesa mai degrabă ce se putea face, la urma-urmei, de noi depinde ce învață tinerii, Ei, ce să învețe și mai ales de la cine, s-a ambalat Ana, tu nu vezi că nu suntem în stare?, nu doare la bască ce le transmitem, ne interesează să ne fie comod, ieșim din cancelarie spărgând ușa, cum se zice, fiecare gonește-ntr-un suflet acasă, să-și facă meditațiile pe bani buni, știi câți bani fac din asta, n-ai idee, își cumpără case, își fac vacanțe în străinătate, și vii tu acum, o profesoresă cu fumuri în cap, să le ceri să fie interesați de asta și-astălaltă, ei, și de ce ar fi ei interesați de trecutul comunist, de închisorile comuniste, de Steinhardt sau de Ierunca și Monica Lovinescu, dacă mulți dintre adulții din jur habar n-au? Ia întreabă-i pe ăștia din cancelarie, pe profesori, să vezi, ei știu?, nu știu, habar n-au, și tu le ceri tinerilor să fie interesați de ceva ce nici cu gândul nu gândesc?, păi, nu le-a spus mai nimeni, nici acasă, nici la școală, cum mama dracului a fost, nu se vorbește despre cum a fost de-adevăratelea, fie că „nu ne băgăm, nu e treaba noastră”, fie „veche-nouă, istoria nu contează, aia apropiată e contrafăcută, iar aia îndepărtată e oale-și-ulcele și fără rost”, e clar că fără părinți sau profesori, bunici sau cine s-o nimeri, care să le știe și care să-ți tot spună una-alta, hai nu-n sculare și-n culcare, da’ cu schepsis, totul e în van,

Bine, dar despre Brâncoveanu a învățat când era mic, de la învățătoare, care trebuie să-i fi spus și cât de important a fost sacrificiul lui și că asta înseamnă datorie de neam, nu o biată tranzacție,

Ești tu sigură că elevul ăsta al tău a învățat la istorie când era în școală?, a dat-o Ana pe glumă, că e posibil să-i fi dat mami ceva lu’ doamna, un cadou frumușel la fiecare 8 Martie și atunci elevul nu și-a bătut capul cu materia care îi solicita inutil memoria reproductivă, el era ocupat cu disciplinele viitorului, cu orele particulare de engleză sau de informatică și neapărat cu tenisul, ca să nu mai zic că doamna învățătoare poate a sărit peste lecția-asta, ca să facă mate?,

Nu-i prea roz,

Hm, nu prea poți spune că „viitorul e în ouă”, nu-i așa?, a râs Ana,

Dar nici că nu e, s-a grăbit Nora,

Așa că, și aici Ana a oftat, monsieur, vous n’inquiétez pas, e sau nu e, nu știm, încă se dezbate.

În aceeași seară a fost Balul bobocilor. Nora era dirigintă la o clasă a noua, nici nu se punea problema să nu se ducă.

Era deja târziu când a ajuns acolo, a mers mult din Drumul Taberei până la clubul unde se ținea balul, undeva în Floreasca. Avea emoții, 28 de băieți și doar trei fete în clasă. Nu-i cunoștea prea bine, nu trecuse decât o lună de la începutul școlii. Doi dintre ei, Vili și Eugen, o deranjau deseori în timpul orelor, ba vorbeau între ei, ba râdeau din senin, i se părea că fac pe dracu’ ghem să ia totul în răspăr. Îi scăpau printre degete.

Când a ajuns la club, era mai mult moartă decât vie. Se bea mult la balurile astea ale bobocilor, era sigură că cei doi o vor face fără măsură. În definitiv, cum să-i oprească, nu se putea ține după ei ca un gardian. Deci au băut, și-ncă vârtos. Au făcut-o strigând versurile tuturor formațiilor de hip-hop invitate și au înjurat cu toate cuvintele. Abia se mai țineau pe picioare. Nora a stat cu ei, i-a ascultat, le-a dat de înțeles că e în regulă, apoi i-a rugat să-i ducă ea acasă cu un taxi. Nu imediat, dar pentru că li se făcuse rău de la cât băuseră sau poate de rușine (sau pentru ea, cine știe), Vili și Eugen au acceptat.

Nora a reușit să respire mult după miezul nopții. Știu, dragă Bérenger, „alcoolul e bun, imunizează, luptă împotriva tuturor bolilor și mai ales a fricilor”. Nu putea să doarmă, „îi cânta gândul” ar fi zis cu o expresie a mamei ei, Lăsați-mă să fiu doar un băiat de cartier / Să fiu mereu-n-afara legii / Niciodată să fiu un fraier, aici Nora ar fi avut o obiecție, în română e nevoie de o dublă negație, corect este niciodată să nu fiu etc., dar nu era cazul unei lecții de gramatică on spot, încă îi auzea pe băieți în cap, cam despre asta e vorba, doamna, ne-am născut în Sălăjan, înțelegeți?, înțelegea Nora, cum să nu, apoi s-au trezit că la liceu sunt colegi cu cei născuți în Primăverii și în Floreasca, „direct cu privilegiul în vene”, nu ca ei, „părinții noștri câștigă pe lună cât au ăștia bani de buzunar într-o zi”, „părinții ăstora fură sau câștigă, n-are importanță, fac politică, afaceri cu statul, fură așeea oficial, mai bine bagabont, ca noi, nu credeți?”, încă îi auzea Nora.

Înțelegea, cum să nu, și se întreba și cum va fi luni, când se vor vedea iar. Probabil vor chiuli.

Luni, la Confruntări etice și civice au vorbit despre „Jurnalul fericirii”, despre convertirea din închisoare a lui Steinhardt, să nu fii ovrei căcăcios și să ți se facă frică, Vili a zâmbit trist, a fost liniște în clasă când le-a spus cum a fost înjurat Steinhardt de cel pe care îl îngrijise cu devotament până în clipa morții. A fost tăcere de mormânt și când le-a spus despre „Fenomenul Pitești”.

Și Ana, …monsieur, vous n’inquiétez pas, nu știm dacă e sau nu e în ouă, încă se dezbate.

(Fragment din „Tristețile moliilor de ceară”)