Poezie Traduceri

Poeme de Shurouk Hammod

Pentru că te cunosc

Pentru că te cunosc,
Știu că încă mă urmezi,
Și că păsările flirtează în limba ta printre firimiturile de pe dicționarele mele,
Alergându-mi înspre noaptea tristeții
Cu picioare de apă sălcie de dor.
Pentru că te cunosc
Ți-am botezat amintirea în culorile toamnei
Cruzimea ta a crescut în ogorul chipului meu.
Pentru că te cunosc
Te-am lăsat să zbori
Ca pe o pasăre
Nu vreau să-ți amintești de grăunțele mele.

Cine ești

Nu te-am chemat în vizită
Cine ești?
– Sunt ușa pe care ai lăsat-o întredeschisă când ai plecat către mâinele tău
Sunt strălucirea lăfăindu-se în ochii tăi când citești poemele îmbrățișării,
Sunt cel din a cărui limbă îngâni tot ce-ți adapă tristețea sălcie când frazele se subțiază,
Sunt vocea care ți-a colorat obrajii cu Henna ori de câte ori te-a ispitit adierea nepăsării de sine,
Sunt zidul ce ți l-ai clădit în vis și care a uitat numele iubiților tăi, într-a lui tărie spânzurați,
Sunt amintirea care a uitat să evadeze din viața ta
La fel ca toți cei pe care i-ai iubit.

Întoarcerea

Le aud pașii
Și sufletele pe drumurile întoarcerii,
Poezia întorcându-se înspre albeața mitrei,
Speranța întorcându-se în strigătele asuprite,
Aerul întorcându-se în fălcile vântului,
Roua întorcându-se spre a cicatriza rănile zorilor
Și eu întorcându-mă în ochii mamei mele

Poșeta mea

Poșeta mea e plină de tot ce mi-ar putea trebui vreodată
Plasturi de toate dimensiunile
Pentru a acoperi crăpăturile neașteptate
Un ac cu multe fire negre
Pentru a coase rănile inimii și îmbrăcămintea deșirată
Pungi igienice pentru cazurile de vomă apar adesea la cei trăitori aici
Șervețele umede pentru a șterge petele de machiaj
Poșeta mea e plină de deșertăciuni
Un aparat de lustruit pantofi distruși de drumurile lungi
Un telefon mobil plin oameni ale căror nume nu mi le mai amintesc
Ochelarii de proastă calitate
Pe care mi i-a prescris oftalmologul
Sub motiv că nu văd mai departe de lungul nasului
Țigări uscate și o brichetă într-o continuă zbatere genetică
Flori și poeme uscate a căror hârtie nu-și găsea locul în altă parte
Batiste obosite de atâta rămas bun –
Și tu mă mai întrebi de ce mă doare spatele?

Nu sunt aici

Nu sunt aici
Nu te ascult
Un fel de rumoare uitase să pună capăt apelului telefonic din capul meu
Deschizându-mi ferestrele către mese ruginite în noapte,
Către cuțite încă imobilizate în gâturile celor ce s-au iubit,
Sicrie făurite de puterea nopții pe melodia așteptării,
Bocanci soldățești pierzându-și proprietarii,
Pungi împovărate de vidul din sine,
Mări eructând rugăciunile celor morți în drumul către viață,
Cântecele celor ce-și bat joc de cel plecat,
Un cer strângând în apăsarea sa urechile zorilor,
Case cu nume schimbate,
Steaguri în culori guturale
Și baricade cu voci ce le-au gonit nisipurile
Către discursuri mobilizatoare
Pe care nu mai are cine să le citească –
Așadar, te rog: nu-mi râcâi tăcerea
Nu sunt cu tine
Nu știu ce mormânt a uitat să închidă telefonul în capul meu
Și-apoi a tras cortina.

Voi cântece

Voi cântece
Veniți spre a vă face culcuș în brațele poeziei
Prea iubită încântare
Și uitați de scări părăsiți-le în fața ușii
Pentru ca limba în care-i scrisă poezia să se poată înălța către ceruri
Desculță

Eu

Sunt doar o femeie cu inima frântă
Cui îi pasă de ce ai părăsit-o
Și de ce ți-ai uitat umbra pe mâinile sale
Imprimându-i culoarea palidă
Pe palmele tuturor celor care îi strâng mâinile
Sunt doar o femeie
Ce încearcă prin puterea poeziei
A-și netezi ridurile sufletului sălciu
Înainte de a se întoarce la cer

Nu ai nevoie de nimic

Nu ai nevoie de nimic
Spre a fi precum cerul
Doar de brațele unei mame
Și de lumină necondiționată
Nu ai nevoie de nimic
Pentru a fi poet
Doar de o anumită fragmentare
Și de niște buze
Ce încearcă să zâmbească.

Păcate

Speranța este păcatul visătorilor
Visul este păcatul martirilor
Sarea este păcatul lacrimilor
Țărâna este păcatul uitării
Remușcarea este păcatul secund
Iar tu ești păcatul cafelei negre
Pătându-mi hârtiile.
Ispită…

Monologul tiranului

Dezgolit ca o lacrimă
Revoltător precum dorința ferecată în organele ciopârțite
Mizer precum dragostea neîmpărtășită
Potopit de orbenie ca o groapă comună
Însingurat de parcă m-ar fi plăsmuit luciul unei oglinzi
Rece ca pragul unei case abandonate
Negru ca sângele din ghetele unui soldat
Făcând spume la gură ca o țeavă de pușcă
Stau relaxat în jilțul meu ca orice tiran
Vorbindu-vă despre dreptate.

Foame

Mor de foame
Până întru spațiul ce-mi conține vibrația cântecelor
Până întru însingurarea ale cărei culori aruncă blestemul agățat de ușa mea
Până întru iubirea ce-mi reordonează respirația
Pentru a nu-i mai putea simți pulsul
Mor de foame până întru o certitudine ale cărei litere le adulmec pentru întâia dată
Înainte de a fi anihilat de incertitudinea propriului meu alfabet
Mor de o foame ce devorează vidul din mine
Și mă înapoiază exilării
Însărcinată fiind cu o nouă așteptare.

Disperare

Acoperișul Lumii este o lacrimă
Acoperișul Lacrimii este un poem
Acoperișul Poemului este un Dumnezeu ascuns vederii
Acoperișul ascunderii este o viziune
Acoperișul viziunii este orbenia acoperișului
Ce oferă lumii un acoperiș

 

Shurouk Hammod este o poetă și traducătoare siriană, născută în 1982, absolventă de Științe Umaniste, cu un masterat în traductologie la Facultatea de Litere a Universității din Damasc. A publicat trei volume de poezie în arabă și două în engleză („The Night Papers”, „The Blind Tine”), autorizând drept originale textele scrise în oricare dintre aceste două limbi, precum și traducerile proprii în engleză ale textelor pe care le-a scris în arabă. Părți din creația sa au fost publicate în antologii din Franța, Olanda, Serbia și India. Laureată a numeroase premii literare: Premiul „Charles Baudelaire” pentru Creație Poetică, 2018; Medalia „Sylvia Plath” pentru Poezie, 2017; Mențiune pentru Poezie la Concursul Literar „Jack Kerouac”; Diploma de Merit pentru Poezie la Concursul „Arthur Rimbaud”. A fost desemnată drept Ambasador al Cuvântului de către Fundația „Cesar Egido Serrano” din Spania. Poezia ei a fost tradusă în engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană, mandarină, Bengali, română și cehă.

 

Parteneriat media

Despre autor

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță - poet de expresie cehă, filmolog și traducător. Volume de poezie: „Peisaje, zboruri și dictări” (2014) și „Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului” (2015), ambele apărute la Editura Petr Štengl, Praga. Publică în principal în Cehia, dar unele dintre textele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, SUA, India, Italia, Slovacia, Bulgaria, Muntenegru, Kossovo, România. A tradus din cehă/slovacă, dar și din polonă, slovenă, bulgară, engleză și franceză în română și/sau în cehă. Publică volume și articole de specialitate (în domeniul teoriei, criticii și istoriei literare sau de film). Este membru al PEN Cehia și PEN România și organizator de programe culturale (în principal literare) în Republica Cehă, Slovacia și România.

Scrie un comentariu