În succesiunea generațiilor, cei maturi au ambiția și speranța de a descoperi urmași, tineri care să le continue cunoașterea, idealurile, valorile. Deși epigonismul cultural este un mare pericol, rezultat al ignoranței și al unei falii tot mai adânci care se cască între cei vechi și cei noi, printre mințile tinere, așa cum zicea și Maiorescu, permanent se poate găsi și „un început de scăpare”. Nu e deloc simplu să modelezi tinerii de azi, să faci concurență iluziilor, atât de seducătoare, ale universului tehnologic, de aceea este îmbucurător să poți auzi vocile adolescenților atunci când încearcă să își exprime punctele de vedere în fața unor pariuri intelectuale autentice, generate de întâlnirea cu valori de altă factură decât cea virtuală.
Marian Ilea a lansat o nadă pentru liceenii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, invitându-i să citească și apoi să își exprime opiniile despre una dintre ultimele sale cărți, „Huberta”. Având în vedere lipsa lor de experiență, dar și ingenuitatea cu care au făcut lectura și apoi și-au asumat rolul de recenzenți, în calitate de coordonator, care mi-a revenit în virtutea inerției, consider că, prin exerciții repetate, tinerii noștri – speranțele noastre adresate viitorului incert, dar potențial măcar la fel de bun ca prezentul – vor descoperi valorile autentice ale unei societăți a relațiilor echilibrate și benefice pentru toți partenerii, vor descoperi forța inteligenței și a discernământului, manifestat prin acuitatea spiritului critic. Deocamdată avem aceste încercări, aceste raportări la o carte, pe cât de redusă ca dimensiuni, pe atât de concentrată ca mesaj și construcție artistică. Mulțumim pentru provocare, Marian Ilea! (Prof. coord. Monica D. Cândea)
1. „Marian Ilea, autorul cărţii «Huberta», născut în 1959, la Ieud, prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește la Baia Sprie, localitate multietnică, de veche tradiție minerească, model pentru ciclul său «Medio Monte» (aluzie la vechiul nume roman al orașului).
După ce a frecventat, pe la sfârșitul anilor ’80, cenaclurile bucureștene «Universitas» (condus de Mircea Martin) și «Junimea» (condus de Ovid S. Crohmălniceanu), începând să publice proze în reviste (primul său volum datează din 1990), e răsplătit cu Premiul pentru proză la Târgul Național de Carte de la Cluj. Ziarist la cotidianul «Glasul Maramureşului» din Baia-Mare, co-fondator și director al revistelor de cultură «Archeus» și «Informația zilei», va regiza și documentare și docu-ficțiuni pentru antena independentă de televiziune AXA TV, respectiv pentru Maramureș TV.
Printre cărțile recent publicate de Marian Ilea, se numără și «Huberta», pe care am avut plăcerea de a o citi. Este o carte micuță, cu un număr redus de pagini, dar cu multe imagini care îți stârnesc curiozitatea de a merge mai departe propoziție după propoziție și pagină după pagină. Deși este o carte cu un mesaj construit complicat, am încercat să mă regăsesc în acea poveste de viață. Este o carte tristă, dar are și o latură fericită în adâncul ei. Pot să spun că, deși este scurtă, povestea este destul de întortocheată și te pierde pe la jumate. Eu am ales să o recitesc pentru a o înțelege mai bine și pentru a putea spune câte ceva despre ea. Această carte s-ar potrivi mai bine părinților noștri care, sigur, ar înțelege-o mai bine.” (Alexandra Urbanovici, clasa a XI-a)
2. „În opinia mea, «Huberta» este o carte bună, pe care mi-a făcut plăcere să o citesc, iar finalul ei m-a surprins teribil. Paul Bekk, personajul principal, este hazliu și foarte curajos. În schimb, nu mi-a plăcut deloc Huberta, deoarece mi se pare că a profitat de Paul Bekk.” (Pop Patricia, clasa a IX-a)
3. „În opinia mea, această carte se adresează persoanelor iubitoare de cultură și biografii. Cartea este scrisă într-un mod provocator, mesajul fiind destul de greu de descifrat. Finalul este trist, ceea ce era de așteptat, iar acțiunile urmează un șir epic bine dezvoltat. Călătoriile reprezintă un motiv central, iar personajele sunt surprinse în evoluție. Eu i-aș acorda 10 puncte din 10, pentru că totul este bine gândit, iar finalul este foarte de actualitate.” (Petreuș George, clasa a IX-a)
4. „Când am primit provocarea de a face o recenzie la cartea lui Marian Ilea, «Huberta», am fost destul de sceptică și am prins cu greu curaj să o încep, neștiind despre ce este vorba, deoarece nu citisem un sinopsis înainte. Însă, m-am înșelat, căci personajul prezentat, «domnul ambasador al Ungariei, Excelența-Sa Paul Bekk», provine din Mittelstadt, actualmente Baia-Sprie, exact localitatea mea natală, așa că m-am atașat foarte repede de poveste, reușind să aflu anumite aspecte neștiute despre trecutul acestui oraș, cum ar fi existența unei gări înainte de anul 1960.
Fiind scurtă, narațiunea a fost și foarte rapid de citit. Ilustrațiile create de Ioan Marchiș au dat viață poveștii, au adăugat un plus în complexitatea lucrării și m-au ajutat să țin pasul cu linia narativă, acestea prezentând sugestiv, în alb și negru, personajele și locurile. Pe coperta cărții, în colțul din dreapta jos, dar și în interior, apare o poză a bisericii din centrul orașului Baia-Sprie, pe care am recunoscut-o din prima și m-am bucurat să o văd.
Personajul, adept al plimbărilor, dar și al călătoriilor, își amintește de trecutul său, de căsătoria sa, la 64 de ani, cu Huberta, o tânără de etnie rromă, care îi aduce pe lume o fată, pe Maria, de poveștile bunicului său, Emeric Bekk, și de herghelia pe care o deținea în Chiuzbaia. În 2020, la vârsta de 97 de ani, când se instituie pandemia, decide să se întoarcă în Mittelstadt, respectiv la Chiuzbaia. Acolo a decedat din cauze naturale, însă a fost trecut ca bolnav de Covid, de către o asistentă care, entuziasmată afirmă «S-avem încă unu!».
Această poveste merită citită, în special de cei pasionați de istoria zonei Mittelstadt-ului sau a împrejurimilor acestuia, fiind și o lecție de viață din timpul pandemiei secolului XXI, unde totul este plin de incertitudine.” (Timeea Lauran, clasa a XI-a)
Citește și Huberta (I)
5. „Cartea «Huberta» de Marian Ilea ne impresionează prin originalitate și prin transmiterea unui puternic aer de mister al personajelor pe întreg parcursul povestirii.
Din punctul meu de vedere, putem înțelege, încă de la început, că vom primi multe informații din doar 48 de pagini, autorul aducând în fața noastră o serie de personaje cu caractere diferite, precum bătrânul Emeric, Paul Bekk, un om trecut prin viață care se căsătorește cu o țigancă frumoasă cu numele Ana-Huberta-Alfonsa-Kaspara (după căsătorie Huberta Bekk), o personalitate misterioasă care fuge cu o șatră de țigani prin Austria și Germania, lăsând-o pe Maria, fiica ei, în grija lui Paul Bekk imediat după naștere.
Începând lectura, am observat că autorul strecoară printre rânduri anumite adevăruri pământești care m-au făcut să stau o clipă și să meditez, ajungând la anumite concluzii: «fiecare individ și fiecare țară se va ameliora numai recunoscându-și și pornind de la propiile-i vicii și slăbiciuni, iar nicidecum împrumutându-le ori imitându-le pe ale altora», înțelegând că originalitatea, unicitatea și deschiderea față de alții te fac să fii calitativ, bun, capabil și destoinic în ochii altora, prosperând împreună («Fii cine ești, nu cine vrea altul să fii!»).
Trecând pagină cu pagină, am găsit un alt adevăr, de extracție religioasă, care face aluzie la păcatul adamic – «Moartea ca apăsare a păcatului oricărui om născut dintr-o femeie». Fiecare pas pe care îl facem pe calea destinului nostru duce la pieire pământească, iar replica «Stângul după dreptul, dreptul după stângul», rostită de Paul Bekk, însoțește fiecare moment important prin care a trecut personajul.
Un alt aspect atractiv sunt imaginile uimitoare, care sporesc și mai mult misterul acestui volum. La finalul recenziei mele aș dori să mărturisesc că această carte mi-a amintit de zicala «esențele tari se țin în sticluțe mici»”. (Florina Cauni, clasa a XI-a)
6. „Apropiindu-mă mai mult de sfera culturală în ultimii ani ai pandemiei și ai adolescenței mele, am ajuns să descopăr și universul atent creionat de Marian Ilea în cartea sa «Huberta». Despre autor auzisem în repetate rânduri, din diverse publicații și cu diferite ocazii, însă niciodată nu am avut onoarea să îl întâlnesc personal sau să îi citesc scrierile. Acest lucru s-a schimbat în momentul în care biblioteca mea s-a îmbogățit cu volumul amintit. Intrând în lumea autorului, fiecare cuvânt amplifica starea de hipnoză în care subiectul te atrăgea, cu mreje groase și indestructibile, fiind un imbold pentru a nu mă desprinde de carte până la finalul poveștii.
Am avut plăcuta surpriză să constat că «Huberta», dincolo de aparențe, este povestea unei călătorii în lume, scrisă pentru toate vârstele, o poveste de viață adaptată zilelor noastre pandemice, în care cea dintâi provocare o reprezintă cunoașterea sau recunoașterea aproapelui ascuns sub un petic de material textil, lipsit de sentiment. Totuși, lumea în care ne manifestăm existența stă sub semnul sentimentului, în ciuda faptului că devine tot mai monotonă și lipsită de o comunicare sinceră și profundă.
«Huberta» se oferă în felurite moduri pentru fiecare vârstă și cred cu tărie că galeria de personaje pe care ne-o oferă autorul oglindește sinele cititorului, fiecare moment trăit de personaje sau fiecare personaj în sine definind un anumit moment sau o anumită credință pe care o resimte și cititorul, în realitatea sa obiectivă. Am rămas profund surprins de mesajul atât de pătrunzător și totuși atât de simplu pe care îl transmite cartea și care poate deveni o lecție de viață pentru fiecare dintre noi.
Această creație poate inspira viitoare creații ale tinerilor, iar acest exponent al literaturii maramureșene reușește, împreună cu Ioan Marchiș, să provoace o armonie totală între magia cuvintelor și arta desenului. Nu pot să mă desprind de subiectul cărții lui Marian Ilea fără să menționez faptul că imaginile creionează și amplifică viziunea asupra întâmplărilor, pe care cititorul și-o creează în momentul lecturii.
Această carte realizează o sinteză a perioadei pandemice și ne învață lecții importante de care ar trebui să ținem seama în călătoria noastră pe pământ, dar și în călătoria prin lumea cărților. La final, aș vrea să îi mulțumesc autorului pentru toate lecțiile oferite prin opera sa și să subliniez faptul că lectura ne salvează din bezna necunoașterii.” (Vanca Bogdan-Ioan, clasa a XII-a)
7. „Citind «Huberta» de Marian Ilea, pot spune că este o scriere reușită, ușor de citit și captivantă, dar nu tocmai în gama mea de preferințe, motiv pentru care i-aș acorda 4 din 5 steluțe.
Cartea începe cu descrierea orașului Budapesta, cu ieșirea lui Paul Bekk din ambasadele Ungariei, cu diminețile care aveau același aer proaspăt ca în celelalte orașe (Berna, Varșovia, Berlin) și continuă cu povestea lui de viață, captivându-mă prin felul în care este construită lumea ficțională. De asemenea, accentuarea trecerii anilor provoacă melancolia cititorului prin imaginea personajului nonagenar: ,«E aşezat pe o bancă, sub un tei din parcul sanatoriului de boli mintale de lângă Gyula. Trage cu nesaţ aerul dimineţii în piept. E anul 2020, luna mai, ziua 28. Paul Bekk are nouăzeci și șapte de ani. Îşi aminteşte perfect de un alt 28 mai, când împlinise șaizeci și patru de ani şi se căsătorise cu o ţigancă tânără și gravidă care i-a adus-o pe lume pe Maria.»
Un mare plus al cărții sunt imaginile, care ajută cititorii să înțeleagă mai bine ideile, redând o percepţie sugestivă a lucrurilor, respectiv a oamenilor. Cartea conţine de asemenea multe detalii greu de reținut.
Finalul este unul caracteristic pentru Paul Bekk, pentru aventura sa din această carte, spunând exact ceea ce s-a întâmplat, detaliind fiecare moment al trecerii sale în neființă.” (Lavinia Lupșe, clasa a XI-a)
8. „Cartea «Huberta» de Marian Ilea începe cu o descriere a locului și a timpului în care ambasadorul Paul Bekk ieșise să admire peisajul de dimineață și să respire aer curat, gândindu-se că, totuși, cel mai bun aer din Europa este cel al dimineților din Mittelstadt. Paul, fiind ambasador al Ungariei, a devenit celebru printr-o idee ce urma să-i poarte numele.
După zece ani petrecuți în diplomație, a fost chemat la Centrala Ministerului de Externe de la Budapesta, primind și o garsonieră cu priveliște la Dunăre. După cum este portretizat, avea fața lată, trupul grăsuliu, iar când mergea parcă își aruncă picioarele unul după altul și fluieră tot timpul exclusiv melodii de cabaret. În primele pagini ale cărții, Marian Ilea ne povestește despre viața personajului, despre cariera și membrii familiei sale, care, la rândul lor, au avut o ascensiune socială reușită. În partea a treia a cărții, este relatat un eveniment din 1965, când Bekk ajunge în Mittelstadt, într-o delegație de ambasadori ai țărilor socialiste, unde nu mai recunoaște aproape nimic din orașul natal care, între timp, s-a schimbat foarte mult.
De la Gyula până în Mittelstadt erau câteva sute de kilometri, dar pentru Excelența-Sa, sunt floare la ureche sau la butonieră, dar, nemaiavând casă în Mittelstadt, Paul este supărat, însă, Huberta Bekk apare și îi spune o poveste liniștitoare.
Cartea relatează și despre alte molime istorice, precum ciuma, cu cele patru episoade violente din Mittelstadt, în anii 1710, 1742, 1787 și 1813, cel mai mare având loc în anul 1710. În anul Domnului 1742 părea că a fost potopul cel mare și oamenii au prins să fugă din oraș. Anul 1754 a fost unul foarte roditor, dar apoi în multe gospodării s-au produs pagube mari. În anul 1787, an de boală, au murit 300 de suflete. În 1812 a dat foametea și oamenii se uscau ca lemnele și apoi au venit alți ani care au omorât și au distrus destine.
În final, cu fața spre prezent, naratorul povestește de Covid-19, boală care timp de doi ani a omorât sute și mii de oameni. Însuși Paul Bekk este declarat victimă a pandemiei, deși s-a stins din viață în mod natural. Singura care a venit la înmormântare din partea familiei a fost soția sa, Huberta – o întruchipare a destinului însuși.
În concluzie, cartea mi s-a părut super-interesantă și cu ajutorul ei am învățat lucruri noi despre trecut, de aceea pot să o recomand cu încredere!!!” (Răzvan Marincat, clasa a XI-a)
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Interesant experimentul cu Huberta. Poate fi continuat și cu alte texte literare. Reacția tinerilor cititori este uneori surprinzătoare.