Avanpremieră Nr. 196 Poezie

Poeme de Teodora Coman

Reach content for Google search „Teodora Coman”, „Teodora Coman poeme”

Vă prezentăm, în avanpremieră, câteva poeme din cel mai nou volum semnat de Teodora Coman, „Lucy” (Editura Tracus Arte, 2021).

imposibila migrare

 

faleze înghiţite de construcţii, ţărmuri înghiţite de mare.
natura şi artificiul contribuie egal,
două feţe ale aceleiaşi monede: civilizaţie.
cumva, aşa era şi înainte:
ce mi-e o bocitoare din inimă vs.una de profesie,
un asasin plătit vs. unul din pasiune
când efectul e acelaşi.
lucrurile încă ne mai iau prin surprindere,
aşa cum inculpatul îşi schimbă declaraţiile,
cum aerul din Bucureşti este o muşamalizare
a testelor de poluare,
cum oamenii îşi spală imaginea
uitând mereu de mâinile murdare,
de rachetele lansate spre-o ţintă incertă cu gândul paranoic
că-n aer nu poate fi decât duşmanul,
că avioanele civile s-au volatilizat ca prin minune
pentru ca scuza să-ţi stea mai bine în picioare.
ce mi-e eroarea umană, ce mi-e defecţiunea tehnică,
ce mi-e intenţia de contraatac
când efectul e acelaşi: logica răzbunării
şi, mai ales, victime.
ce mai pot face cutia neagră şi diplomaţia,
sancţiunile şi expertizele,
condoleanţele,
scutul de la Deveselu,
discuţiile dintr-un platou tv,
alocările de sume consistente în apărare,
improbabila dezamorsare a conflictului.
şocul va fi varianta unanim acceptată, ba nu,
se va livra aceeaşi „legitimitate”,
reacţia întârziată va fi pusă pe seama
blocajului emoţional al comunităţii internaţionale,
abia după ce fiecare stat descoperă că există şi cetăţeni proprii
printre cadavre.


Nu demult, în 2019 (dar de-atunci a trecut o eră), Teodora Coman spunea că o adevărată schimbare a realității „nu poate avea loc decât cu dispariția omului din peisaj”. Cu acel vizionarism discret, dar răspicat, care a consacrat-o, Teodora Coman a trecut dintr-un biografism al conștiinței (Cârtița de mansardă, 2012), printr-o destructurare (civică) a eului, definit într-un mediu și o generație (foloase necuvenite, 2017), spre o maturitate a refuzului etic, o privire în ochi a puterii politice (soft guerrilla, 2019). În Lucynoul său volum, vizionara de până acum vede deopotrivă în pre-umanitatea noastră de acum trei milioane de ani, când a fost descoperită „bipeda Lucy”, și în post-umanitatea pe care o prevestise nu demult. O post-umanitate nostalgic-digitală, păstrând încă reflexe pre-apocaliptice precum patriotismul, limbajul articulat, scrisul liniar, emoția, prietenia, libertatea, adevărul, conștiința… Ea scrie însă tot acum și aici, privindu-ne direct în ochi, iar lucrurile esențiale pentru noua Lucy devin brusc esențiale și pentru noi. E unul dintre multele lucruri uimitoare pe care le face poezia Teodorei Coman și pentru care îi sunt, mereu, recunoscătoare.

Simona Sora


virusat, viralizat

 

ca de obicei, frica ignoră etimologia.
cele 40 de zile incluse-n „carantină” par o veşnicie,
deşi ai ocazia de-a sta acasă, de-a te ataşa de mica
proprietate privată, nu doar de abstracta,
naţional(ist)a glie.
frica scade în condiţii de maximă securitate,
în coconul alb şi inform:
uite-i pe medici în secţiile de terapie
şi doar gravitaţia îi deosebeşte de astronauţii
cu costumele lor etanşe
şi rezerva de oxigen, purtată cu mândria poverii
unor şcolari de elită, pentru care merită să-ţi deformezi
coloana pe(ntru) acest Pământ,
să-ţi atrofiezi musculatura acolo, în imponderabilitate.
oare mereu a fost aşa, mereu pionieratul a avut un look
atât de ridicol, de infantil,
sau e vorba de contrastul (auto)eroizant
al omului
plutind în densa, irespirabila noapte a minţii?
acum avem timp să dejucăm graniţele închise
dintrenoi, dintre state.
corona e în noi şi cu noi (conspiraţiile ne spun: şi
pentru noi),
corona, imaginea de fundal de pe toate ecranele.
cei curajoşi vor fi bonusaţi,
cei testaţi vor fi pozitivaţi
sau negativaţi,
cei trecuţi prin vamă
vor fi carantinaţi,
anchetele vor depista contacţi,
doar mincinoşii de rând vor fi cercetaţi,
doar diasporenii vor fi anatemizaţi.
subiectul se coagulează în „noi”, cei superiori, disciplinaţi,
care stăm acasă şi ne credem cei mai inspiraţi.

 

[de luni de zile parcă stau pe loc]

 

de luni de zile parcă stau pe loc.
ca de obicei, corpul ştie ce face, se adaptează
la orice situaţie: în rana deschisă, trombocitele se aliază
şi ajută la coagulare, ele creează
prima pojghiţă protectoare
înaintea autosugestiei şi-a soluţiilor dezinfectante.
ţine-ţi mintea ocupată, ajută şi tu la crearea
de noi sinapse
aşa cum ai citit în studii de neuroştiinţe.
dezamorsează cu calm tendinţele paranoice.
ne-am pierdut răbdarea
şi asta se vede mai ales în dragoste:
gesturi precipitate, intrate în spirala disperării,
ne fac mai mult rău decât bine,
ne percheziţionează la sânge în loc să ne excite,
dar avem deprinderi de menajare consolidate:
datoria a carantinat instinctele,
ne dăm dovezi de afecţiune,
chiar şi probe false, dacă trebuie.

Teodora Coman a publicat trei volume de poezie: „Cârtița de mansardă” (2012), „foloase necuvenite” (2017) și „soft guerrilla” (2019), toate la Casa de Editură Max Blecher. 

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: