Atelier Flash fiction stories Nr. 155

Nu mă prăbuşesc, am amintiri cu tine

Nu îmi dau seama cum acum, când totul se descompune în jurul nostru, rămân dreaptă, tocmai eu, care sunt atât de fragilă, dar poate că nu e atât de important că ne-am despărţit, cât timp cât avem amintirile, ha ha, mai ştii cartolina aceea care circula pe Facebook cum că trebuie să trăim pentru a ne crea amintiri, da, poate că atât de siropoasă am ajuns şi eu, doar tu eşti de vină, dar aşa e, amintirile ne pot face să luptăm pentru viaţă sau să abandonăm cursa, iar eu am acum o comoară, nici nu ştii cât m-ai schimbat în doar câteva luni, nu ştii cum eram înainte, ce suflet chircit purtam între oase, ce vânătăi aveam pe inimă, tu mi le-ai vindecat pe toate atunci când ai observat că sufăr şi ai venit la mine zâmbind şi m-ai descusut, iar eu am vrut doar să-mi odihnesc capul pe pieptul tău, să-mi dai din liniştea şi siguranţa ta, nu ţi-am spus nimic atunci, era mult prea complicat, ar fi trebuit să îţi explic că ştiu că nu mă iubeşti şi că nici nu merit să fiu iubită, ar fi trebuit să îţi arăt că mă dispreţuiesc până la dorinţa de anihilare, dar tu m-ai ţinut la pieptul tău şi în câteva clipe am înţeles că greşeam, că tu mă iubeşti şi că mă vezi altfel decât mă văd eu, şi apoi tu ai început să fredonezi un cântec şi eu te priveam uimită, parcă renăscusem amândoi din îmbrăţişarea aceea, a fost ceva ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată, să iubesc şi să fiu iubită cu atâta delicateţe, aveam sufletul bătătorit, cum îl ai după nişte relaţii lipsite de dragoste, încât ajunsesem să cred că aşa sunt toate relaţiile mature, dragostea e pentru adolescenţi şi pentru fraieri, e ceva care te face să te îngreţoşezi sau să râzi cu superioritate, oricum, ceva ce nu e pentru mine, aşa mi-a spus amantul acela al meu, că cea mai mare greşeală pe care aş putea să o fac ar fi să mă îndrăgostesc, şi atunci m-am ferit, mi-am legat inima cu frânghii, să nu se inflameze, pentru că nu-i aşa, totul trebuie să fie raţiune, ca între oameni maturi, emoţiile se gestionează cu prudenţă, excesele sunt de evitat, şi aşa am supravieţuit şapte ani, dar asta a fost mai recent, după ce l-am părăsit pe celălalt, cel care îmi spunea mereu că mă iubeşte şi îmi arăta contrariul, cel pe care nu l-am putut iubi, cel care m-a dezamăgit de fiecare dată, cel care iubea toate femeile din lume în acelaşi timp şi care căuta emoţia, în timp ce în jurul lui omora orice emoţie, da, tu ai venit după ei şi mi-ai spus că uneori e bine să fim siropoşi, mi-ai tăiat frânghiile de pe inimă şi ea s-a umflat de fericire, am fost în sfârşit liberă, şi totuşi nu a fost ca şi cum mi-ai fi şoptit la ureche o mulţime de lucruri dulci, dar era ceva în privirea ta care îmi spunea că le gândeşti, un zâmbet cald al ochilor, o blândeţe cu care nu eram obişnuită, şi care mă făcea să îmi doresc să îmi lipesc obrazul de al tău, uneori chiar făceam asta şi te strângeam tare, să simt că eşti al meu, dar ştii când am simţit că eşti al meu? atunci când ne plimbam doar noi doi prin oraşul împodobit de sărbătoare şi intram în magazine mici ca pentru păpuşi şi mâncam ciocolată, iar trupurile noastre se atingeau aproape întâmplător, şi asta ne făcea euforici, mai am o fotografie de atunci, singura noastră fotografie împreună, în care eu nu am ieşit prea bine, dar nu contează, fotografia aceea are în ea atâta fericire câtă pot cuprinde două suflete de om, mai am şi biletul de tombolă pe care l-am jucat amândoi într-o altă zi luminoasă de iarnă, glumeai întruna şi eu te sorbeam din ochi, aş fi stat cu tine pentru totdeauna şi eternitatea ar fi trecut pe nesimţite, dar biletul a fost necâştigător, poate de aceea am ajuns să scriu toate astea, acum că s-au sfârşit, căci dacă memoria mea nu va fi suficient de precisă, textul acesta va fi dovada că noi am fost fericiţi, permisul nostru de supravieţuire în lumea care tocmai se prăbuşeşte cu un zgomot infernal.

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: