Verba Woland [Remix]

Radu și prietenii lui faimoși

Elegie pentru uman (Humanitas, 2016) e o carte grea, trebuie să stai cu creionul pe ea, să o scotocești pe îndelete, să o scuturi de idei, să o rumegi ca pe o foiță de scorțișoară. Nu e o carte oarecare de eseu, ci de eseu simili-filosofic, întrucât atinge și răsfrânge poeticile autorilor de care se ocupă Radu Vancu. Iar a aborda poetici înseamnă a miza pe ideatică tumultuoasă, pe problematizări și chiar pe crize, fie că omul e privit dinăuntru ori dinafară acestora. Radu Vancu a evitat să plaseze în titlul cărții sale termenul modernitate, deși acesta este matricial pentru demonstrația sa. Știind că modernitatea este un termen tocit deja (sau ultrașlefuit), a abordat o anumită zonă a modernității, aceea a anti-umanismului și a proiectului eșuat al modernității.

Autorul e captivat, ca punct de pornire, de Mr. Hyde din modernitate, după cum singur mărturisește, și nu de Dr. Jekyll. Totuși, cartea sa se află doar ca premisă sub semnul modernității antiumane, a doua parte a Elegiei pentru uman (titlul este demonstrativ) fiind dedicată unor autori care au tămăduit și renovat dimensiunea umană prin scrierile și ideile lor. Autorul precizează la final că nu e vorba de o carte melancolică; totuși, eu am perceput-o astfel, dar în sens strict cognitiv, hamletian, chiar dacă trimiterea mea riscă să fie desuetă. Modernitatea și umbra ei jungiană? Sau modernitatea jungiană și aura ei? Rămâne de văzut dacă există două sau trei modernități (sau chiar mai multe), polemica aceasta soldată cu multiple dezbateri și mese rotunde (unele, glorioase) încă tot nu este încheiată, întrucât nu este cum, în ciuda postmodernității ulterioare care a survenit. Niciodată ideile provocatoare și întemeietoare de -isme nu au un final, întotdeauna cineva, undeva, le reia, le îmbogățește, le neagă, le distruge ori le renegociază și reorchestrează. Radu Vancu aruncă în joc o puzderie de autori consacrați și teoreticieni cu aplomb, vechi și noi, făcând o sinteză comentată și nuanțată. Apoi, în ajutor îi vin prietenii filo-umani, cum îi numește autorul. Aceștia sunt: John Berryman, Ezra Pound, Dylan Thomas, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Sorin Titel, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Mircea Cărtărescu. Pe mine m-au interesat mai ales prietenii autohtoni ai lui Radu, așa încât despre ei voi vorbi, cât pentru un mic vitraliu (sau flash), acum și aici. Mircea Ivănescu este un chopinian (adică un dramatic luminos) dar și un erudit labirintic, Alexandru Mușina este un antinomic matricial (un cinic asumat, dar și sentimental), Andrei Bodiu este un discret al banalului de adâncime, dar și un thanatofor; Sorin Titel este un ekphrastic, Emil Brumaru este un convertor al transgresivului, Mircea Cărtărescu este un manierist infinitezimal, dar și un ironist acut. Îl adaug (deși nu era ultimul în analiza lui Radu Vancu) pe Mircea Eliade ca mistic contramodern (mereu convulsiv și chiar inefabil într-o anumită măsură), ca să fie portretizați succint toți autorii români (sau de origine autohtonă), indiferent de partea cărei modernități au fost. E o listă oarecum aleatorie (ar mai fi încăput destui alți autori ori poate ar fi putut lipsi unii ca să intre alții), dar ea oricum e îmbucurătoare și îndestulătoare măcar pentru faptul că destinde modernitatea rea (sau urâtă, antiumană) și o deschide terapeutic (și nostalgic) spre varii forme de recuperare care pe destui cititori i-au convins.

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu