Atelier Literatura la feminin Nr. 187

Și stele făclii (istorii orale)

Grupajul intitulat „Istorii orale” conține texte la limita ficțiunii și a documentului. Sunt conversații înregistrate în ultimii trei ani. Le-am transcris, am schițat cadrul, am scos unele replici, am adăugat altele, am schimbat accente. O oarecare regie există. E greu de spus unde se termină realitatea și unde începe literatura. Le mulțumesc prietenilor mei din Adâncata pentru plăcerea lor de a povesti și de a se amuza, de a fi liberi, prin urmare. (Dumitrița Stoica)

 

(La cină, afară. Poveștile sunt întrerupte de manelele vecinului din vale. Scoate boxele în curte și muzica se revarsă bubuind, cu pauze. Câțiva cetățeni sensibili la decibeli s-au plâns verbal la primărie și la poliție. N-are niciun fel de venit, e amendat degeaba. Primăria așteaptă o reclamație scrisă ca să facă o comisie. Uneori apare Poliția. Într-un miez de noapte, un tânăr ofițer le-a explicat, la lumina stelelor, că nu se poate face nimic. Legislația este atât de proastă, încât orice infractor te scuipă în cap, dacă vrea. Nici n-ar fi fost greu. Tânărul era de înălțime medie, suplu, cu un barbișon din altă lume, cu ochii negri ca mura câmpului.)

‒ Am cosit și pe la voi, și în curte, și  la poartă. E căprița aia de la Nelu, care-i groasă… Îmi rupe firu’, c-am d-aia pă benzină. Stând tanti Miuța pă butucu’ ăla dă la poartă, să vadă cine  mai trece pă drum, într-o zi, zic, bre, ia și matale alea d-acoalea, că le-am dat din curte, ce-am cosit, le-am scos lângă gard, dă-le mai încolo nițel, lângă piatra aia, și dă-le foc.

‒ He, da’ tu ce faci?

‒ Bre, pi io ți le-am cosit, ce dreacu! Vrei și să te-ncălzești pă degeaba?!

‒ He… nu vezi că p-aia n-ai tăiat-o cum trebuie?!

‒ Bre, nu merge firu’, că… Îmi rupe firu’… E o sută dă lei, și ce facem?!

‒ He… Taie-o cu coasa!

*

‒ Asta trebuia să facă, trebuia să plece de-acasă de când erau tineri, poate se mai liniștea…

‒ Nu se liniștea, Mita, io îl știu de-atunci. Am fost la o nuntă la Ciorani… În gară era o remorcă…

‒ Cu oblonul lăsat.

‒ Cu oblonul lăsat.

‒ Na, io cu bărbatu’ ăsta, tineri, căsătoriți, luați atuncea, ne pupam. Și lui i-a venit nervii pă Victor că de ce mă pupă pă mine și nu se duce să-l ajute pă el să ridice oblonu’.

‒ Da’ n-a zis nimeni să ridicăm oblonu’ ăla. Era baza la Ciorani care aducea acoloșa grâu, porumb, nu știu ce, cum era și la Ialomița, și la Armășești, aducea acolo. Da, și cum dacă a venit peste noapte…, tractoristu’, a lăsat obloanele în jos, a basculat și le-a lăsat. Dormea în cabină.

‒ Îhî..

‒ Lui i-a venit dracii… Bă, ce dracu, mă?

‒ Ce-am cu ele, nene?

‒ Nimic… Băga-mi-aș, ăăă…, ‘tu-vă-n gură…

‒ Da’ ce treabă aveați voi cu remorca?

‒ Pi n-aveam nicio treabă. Noi așteptam trenu’.

*

‒ Io am vreo treizeci și ceva dă găini și-o trimiți pă Mariana să adune oulii?! O prind pă Mariana la cuibar. Ce faci, fă, aici? M-a trimis  nașa la cuibar. Pi e găinili lu’ naș-ta, fir-ar ale dracului?!  Pi e găinilii voastre?! C-a zis că ea nu vede. Și dacă nu vede?! Vii tu să-mi aduni oulii dă la găini… Ei, atuncea ce mai vrei?

‒ Păi de ce a trimis-o?

‒ Mariana, ce-i zice, aia face, că nu e… Și, când m-am dus, Mariana era în obor cu oulii în mână, cu… Ce faci, fă, aici? M-a trimis nașa să adun oulii. Pi io ce sînt?! Și-am ieșit la poartă… Mama era cu Marița, cu Leana, cu… nu-ș’ cu cine, dracu, mai era… și zic, bre, pi io ce sînt? Am găini, am… Zice, și grâul nu-i al meu?

‒ Ha, ha…

‒ Pi cum?! Io am treizeci și ceva dă găini și zic du-te, fată, să-mi aduni ouăle. Sunt Adrian Năstase, ha, ha, ha…

‒ Să le numere, mă!

*

‒ Pune niște muzică…

‒ Pi di ce să pun? Stai că-i dă drumu’ iar…, acu’ să odihnește.

‒ S-o fi culcat.

‒ Da, doarme pân’ la trei, să trezește și pune muzică dă zori.

‒ E mai bine cu liniște… Uite, ăsta înregistrează…

‒ Ce?

‒ Uite, telefonu’ e pus pă…

‒ Pi și rându’ trecut a înregistrat, zice că și-a transcris. Adună din ele și-și face idei. Să scrie o carte. A zis că, dacă vrem să păstreze numele și, dacă nu, să le schimbe…

‒ Și voi vreți?

‒ E, stai așa, să hotărâm toți trei…

‒ Dacă vrea să facă o carte d-aia…

‒ Istorică!

‒ De istorie porno, o sun pă nașa… Ha, ha…

‒ Măi, nu mai beau, mă duc, e târziu.

‒ Nu te duci, pleci.

‒ Ei, tot aia e… Mă duc și mă-ntorc mâine. Sunt sinonime. Întrebați-o pe soră-mea.

‒ Pi ăștia dă ce zice pă Facebook? Care s-a sculat și care s-a trezit.

‒ Pi da, mă scol din somn.

‒ Nu, te trezești, dă sculat să scoală altcineva… altceva.

‒ Te gândești la prostii.

‒ Pi nu io, da așa e. Te trezești dimineața. Tu te trezești și pleci la muncă?

‒ Da, mă scol de dimineață și plec la muncă. Unii să trezește dimineața târziu din beție.

‒ Și Lazăr s-a sculat din morți, nu s-a trezit. Am plecat, noapte bună!

‒ Mai stai, mă, să vedem și noi stelele!

Sumar Literomania nr. 187

 

Susține Literomania

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: