„Steaua divină” (II) de Violeta Berea

Steaua divină (II)

Violeta Berea

 

Ăștia ar fi în stare să mă mute cu patu’ prin toată casa, numai să asist la tot ce fac ei. Mami, hai să vezi ce-am desenat! Ela, poți să vii că nu știu pe ce program să pun mașina. Hai, numai două minute să vezi dacă mai trebe sare! Ce carne tocată să iau? Mi-o fost dor de amândoi, da’ începe să mă apuce doru’ de spital în balamucul asta. Îmi pun căștile în urechi și îi las să strige. Ascult o vreme Nick Cave & Bad Seeds. Închid ochii și visez la seara de august când am băut bere la ștrand cu foștii colegi de facultate. They call me The Wild Rose/ But my name was Elisa Day. Aveam părul decolorat și rochița verde cu volănașe. And I kissed her goodbye/ Said „All beauty must die.” Deschid ochii și-l văd pe Toma lângă pat. Mami, poți să m-ajuți la mate? Îi spun să-și aducă manualul și caietul. Astea-s simple. Poți să le faci pe socotitoare. Toma începe să scrie, socotește. Liviu strigă din ușa că iese la garaj și câtă pâine să aducă. Lucrăm o jumătate de oră la șase exerciții de adunare. Îmi controlez tonul, Îi zic Bravo, vezi că se poate? E fericit. Poți să stai lângă mine până fac și litera m? O pagină am. Zic Dă-mi și mie o foaie și-un creion. Sprijin foaia pe un caiet și desenez niște oi și-un gard de sârmă ghimpată. Adaug doi nori grași și scriu cu litere de tipar NU MAI POT! Încep să îngroș contururile până îmi intră creionul prin foaie. Mai adaug câteva semne de exclamare. Las foaia lângă pat și ies la baie.

 

Mă spăl pe mâini și-mi ridic tricoul să-mi văd cicatricea. Arată bine. Mă ung cu un strop de Cicatridină. Mă dau și pe față cu o cremă grasă, cu lăptișor de matcă. Masez încet și mă holbez la oglindă. Nu mi se mai așază părul nicicum. Zici că-i o căpiță de fân. Trebuie să mă programez la tuns săptămâna asta.

Am fost îngrijorată până acum două săptămâni, când mi-a scos doctorul ațele și mi-a zis că totul s-a vindecat frumos. M-am bucurat că a putut veni și Liviu cu mine, dar ne-am certat urât la întoarcere. Când am pornit, nu aveam chef de vorbă, că-mi făceam tot felul de scenarii cu operația, aveam încă pansamentul și nu văzusem cum arată. După ce-am terminat cu doctorul, am zis să mergem la Saray, să vorbim despre ce-a fost. Am comandat câte-o cafea și am început să-i povestesc ce-o zis doctorul. I-o tot bipăit telefonul, l-o sunat și Cornel. Nu cred că s-o uitat la mine cinci minute încheiate. N-am mai avut o zi normală de prin august, mi-era dor și mie de un pic de atenție.

Am ajuns acasă, l-o sunat soacră-mea, să treacă pe la ea, că are ceva de trimis. După, l-o sunat Cornel iar. Eram în dormitor, dar i-am auzit din bucătărie.

—Da’ ce tot face, că-i tot la doctori și la salon?

—Apăi, știi tu că mașina veche-i tot în service.

— O zis Mari c-o văzut-o la masaj.

—O doare umărul și spatele. Nu mai are colagen la încheieturi.

—Ce colace? La ce-i trebe colace la încheieturi?

Nu știe să mă-ntrebe decât dacă mă doare operația. Nu mă mai doare, dar mă dor altele. Mă arde pielea. Face miștouri, că facem economie la factura de gaz.

Mi-o prescris doctorul niște suplimente pentru bufeuri, dar nu s-o ameliorat mai deloc. Ceva dintr-o rădăcină de plantă, Cimicifuga racemosa. Am citit pe forum că durează cam o lună până simți ceva.

Sorana mă sună aproape în fiecare zi, dar nu-mi place să mă vait  în fața ei. Știu că își face griji pentru mine; suntem prietene de douăzeci și opt de ani, dar m-aș lipsi bucuroasă de grija ei câteodată. Anu’ ăsta, în martie când o fost ziua mea, o venit cu-n Cacharel. Cred că mi l-o adus numai ca să aibă ocazia să predice căcaturi cu respectu’ de sine și trăitul în prezent. Asta predică la muncă, dar cu mine ar putea s-o lase mai moale. I le mai servesc și eu când mi se suie la cap. E ușor să-ți faci cadouri și să pleci în călătorii când câștigi bine și n-ai altă grijă decât să cheltui ce-ai câștigat. Nu zic nimic de copii, că știu cum reacționează. Îmi reproșează că la facultate mă descurcam bine și se aștepta să fiu altundeva la patrujșapte de ani. Nu îl place nici pe Liviu și zice că numa’ din cauza lui am ajuns să muncesc la casa de copii. E și ceva adevăr în treaba asta. Am abandonat masterul, că Liviu avea alte planuri cu banii. Și specializarea, am făcut un an și-am rămas însărcinată.

Mă duc în camera lui Tomiță, să-i verific tema, și ieșim cu câinii la plimbare.

Am interdicție la efort, nu am voie să ridic mai mult de două kilograme, dar pot să mă plimb cât de mult.

Ieșim la vreo opt kilometri de oraș, la marginea pădurii. Tomiță încearcă să-și convingă câinii să-i aducă înapoi o mingiucă de cauciuc. Mă plimb încet prin frunzele uscate căutând mânătărci. Ieri am strâns de-aici o jumătate de coș. E sfârșitul lui octombrie și vremea e uscată. Mirosul de cimbrișor sălbatic și frunze de stejar mă energizează. E momentul cel mai fain al zilei.

Greul începe când ajungem acasă și eu cad ca secerată, iar Tomiță ar vrea să mănânce și să ne jucăm. Îmi ia vreo oră până reușesc să cobor din pat și să mă ocup de el. Telefonul e plin de notificări de la grupurile de menopauză de pe Facebook.

„Buna fetelor, ma confrunt cu bufeuri masive dupa histerectomie totala, dr a ziz ca nu imi da tratament hormonal doar ceai de salvie sau tinctura, dar nu ma ajuta deloc, si zi si noapte imi este rau, ce tratament as putea sa iau dar naturist. Voi vați confruntat cu bufeuri groaznice? Va pup”  Dr Aziz? După nume pare arab.

„Buna ziua doamnelor mi-e doctorul ginecolog mi-a prescris terapie hormonala depinde de fiecare organismul in baza a mai multor analize, mamografie si istoricul familiar iau aceasta terapie hormonal si sunt exact ca înainte ma ajutat informați-va bine este un mit ca poți face cancer la san.”

„Dr mea evita să îmi dea tratament hormonal doar plante care nu ma ajuta deloc.”

Pregătesc niște paste cu sos de roșii. E trecut de șase. Tomiță se uită cu Liviu la un documentar despre pescuit. Mâncăm și mă așez în fotoliu. Îmi curăț țigara și-mi desfac un compot de vișine, apoi m-acopăr cu pătura din petece și caut chestii pe telefon. Mi-o adus Liviu de la soacră-mea niște suplimente de la Steaua Divină. Sunt curioasă dacă-s bune de ceva. Deschid prima opțiune, un magazin online cu produse homeopate. Progestonat. Zice că-i progesteron natural, extras  din vitex, zmeur, năpraznic, verbină. Și îmbunătățește funcțiile progesteron dependente din corpul femeii. Estrol. Menstrofit. Estrogen natural.

Stai că oferă și consultații. Și terapii. Biorezonanță, Apifitoterapie. Caut explicații pe google. Ce e Bowtech?  Intru la Ayurveda. Sună interesant. Au cinci terapii. Emetice, purgative, clismele terapeutice uleioase, clismele mixte și terapia nazală. Un masaj mi-ar prinde bine și mie. Aoleu, unde le bagă uleiul ăla?  Trebuie să-l întreb pe doctor. Am văzut și pe grupul de Facebook că mulți ginecologi recomandă produsele naturiste.

Tomiță e în camera lui. Joacă Roblox pe tabletă. Spăl vasele și ascult poveștile lui Liviu din ultima cursă. Bea bere și se încinge tot mai tare. E amuzant când reproduce discuțiile colegilor. Dacă nu mă simțeam atât de obosită, m-aș fi așezat înapoi în fotoliu să-l ascult. Îi spun că mă duc să fac un dus și mă bag în pat. Se întrerupe și rămâne cu berea în aer. Păi, e numai șapte jumate! Ce faci în pat de la ora asta? Mai stau pe net.  Când ies de la duș mă strigă Toma.

A uitat că are și opțional mâine și are de citit Făt-Frumos din lacrimă. Adică părinții au de citit. Zic Hai, că-ți citesc și-ți explic cuvintele pe care nu le înțelegi. Facem o variantă mai specială,să-i povestești mâine lu’ doamna.

Liviu a venit și el în dormitor și se uită la niște videouri idioate pe telefon. Încep să citesc povestea, dar la primul rând Tomiță mă întrerupe deja să mă întrebe ce înseamnă „germenii viitorului”. Încep să-i povestesc cum punem semințele în pământ și cum ies plantele tinere și citesc mai departe. Nu citesc mai mult de zece rânduri și încep să-mi dau seama că n-o să fiu capabilă să-l lămuresc pe fiu-meu nici ce vrea să zică Eminescu și nici de ce dracu ar trebui să chinui un copil de șapte ani cu un basm cult scris acum o sută cincizeci de ani. Continui să citesc mecanic și cu o intonație total nepotrivită Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără-pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat— trist mergea la război cu inima neîmblânzită,— și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei.

Zic Tomiță, basmul ăsta nu-i pentru tine! Îi spui lu’ doamna că n-ai înțeles nimic din ce ți-am citit. Liviu ridică ochii din telefon și dă să zică ceva. Toma începe să plângă. Iar strigă doamna și–mi dă Insuficient!  Intervine Liviu Lasă că citești cu mine, dacă mami e obosită! Nu-s obosită, îmi vine s-o mușc de gât pe doamna! Din rahatu’ ăsta de școală o să mi se tragă moartea! Liviu îl trimite pe Toma în camera lui.

Femeie, începi să-ți pierzi mințile! Nu ți-o dat doctoru’ ceva de calmare? Dacă plec mâine în cursă, ce pizda mă-tii te faci, că mi-e și frică să las copilu’ cu tine!

După vreo jumătate de oră, vine și Liviu în pat. Citesc comentarii pe grupurile de menopauză și nu sunt atentă la el, dar îl aud bombănind. O porcărie! N-am putut să-i citesc nici două pagini. E o tâmpenie.

Se întoarce cu spatele la mine, își pune telefonul pe silent și se culcă.

Am postat pe grupul de histerectomie și aștept răspunsuri. „Fetelor, la cât concediu medical avem dreptul după operație? Eu am primit o lună. Se poate prelungi?”

„Eu am primit concediu exact 21 de zile, medicul a zis ca e suficient pt recuperare și chiar a fost! Nu mi se pare prea devreme mai ales daca nu trebuie sa depui efort, dar desigur depinde de fiecare organism în parte.”

„Dupa HT clasica, la 25 de zile am început serviciul 12 ore zilnic, la 4 dimineața plecam cu tramvaiul, iar la 19 eram în casa, numai pe scaun stau si la munca si în tramvai, car sacose etc, treaba acasa, dar nu am avut dureri!”

Să muriți voi, eroinele muncii socialiste! Mă duc mâine să vorbesc cu doctorița de familie.

Am adormit fără să-mi dau seama. Mă trezesc, pe la trei fără un sfert, lac de apă. Mă schimb și mă pun înapoi la somn.

Liviu îl duce pe Toma la școală și se întoarce să bem cafeaua împreună. M-așez la masă și vorbim despre bagajul pentru cursă. Mă concentrez greu și îmi spune să-l las naibii că-l face el. Mă întreabă cum am dormit. Zic Dormeam mai bine, dacă nu era o jumate de metru între noi. Măcar mâna…Nu mă fute la cap de dimineață! Mă duc la garaj! zice și începe să-și caute bocancii.

Mă duc la baie și încep să mă pregătesc să ies la dispensar. Fac un duș și intru în dormitor să-mi caut haine. Scot pe pat câteva fuste, două rochii, blugii negri și ăia cu talie înaltă. Îmi pun chiloții și sutienul și îmi usuc părul pe marginea patului. Mă ridic și-mi fac o poză. Înclin capul și-mi ciufulesc părul. Mai fac trei. Aleg una și i-o trimit lui Liviu pe whatsapp. Mi-am încheiat sutienul prea strâns. Îl desfac să-l ajustez. Îl arunc pe pat și încep să-mi mângâi sănii. Verific telefonul. Nu am primit nimic. Mă întind și duc mâna dreaptă la vagin. Mă opresc și scot gelul din sertarul noptierei. Iau pe deget și masez labiile încet. E mai mică și foarte uscată. Mai pun gel pe degetul arătător. Începe să se relaxeze. Deschid un video din telefon, am vreo doisprezece primite de la Liviu. În ăsta, e în cabina camionului, în tricoul cu Juventus Torino și și-o freacă rapid. Nu zice nimic, doar icnește la sfârșit și ejaculează în mai puțin de-un minut. Nu-mi plac cele în care vorbește mult. Mă uit la filmuleț de câteva ori și continui să mă mângâi. Las telefonul rezemat pe noptieră și închid ochii. Îmi pun gel și pe sfârcuri și încep să fac mișcări mai rapide și mai dure, dar nu ajung nicăieri. Parcă mă scufund într-o mare de vată. Sunt tot mai moale. Mă uit la ceas pe telefon. E trecut de nouă. Mă ridic și decid să mă îmbrac cu hanoracul albastru și pantaloni de sport.

Doctorița nu poate să-mi prelungească concediul medical. Îmi spune că trebuie să merg la specialist. Mai pot primi două săptămâni dacă am dureri sau probleme cu cicatricea, infecție sau ceva. Îi spun că s-a vindecat frumos, dar nu mă simt bine emoțional și nu am energie.

Îmi scrie o rețetă. Osteocare, pentru osteoporoză, complex de vitamina B pentru energie și-mi spune de niște produse pe bază de plante pentru bufeuri. Estrol și Progestonat de la Steaua Divină.

— Gășiți pe internet produsele de la ei. Hormonii sunt riscanți. Accident cardiovascular, cancer, tromboză…Trebuie să va calmați singură și să gândiți pozitiv.

Risc de moarte prin spânzurare?

Mă duc la farmacie și de-acolo la Profi. E zece deja și i-am promis lui Toma că-l aștept cu șnițele și piure.

Îl sun pe Liviu. Zice că se duce până la ai lui să aducă doi saci de cartofi.

 

Pun cartofii la fiert și-mi aprind o țigară. Simt că nu pot respira și încep să mă înec. Cum dracu’ să te vrea?! Uită-te la tine! Trebuie să te aduni, că se duc dracului toate!

Rup o foaie din vocabularul uitat pe măsuța de cafea de Toma. Creionul nu are vârf. Găsesc o carioca verde. Încep să scriu numerotat, cum fac de obicei.

1.Vitamine, ceaiuri, suplimente

2.Să-mi verific hainele pentru muncă

3.Părul

4.Să fac și ce-mi place

Verific cartofii și scot aspiratorul de la încărcat. Dau drumul la televizor pe Radio Smart. Măresc volumul și mă apuc de aspirat în sufragerie. Aspir făcând pași în ritm de Jerusalema. Nu sunt prea eficientă, dar nu contează. Parcă am mai multă energie. Mă duc până la baie. S-a schimbat melodia. Videli noch. Dau mai tare și încep să mă mișc. Cânt tare și mă răsucesc cu mâinile deasupra capului. Videeli noci guleali vsiu noci da utraaaa! Videeli noci videli noci, taanana videli noci, hopa că se ard cartofii în cratiță. Bag o cană de apă și dau focul mai încet. Mă înțeapă în dreapta unde se termină tăietura de la operație. Încep să sar și să mă răsucesc mai iute. Sunt transpirată toată și mi s-o uscat gura. Videeli noci guleali vsiu noci da utraaa… Liviu s-a oprit în pragul ușii. Își face cruce. Nu ți-o scos toată isteria, ți-o mai lăsat de sămânță!

Ce mâncăm?

—Șnițele cu piure. Să scoți niște murături!

Mă așez pe fotoliu. El stă la masă.

— E cafea făcută?  Dă-mi și mie o cafea!

— Ce dai?

— Zece lei.

—Mai bine plătești în natură.

— No, las’ că-mi iau singur. Doctorița ce-o zis?

—Trebuie să merg la serviciu de luni.

 

A venit frigul. E înnorat și bate vântul cu putere. Când mă întorc de la muncă, e aproape seară. Pe Tomiță l-am înscris la afterschool și îl iau numai când ies.

Intrăm la Lidl. În parcare miroase a cauciucuri arse. Vântul ridică praful și începe să picure. Mi se umezesc ochii. Îi promisesem că-l duc în părculeț, dar pe vremea asta nu ne mai vine. Umplem plasele și pornim spre casă.

De trei săptămâni, de când am început serviciul, zilele se desfășoară la fel.  Pe la opt ne punem în pat. Toma stă pe tabletă, eu mă uit la filme. Am început să mă uit la Oameni normali, pe HBO Max. Vine cu tableta să-mi arate ce-o construit pe Roblox. Mă uit la ecran și zic Ce fain! Du-te și continuă! Se uită la mine cu atenție și mă întreabă de ce plâng. Nu plâng,sunt răcită.

E foarte mult sex în filmul ăsta. Scene de sex la care mă uit de mai multe ori, înghițindu-mi plânsul în liniște; nu vreau să-l alarmez pe Toma. Ăștia sunt niște oameni normali. Așa arată normalitatea. Mă tulbură intimitatea și frumusețea lor. Vreau să fac dragoste cu Connell. Sau cu Marianne. Cu Connell și cu Marianne.

Mă uit la șase episoade, până ne pregătim de culcare. Iau două tablete de paracetamol și un pumn de suplimente.

La șase când sună alarma, am nevoie s-o amân de două ori. Visam că sunt pe malul unui pârâu, pe-o pătură, îmbrăcată doar în niște pantaloni scurți. Arătam ca-n poza din clasa a unșpea pe care am făcut-o în fața Bisericii Negre. Aveam părul lung cu cărare pe mijloc. Lângă mine,  îngenuncheat, cânta un  Gil Dobrică foarte tânăr. Era îmbrăcat în slip și avea părul ud. A ieșit din apă cântând  Viața noastră unde e/ Viață noastră ce-ați făcut cu ea?

Mă ridic cu greu din pat și mă duc la baie. Pregătesc sendvișul lui Toma, îi pun hainele pe calorifer și îmi beau cafeaua ascultând pe telefon și fredonând ca o somnambulă. Viața noastră unde eeee? Viață noastră parcă n-are niciun rost. Mă uit pe Facebook la notificări continuând să mormăi Pentru noi ca simpli muritori/Viața-i lucru cel mai important…un tip pe care nu-l am în lista de prieteni mi-a dat like la poze de acum treișpe ani. Cine-i ăsta Daniel Anghel? Are un Ferrari în loc de poză de profil. Lucrează la CFR, ca mecanic de întreținere, și are patrușdoi de ani.

Revăd pozele la care a dat like. Asta în care mă sprijineam de mașina roșie pe care am avut-o în Italia e cea mai faină. Nu prea seamănă cu mine. Eram destul de  slabă și mă vopsisem brunetă. În costum de baie, la… am uitat să-l trezesc pe Toma. E șapte și douăzeci. Îl pregătesc în grabă și la fără un sfert suntem în mașină. Parbrizul e înghețat. Ies și încep să-l curăț, Viața noastră-i un căcat.

La muncă e frig. În sala de mese, bucatăresele au făcut ceaiul și ne așteaptă să-l împărțim. Luminița mă întâmpină în prag Vezi că trebuie să-ți alegi când lucrezi suplimentar, sâmbătă sau duminică! Ca ce chestie? Dorina e în concediu medical. Florentina are copilul bolnav.

Bine, lucrez sâmbătă.

Îmi las telefonul pe masă și mă duc să verific camerele. Andu și Ionuț s-au închis în WC. Îi dau afară și îi conduc la masă. E hărmălaie și își împart pumni. Luminița se face că nu observă, stă cu nasul în telefon. Îmi pun și eu o cafea și ies pe terasă la o țigară. Mă uit la pomii acoperiți de promoroacă și mă gândesc la Liviu. Nu am vorbit de mai mult de-o săptămână. Scrie mesaje, întreabă de Toma, mă întreabă dacă să-mi trimită bani. Încep să tremur, dar nu am chef să intru. E un zgomot de nedescris. Luminița iese după mine și mă întrerupe. Ce faci? Nu cânți bine azi! Știu că nu pot să vorbesc cu ea. Mă întreb ce-ar zice dacă i-aș răspunde sincer Plănuiam să evadez de-aici; să conduc la câteva județe distanță, să-mi petrec ziua pe coclauri și să nu mai vin înapoi.

Zice Hai, fuguța, că avem zi plină azi. Vin ăștia de la DGASPC!

Intru și încep să-i mobilizez pe copii să intre în sala mare. Bag mâna în buzunar după telefon, dar nu e la mine. Mă întorc în sală. Mesele sunt încă pline de resturi de mâncare, telefonul nu e. Le întreb pe bucătărese, pe Doina. Îi întrebăm pe copii. Nimeni nu l-a văzut. Ies și verific în mașină, mă uit în haină. Nu e. Începem activitățile, nu-l mai caut că nu e timp acum.

Nu am stare. Îmi tot vine Liviu în minte.Trebuie să-l întreb ceva.

După lucru manual avem pauză. Îi înteb din nou pe copiidacă mi-au văzut telefonul. Nu știe nimeni. Manuela zice Doamna nu e la mine.Dar la cine? Nu știu, doamna! Îi căutăm prin buzunare, Luminița le zice că nu primesc desertu’ la prânz dacă nu apare telefonul.Andu se cere la baie. După două minute, pleacă și Ionuț. Mă duc după ei, dar nu-i găsesc. Aud un zgomot din vestiar. Intru și îi văd lângă dulapul de metal cu mâinile la spate. Ce căutați aici, ați zis că vă duceți la baie! Fantoma! Era fantoma, doamna! Hai, lăsăți vrăjeala! Ziceți unde l-ați pus?Se uită unul la celălalt și se precipită spre ușă. Fac doi pași și blochez ușa cu piciorul. Ionuț mă împinge să-și facă loc. Îl prind de-o ureche și îl trag spre dulap. Ia, arată unde l-ați pus! Se-ntoarce și mă mușcă de mâna. Îi dau o palmă și îl prind de păr. Îl târ până la dulap. Andu sesperie și ziceDupă dulap. El l-o aruncat, doamna! Ionuț, își trage mucii și se repede la el. Nu io, doamna!

 

Am întâlnire cu șeful cel mare la unsprezece. Vor să-mi desfacă contractul de muncă și m-au chemat la discuții. Intenționez să le povestesc exact cum s-au întâmplat lucrurile. Nu am nicio scuză și mi-e greu să inventez una. Vreau să ajung acasă și să mă odihnesc.

Aștept pe coridor să fiu chemată. Stau o vreme pe Facebook. Mă uit la pozele din concediu ale Soranei și îi răspund distrată pe messenger lui Anghel. Mi-a trimis o cerere de prietenie acum trei zile și comunicăm prin mesaje de-atunci.

Îi scriu un mesaj doctorului Tănăsescu, despre simptomele pe care le am în ultimul timp, Nu mi se pare că tratamentul naturist funcționează și-l întreb dacă poate să-mi prescrie terapie de substituție hormonală. Îmi scrie după vreo zece minute. Vă sugerez un consult psihiatric pentru eventual tratament suportiv și apoi putem încerca schimbarea preparatului.

În traducere liberă?

Pe la doisprezece fără un sfert vine secretara și mă anunță că șeful e prins cu o inspecție și nu mă poate primi astăzi. Rămâne să reprogramăm.

Mă trezesc în stradă fără direcție. Toma e la școală, eu nu am niciun program pe azi.

O iau în sus pe stradă și mă plimb o vreme prin parcul central. Mi-e foame, dar nu am chef să mă duc acasă. Mă opresc pe terasa acoperită de la cafeneaua Julia. E soare, dar sunt șapte grade. Comand o cafea și un corn.

Primesc un mesaj de la Sorana. Vezi c-am găsit un grup fain pe Facebook. UK Menopause and HRT Support Group.

Caut grupul și completez câmpurile obligatorii. Dau join și intru fără probleme. Citesc o vreme postările și comentariile. Îmi salvez două imagini, cu simptome comune și unele mai puțin știute ale menopauzei. Nu înțeleg tot. Traduc cu program cuvintele pe carenu le înțeleg. Sunt și o grămadă de termeni specifici. E șocant cât de puține știam despre lumea asta.

Sensitivity to noise/Achy joints/ Anxiety and Panic Attacks/ Loss of sex drive/ Rage. Și mai șocant cât de puțin îți spun doctorii. Doctore, îmi vine să-ți trag un ciocan în cap! Ai tăiat, ai cusut și ți-ai terminat treaba!

Hot flushes/ Mood swings.

Citesc postările și comentariile. „Think I’m losing my mind!! Emotional wreck, paranoid to excess and feel like the whole world is out to get at me!!”

„you may need your dosage reviewed and upped.”

„I just had my dosage upped because of that.”

„Review dose, may need to up oestrogen and add testosterone.”

Se ridică vălul de pe creier ca ceața în diminețile de pescuit, pe malul Oltului.

„I really am not ready for menopause and all the rubbish that comes with it- I wish my consultant had explained everything before I had an hysterectomy. Nothing seems to excite me anymore, I’ve lost my mojo, I put on a brave face but inside I feel so lost. Hair falling out, dry eyes, skin, constant fatigue it’s horrid. I’ve become so fearful of tearing my scar that I don’t want to do anything – yet I know full well this won’t happen – I haven’t even properly started my HRT as yet again psyched myself up against the side effects. “

„Welcome to another day of: „Are all these random symptoms menopausal symptoms, or am I in need of an exorcism?”

Mă uit la ceas. Mai am aproape două ore până trebuie să-l iau pe Toma. O sun pe Sorana s-o întreb dacă are timp să ne vedem. Nu are. Mă întreabă ce e. O rog să-mi facă o programare la endocrinolog. Te-ai săturat de ceaiul de salvie? Hormoni, nu uleiuri eterice și ceaiuri, deșteapto! Te ocupi tu? Da, o sun mâine pe tipa de care ți-am zis.

Mai dă-te-n mă-ta, nesimțito! Ai început să fii tot mai arogantă. Da’ și eu proastă, una-două pun mâna pe telefon să-ți cer ajutorul, zic în sinea mea și-mi iau geanta pe umăr. Mă duc pe Bălcescu, la Mihaela, să văd dacă poate să mă tundă. Are timp și de un vopsit cu șampon. Ies pe la patru fără un sfert de la ea și mă duc după Toma. În fața școlii, lângă tei, îmi fac câteva selfiuri. Postez unul pe povestea mea. Mihaela mi-a făcut un bob până aproape de umeri și mi-a băgât un nunțator de culoarea cuprului. Toma e surprins de noua mea înfățișare. Îl întreb dacă-i place și începem să râdem amândoi când ezită să răspundă. Știu că nu-i plac schimbările. Hai, că mergem la Narcisa să-ți iau savarine! Și Macarons!?

Acasă, mă relaxez cu o baie sărată și mă bag în pat devreme, cu gândul să recitesc horoscopul pentru anul Iepurelui de Apă.

Anghel mi-a văzut povestea pe Facebook și mi-a trimis inimioare. Îmi scrie și pe mess că îmi stă bine și povestim tot felul de chestii despre compatibilități și despre temperamente.

I-am spus de la început că n-am de gând să stau la taclale cu un Ferrari, așa că mi-a trimis o poză recentă de-a lui. M-a izbit asemănarea cu Miron Cozma. Bineînțeles că nu-i spun asta, zic semeni mult cu Eminescu și-l întreb de unde se trage.  Îmi povestește de moșu-so din Petrila și de taică-so, tot miner, mort de silicoză.

Liviu mi-a dat și el like la poză. Ne sună înainte să ne culcăm. Încep să-i povestesc cum s-o întâmpat treaba la muncă și nu zice nimic o vreme.

— Cum, mă? Nu te-ai gândit că te dă afară sau mai știu io?

—Am ajuns  întoarsă pe dos, voiam să te întreb ceva și nu-mi găseam telefonul.

—Acum dai vina pe mine. Ce voiai să mă întrebi?

Nu contează! Nici înainte nu-mi era ușor să rămân calmă în gălăgia aia, da’ acum parcă mă strângeau pereții. Mi-era cald și mirosea urât și urlau de ziceai c-o intrat dracu-n ei. Am ieșit să mă calmez, da’…

— Poate trebuia să mai faci rost de-un medical, să nu te grăbești.

— Io m-am grăbit la servici?

—Are dreptate Cornel, că sunteți mai rău ca la douăzeci de ani. Când erai la ciclu te-apucau pandaliile o zi, maxim două, da’ acum…

—Cornel să…

— No, las’ că găsești tu ceva! Două mii îi câștigi și în Kaufland.

—Două mii trei sute aveam; aș face ceva de-acasă, cu program mai flexibil.

—Da, trebe să te gândești și la Toma, că vezi și tu ce greu te descurci…îți stă bine roșcată, să știi!

Mă întorc la horoscop. ”Un an minunat pentru Cal. Deși mai ai chestiuni de rezolvat, problemele se aranjează una câte una. Vei fi avansat sau vei primi apreciere la locul de muncă”.

Sorana îmi scrie că am programare cu doctorița  poimâine la unșpe. Îmi trimite și-o adresă unde să încarc toate rezultatele investigațiilor de până acum, pentru profil hormonal și calcularea riscului de accident cardiovascular.

Toma vrea să-i citesc din Mog, înainte de culcare. Citesc mecanic, știu povestea asta pe de rost deja. Mintea îmi tot fuge la altele. Mâine nu trebuie să merg la muncă.

Mă trezesc la cinci. Mă uit la ceas și încerc să adorm la loc, dar încep să-mi aud pulsul în urechi și parcă mă saltă ceva din pat. Mă ridic pe marginea patului, să-mi reglez respirația. Nu mai am servici, rămân și fără asigurare medicală. Oare cum îmi încheie ăștia contractu’? Trebuie să-i sun. Dacă nu poate să-mi dea  doctorița nimic? Poate zice că e prea riscant. Nu mai rezist așa. Săracul Toma..Colegii lui au mame normale!

Ies la bucătărie și încep să ronțăi dintr-o eugenie care nu alunecă pe gât. Mă pun în fotoliu și-mi beaua cafeaua, butonând telefonul. În email îmi apar tot felul de reclame. Aceste firme caută oameni ca tine. BestJobs. Fumez vreo șapte țigări. Mai pun cafea în cană și deschid ofertacu locuri de muncă. Operator pariuri sportive, reprezentant vânzări. Bag opțiunea de la distanță. Agent call center, online casino manager, broker de asigurare. Persoană serioasă, ambițioasă, sociabilă. Atitudine pozitivă, încredere în sine, proactivitate, tenacitate. Caută pe dracu’ oameni ca mine!

 Îl trezesc pe Toma și-l pregătesc pentru școală.  Îmi amintesc în ușă că am uitat să-i pregătesc sendvișul. Îi dau bani să-și ia ceva de la chioșc. Vezi să uiți și de ședința cu părinții! Azi e miercuri?

Lâncezesc până pe la doișpe. Am luat un extraveral, când m-am întors. Mai iau unul, mă bag sub plapumă și dau drumul la televizor. Mai sunt vreo douăzeci de minute din serialul cu oamenii sălbatici la care mă uit cu Liviu, pe BBC Earth. Astăzi Ben e în vizită la niște scoțieni retrași pe Isle Of Mull. Insula e în mijlocul Oceanului Atlantic și peisajul e foarte straniu. Dealuri pietroase și golașe, apă limpede din care ies foci să stea cu burta la soare pe insulițe. Pe Isle of Mull locuiesc cinci oameni, în case vechi și solide din granit. S-au retras aici, lăsând în urmă cariere și istorii, și acum trăiesc din pescuit și turism. O tipă, Moira, are un blog în care documentează viața pe insulă. Ritmul în care trăiesc, liniștea, peisajele…mă sună Luminița să mă întrebe dacă pot să trec pe la muncă. Rămâne să mă duc după două. Mi-e silă. Mai stau în pat o vreme și citesc despre traiul sustenabil, despre viața în locuri izolate și depopulate, locuri în lume unde e încurajat stilul ăsta de viață. Scoția a anunțat că oferă câte cincizeci de mii de lire sterline famillilor, indiferent de naționalitate, dispuse să se mute pe câteva insule. În Spania există câteva sate unde se fac eforturi de repopulare și cei care se mută primesc bani pentru a locui acolo. La fel în Italia.

Îmi închipui viața în Apuseni, Cornwall, Insula Andros, Toma alergând după câini pe malul apei, plin de noroi și cu ochii strălucind. Nu știu dacă-i Extraveralul sau efectul peisajelor pe care le-am văzut pe laptop, dar mă duc la muncă într-o stare de liniște pe care uitasem c-o mai pot simți. Mă uit prin geamul ușii din stânga la un moș care încearcă să mă depășească cu douăzeci la oră și mă pufnește râsul.

În birou, mă așteaptă Mara, de la seviciul personal, și Luminița. Amândouă mă privesc lung și par a vrea să mă întrebe ceva.

— Ce s-a întâmplat? inițiez eu discuția.

—Te-ai îmbrăcat în roz și mov zici că mergi la un interviu pentru Wizz Air, zice Mara. Ai vreun plan?

—Nici n-am băgat de seamă, zic și mă așez pe scaunul liber.

—Până acum o venit la muncă îmbrăcată ca la înmormântare și acum, uite la ea când vine să-și semneze liberarea, intervine Luminița.

Mara continuă discuția zicând că ar trebui să-mi dau demisia. E grav ce-am făcut, dar nu am antecedente, m-am purtat frumos cu copiii și cu colegii, mai bine de șaișpe ani, de când lucrez aici, așa că nu vor să-mi desfacă ei contractul de muncă. Le mulțumesc, apreciez, dar m-apucă iar starea de agitație, nu știu ce mă deranjează, dar încep să mă înroșesc la față și simt nevoia să ies la aer. Luminița zice că vor să mă vădă copiii înainte să plec și că Andu a declarat că nu i-am bătut. Scriu demisia, o pun pe masă, Luminița mă întreabă dacă beau o cafea. Zic da și ieșim în curte, să fumăm o țigară.

Plec pe la trei jumate, să-l iau pe Toma. Aștept în mașină. E vânt și nu am chef să ies. Anghel îmi trimite emoticoane și mă întreabă când ieșim și noi la o cafea. Încep să-i scriu, dar mă răzgândesc și decid să-l blochez. Nu am răbdare pentru explicații. Nu știu cum s-o fac. Mă uit la setări. Durează vreo douăzeci de minute și nu mă prind. Încep să mă enervez, Cum oi fi trăit pan’acum fără să blochez pe nimeni? În sfârșit, am găsit, e blocat și pe Mess.

Liviu a început să mă sune în fiecare zi. Ce-o fi pățit? Sâmbătă ajunge acasă și zice să-i fac o ciorbă de perișoare. Și plăcintă cu dovleac.

Consultația cu doctorița Stanciu e online. Am primit un link și trebuie să intru la unsprezece pe el. Vorbim pe-ndelete o oră. Am multe întrebări și-mi răspunde calm la toate, îmi dă explicații, analize, riscuri, rolul fiecărui hormon, tratamente.

— Nu mai aveți nevoie de progesteron. Acesta are rolul să protejeze endometrul, dar nu mai aveți uter, așa că de riscul asta ați scăpat. Va dau prescripție pe șase luni. Estrogen sub formă de spray. Trebuie aplicat pe braț și așteptat două minute pentru a se usca. Nu intrați în contact cu nimeni  până nu e complet uscat. Vă trimit o scrisoare medicală cu toate detaliile.

Mă plâng de lipsa energiei, dureri de oase, anxietate, lipsa libidoului. Începe să-mi explice că estrogenul trebuie ajustat, mărită doză până găsim un echilibru și testosteronul e responsabil de multe dintre stările astea, dar în România există un singur produs, care conține testosteron, Androgel, și acesta nu este reglementat pentru uzul femeilor. O întreb dacă ea prescrie așa ceva. Da, e deschisă să discutăm despre asta. Trebuie să înțeleg că are efecte secundare și trebuie să fim foarte atente cu dozajul. Poate ar trebui să comand produsul în străinătate sub formă de Testogel sau Androfeme. Rămâne să mă gândesc, mă mai documentez și ne auzim pe whatsapp.

Liviu a ajuns acasă vineri noaptea. Sâmbătă am plecat la Tușnad și ne-am întors duminică seara. Vremea a fost caldă pentru decembrie, ne-am plimbat mult și ne-am jucat cu Toma, care nu-și mai încăpea în piele de bucurie. La bazin, am stat mai mult singură, am înotat, am citit, am intrat la saună. Băieții s-au jucat în apă până aproape de cină.

Cât a stat acasă, Liviu și-a tot adus aminte ce-ar mai mânca și-am gătit în fiecare zi. Am povestit de drumurile lui și de planurile mele.

Zice să m-apuc de făcut decorații ca vara-să Doina, din Spania. Mi-arată pagina ei de Facebook.  Ceas cu licheni stabilizați și flori criogenate pentru cei mai buni nași. Douăzeci și cinci de euro. Mărțișoare cu print UV pe bază din lemn, cu magnet pe spate, decorate cu flori nemuritoare, uscate, Zece euro.

Am văzut că Liviu face eforturi și am evitat să-l întreb ce mă macină de-o vreme; n-am vrut să stric atmosfera. I-am zis că am început să folosesc un spray cu estrogen. N-a întrebat nimic, a zis doar că-i bine dacă mă ajută. De testosteron nu i-am zis. Nu am vorbit nici cu altcineva, rămâne secretul meu.

 

Mâine pleacă iar în cursă și de vreo două zile simt o tensiune în aer. Mă întreabă chestii cu jumătate de gură, face glume cu două înțelesuri, pare a fi suspicios sau gelos. I-o fi băgat Cornel un gândac în ureche. După ce-am tot variat dozele, acum pare că am găsit varianta cea mai bună. Sunt mult mai calmă și e mai greu să te cerți cu mine.

Când nu trebăluiesc prin casă, stau pe internet, mă uit la locuri sălbatice, învăț tehnici, cum să folosesc letconul, cum vopsesc cu spray. Întru pe grupurile de Facebook, mai ales pe cel din Marea Britanie, că pe cel românesc mai mult ne rugăm la Sfântul Nectarie și la Maica Domnului pentru reușita operațiilor. Liviu mă întreabă de ce râd. Îi mai zic câte-o trăznaie pe care-o citesc pe grupuri, dar nu râde, ori nu-nțelege, ori naiba știe ce-i umblă prin cap. Zic Mai ai o zi până pleci. Iar mă lași singură! Da, plec și te las să-ți faci de cap! Nu zic nimic. Închid laptopul și mă duc la baie. Am uitat să mă spăl pe dinți.Vine după mine. Nu te mai dezlipești de mizeria aia de  laptop. Aștepți să-ți dea like futalăii? Am gura plină cu pastă. Mă uit la el și zic Ce vorbești, omule? dar nu înțelege ce-am zis.Crezi că nu am văzut ce lucri pe Facebook? Daniel și Mircea și nu mai știu cum? Scuip în chiuvetă și zic Pe Daniel l-am blocat! De ce? O avea prea mică? Dă un pumn în peretele de rigips dintre baie și dormitor și lasă o crăpătură în el. Mă apropii să văd ce-a pățit la mână și mă-nhață. Stai, futu-ți femeia…Mă târă în dormitor, roșu la față și crispat, mă împinge pe pat și începe să-și desfacă cureaua. Îl privesc și nu zic nimic. Dezbracă-te, dezbracă-te, m-auzi? Mă dezbrac și mă-ntind pe spate. Și-aruncă tricoul și șosetele pe podea și sare lângă mine. Mă întoarce pe-o parte și caută gaura. Mă uit la erecția lui și mă gândesc că l-am bănuit degeaba c-ar avea probleme. Stai, zic, să caut gelul. Dă-l-n pizda mă-sii, zice și scuipă pe degete. Mă trage și mă-ntoarce să m-așeze în genunchi. Împinge ca turbatu’ și simt cum mă crapă ca pe-un pepene copt. Mă prinde de coapse și se izbește de mine, icnind de la efort. Mă ustură la început și sunt atentă la lătratul câinelui, o fi cineva la ușă? Nu se mai aude. Corpul începe să mi se miște involuntar, venindu-i în întâmpinare. Mi s-au oprit toate gândurile și pe ochi mi se pune o ceață lăptoasă. Liviu mă plezneste și se mișcă de parc-ar vrea să mă salveze din flăcările iadului. Simt că se-apropie orgasmul, mă crispez, nu mai știu să-l întâmpin. Liviu își bagă mâinile în părul meu și orgasmul mă năpădește, în timp ce el continuă să se miște. Îmi simt pulsul în urechea dreaptă, pântecele se descarcă în valuri de toată tensiunea, în timp ce-l simt ejaculând. Suntem întinși pe pat, tăcuți, aș vrea să zic ceva, dar nu mi-a rămas energie să deschid gura. Mă întorc cu spatele la el și trag pătura pe mine.

—Te iubesc, proasto! Să nu te pună dracu să mă-nșeli că…

—Liv, ce-ai zice dac-ai putea să pescuiești cât îi ziua de lungă fără să te grăbești nicăieri?

—Vai de mine, ce să zic? Hai, o zi-două cu mine-n cabină, să vezi cât îi de faină viața mea! Și dacă mă plictisesc de pescuit?

—Te-apuci de tăiat lemne!

Îi povestesc despre viața pe care am duce-o, într-un loc ales de noi, după regulile noastre. De ape și păduri, zmeură și ciuperci… nu l-am văzut niciodată atât de surprins.

—Da’ ce te-o apucat?

—Nu am aer aici. Nu mai pot sta închisă…

—Am muncit atât să avem casă și mașină, și plită electrică… mai avem rate la frigider!

Îl prind de mână și mă întorc să-i sărut umărul, apoi îmi ridic privirea și mă uit în ochii lui.

—Mai bine mor ca buna din Dameș, cad în genunchi pe-un deal și mă-ngropați sub nuc, decât să-mi petrec bătrânețea pe la cozi, la taxe și impozite sau la oferte în Kaufland.

—Și Toma, cum crezi că va fi pentru el? Ce viitor îi oferim?

—Crezi că-i va fi dor de doamna? Toma se adaptează și va vedea el încotro vrea să meargă. Când o veni vremea.

Trage de pătură să-mi acopere picioarele și se-ntinde pe spate.

 

Violeta Berea s-a născut în 1973, în Șercaia, Brașov, și este absolventă a Facultății de Litere, în cadrul Universității Transilvania din Brașov (1997 și 2007). Deși a început să scrie în timpul liceului și a fost inspirată de întâlniri providențiale cu Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Cornel Moraru, a început să-și descopere vocea abia după 2006, când a participat la cursul de scriere creatoare al lui Florin Iaru. Au urmat cursuri cu Marin Mălaicu-Hondrari, Cosmin Perța, participările la CWS și publicarea de proză scurtă în revistele „Iocan”, „Revista de Povestiri”, „Ficțiunea Optm”, „Toplitera”, „LiterNautica”.