Nr. 188 Plicul lui Pașadia

Oare de ce nu-mi place Sadoveanu?

Oare de ce nu-mi place Sadoveanu?

Sigur, trebuie să fac slalom printre multe prejudecăți, dar cred că le-am învins pe toate. Pentru un maghiar din România, nimic nu poate fi mai dureros decît dedicația „Pădurii spînzuraților” sau prietenia invocată mereu dintre Ady și Goga, o relație mult mai problematică decît s-ar crede îndeobște, nemaivorbind despre șovinismul poetului român – și totuși, citesc fără probleme versuri de Goga, iar Rebreanu mi se pare unul dintre cei mai interesanți scriitori români.

Comportamentul în comunism este a doua piatră de încercare. Sadoveanu a avut gesturile lui umbroase pe care mulți le explică cu atîta abnegație de parcă un scriitor ar trebui să fie cel puțin un sfînt. Dar eu citesc cu foarte mare plăcere „Principele” de Eugen Barbu și mă interesează în mod deosebit Nicolae Balotă, care era, în opinia lui N. C. Munteanu, unul dintre cei mai odioși delatori.

Filmele istorice ale perioadei de dinainte de 1989 ar fi o altă problemă. Gheorghe Cozorici ca Ștefan cel Mare în „Frații Jderi” – mda, nici asta nu m-ar prea atrage la Sadoveanu. Dar n-am avut nicio problemă cu filmele astea deoarece le-am considerat mereu pandantul filmelor istorice maghiare, tot atît de patetice și desuete ca și cele românești.

Deci nu, nici unul dintre aceste motive nu mă ține la distanță de Sadoveanu. Nu pot să mă implic în atmosfera lui, nu mă învăluie cu o căldură care m-ar face să mă întorc la cărțile lui. „Baltagul” este, indubitabil, o capodoperă, dar mă gîndesc la asta cumva cu capul, nu cu inima. Am încercat să citesc „Zodia cancerului” și nu am reușit să răzbat. Nici „Divanul persian” nu m-a cucerit, nici „Creanga de aur”.

Dar poate că nu trebuie să îndrăgim toți scriitorii. Poate, cine știe, într-o altă viață.

Sumar Literomania nr. 188

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

1 comentariu

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: