Atelier Literatura la feminin Nr. 169-170

Peşti

pești

Stau în faţa oglinzii, exact ca în urmă cu 35 de ani, când mama îmi explica: „Freci dinţişorii de sus în jos până numeri la zece, fiecare parte pe rând; şi Zâna Măseluţă va fi fericită”. Din living se aude televizorul. O voce feminină îmi spune: „Astăzi, peştii vor fi inventivi”. Mă opresc din periat o clipă.

Adică, peştii din oceane? Tocmai am ascultat un material despre viaţa urşilor polari, care suferă de foame din cauza încălzirii climei. E nasol tare acolo, la poli, gheaţa se topeşte şi urşii arată jalnic, murdari şi costelivi. Îţi vine să plângi când îi vezi. Acum au ajuns să coboare în localităţi, să caute hrană. Cam aşa, ca urşii noştri din Braşov.

Sau să fie peştii interlopi? Mă gândesc că da, trebuie să ai o doză de creativitate ca să fii infractor, indiferent de, să zicem, specializare. Altfel nu rezişti. Eu una nu aş putea să încalc legea, vreau să spun aşa, sistematic, m-ar omorî  regretele şi frica şi senzaţia că sunt hăituită. Degeaba, ca să fii infractor trebuie să te naşti cu o anumită aplecare. Poate, chiar talent.

Şi abia acum mă prind că e vocea lui Netty. Şi că peştii despre care vorbea sunt cei născuţi prin februarie-martie. Nu m-a interesat niciodată astrologia, niciodată când întâlnesc un bărbat nu îl întreb ce zodie e. Poate e o greşeală, mai ştii? Poate că astfel ratez un aspect important al vieţii.

Nu cunosc pe nimeni în zodia peşti. Adică, ar trebui să cunosc, cu siguranţă printre cunoştinţele şi prietenii mei se numără şi nişte peşti. Doar că nu ştiu eu că sunt peşti. Aşa cum despre marea majoritate a oamenilor nu ştiu ce mâncare preferă sau care sunt şosetele lor favorite. Îmi tamponez faţa cu prosopul, merg în bucătărie şi întorc fila calendarului de pe perete. „Din când în când, omul trebuie să îşi înceapă ziua într-un mod neobişnuit”, e citatul de azi.

Mă îmbrac rapid, îmi iau portofelul şi cobor la magazin. La tejghea, patronul, un tip tânăr, frumuşel, cu corpul lucrat în ore întregi de transpirat la sală. În magazin suntem doar noi, e devreme încă. Cer un iaurt şi o pungă de fulgi de porumb.

– Nu te supăra, ce zodie eşti? îl întreb, senină.

Îl văd cum rânjeşte cu dinţii lui perfecţi şi spune:

– Sunt însurat, soţia mea tocmai a născut.

Mă fâstâcesc o clipă şi salvez situaţia:

– Şi copilul ce zodie e?

Dar nu mai aud răspunsul. Oricum, nu mă interesează. Plătesc, îmi iau iaurtul şi fulgii şi ies val-vârtej din magazin. În faţa scării blocului, vecina de deasupra.

– Salut, Violeta. Nu te-am întrebat niciodată: ce zodie eşti?

– Sunt tăuriţă, iau mereu viaţa în coarne! râde femeia. Şi, în timp ce trece pe lângă mine, mă întreabă:

– Tu?

Dar nu mă obosesc să-i răspund. Acasă, pun mâna pe telefon şi iau numele din agendă la rând. Îmi sun toţi prietenii şi îi întreb despre zodia lor. Ca un făcut, nu găsesc niciun peşte. Abia când sunt gata să renunţ, mă sună Ramona, care nu îmi răspunsese în urmă cu o jumătate de oră.

– Da, fato, sunt peştioaică, îmi zice.

– Ah, de când te caut! Voiam să-ţi spun ceva important.

– Ce? Dar zi odată! Mă ţii pe jar. Îi simt nerăbdarea de la distanţă.

– Astăzi vei fi inventivă, îi spun, şi mă opresc, aşteptând o reacţie.

– …

– Adică ştii, cum sunt urşii polari, când rămân fără mâncare şi trebuie să găsească o soluţie. Atunci ei coboară în localităţi şi caută hrană prin tomberoane. Înţelegi?

– …

– Da, fato! Sau cum sunt interlopii ăia, care trebuie să găsească mereu variante noi de a face bani. Ştii, adică să fie mereu cu un pas înaintea poliţiştilor. Că de aia reuşesc ei să scape neprinşi ani la rândul, până devin putrezi de bogaţi.

– Dar eu nu caut în gunoi. Decât atunci când mă enervez pe Mircea şi îi arunc revistele de sport. Iar apoi, după ce mă împacă şi mă roagă frumos, le scot înapoi, le lipesc cu bandă scotch şi le calc, să le îndrept paginile.

– Nu ziceam neapărat… În fine. De fapt, voiam să te întreb ce planuri ai pentru azi.

– Păi, mă duc să-mi fac unghiile.

– Aha, ok. Acum înţeleg. Acum se leagă totul. Eu m-am programat de abia săptămâna viitoare. Ştii, nu ţi-am spus niciodată: sunt balanţă. Şi, ce model îţi faci?

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: