Atelier Literatura la feminin Nr. 187

Beautiful Day

Azi dimineaţă m-am trezit cu „Beautiful Day” agăţată de circumvoluţiuni, îmi sunase pager-ul şi mi-am dat seama că întârziasem la facultate, mi-am tras pe mine blugii şi tricoul decoltat care îi place lui Dan – ştiu că îi place, i-am surprins privirea lacomă pe sânii mei –, şi am zbughit-o, cu gândul tot la replica lui Cornel – „noi ştim că te-ai culcat cu amândoi”, adică cu Dan şi cu Alexandru, şi la faptul că nu am fost în stare să neg, ba cumva m-am simţit chiar flatată, prietenii mei credeau că eu eram un fel de femeie fatală care învârtea pe degete doi bărbaţi, dintre care unul chiar proful nostru, şi atunci l-am văzut pe Dan cu privirea aia a lui de antracit în care îmi plăcea să mă pierd ca în cea mai sălbatică partidă de amor şi mi-am amintit de ziua aceea când eram la seminar şi stăteam la masă lângă Dan şi îmi lipisem tandru piciorul de piciorul lui şi apoi a apărut în clasă Alexandru, iar eu am tresărit puternic şi brusc mi-am strâns picioarele, dar de fapt nu ştiu dacă a fost ceva natural sau pentru o secundă am vrut să-l fac pe Dan gelos, oricum, avea şi atunci aceeaşi privire suferindă, iar eu mă simţeam ca o prinţesă dorită de doi dintre cei mai frumoşi şi deştepţi bărbaţi de pe lume şi care, printr-un accident al vieţii, suferă în fiecare noapte de o singurătate atroce, şi aşa, fugind pe panta care duce din Hasdeu spre facultate, mi-am amintit de noaptea aceea strălucitoare, geroasă, în care cerul colcăia de luminiţe în centrul Clujului şi noi ne luam la revedere înainte de a ne împrăştia toţi pe la casele noastre în vacanţa de iarnă şi atunci nu ştiu cum am făcut că l-am îmbrăţişat pe Dan şi l-am strâns cu toată forţa, mai-mai să-i rup oasele, dar a fost aşa o senzaţie de plenitudine, ca atunci când tragi primul fum după o zi întreagă în care n-ai pus ţigara în gură, şi apoi ne-am despleticit, pentru că Dan totuşi are prietenă şi nu putem să ne dăm în spectacol, dar el m-a privit cu ochii migdalaţi de un zâmbet cald şi a fost ca şi cum în jurul nostru ar fi venit dintr-odată primăvara şi pe urmă, la primul chef de după vacanţă, prietena lui nu a venit, pentru că nu prea e fată de gaşcă, eu am băut cam mult vin cu cola şi stăteam aşa culcată pe covor, cu picioarele îndoite, şi Dan s-a culcat lângă mine, efectiv lipit de mine, şi am stat aşa, împletindu-ne picioarele în timp ce la TV mergea clipul U2, cel nou, „Beautiful Day”, şi eu îmi apăsam palmele pe piept ca să nu-mi explodeze inima pentru că atunci cu siguranţă ar fi trebuit să dau nişte explicaţii şi ar fi fost penibil, iar dimineaţa am mers împreună spre Hasdeu, eu cu Dan şi cu Cornel, dar la un moment dat ei trebuiau să ajungă la un prieten şi să facă un ocol, iar eu am preferat să merg în continuare cu ei, şi atunci Cornel a râs în barbă, m-a luat un pic la mişto, dar nu mi-a păsat, nu-mi doream decât să-l mai am pe Dan lângă mine câteva minute, simţeam că dacă ne-am fi despărţit în clipa aceea, ceva s-ar fi rupt în mine, dar Dan nu râdea, era cât se poate de serios şi am luat asta ca pe un semn bun, şi a doua zi m-am dus la ei în cameră, trebuia să-i duc lui Cornel un curs, şi era dis-de-dimineaţă, iar Sonia era acolo, am întrebat-o ce caută la 7 a.m. în camera băieţilor, iar Cornel mi-a spus că a dormit la ei, şi atunci m-am burzuluit, îi văzusem de multe ori pe Dan şi pe Sonia flirtând şi eram sigură că şi-au tras-o, m-am simţit trădată, iar eu şi Sonia ne-am certat în faţa băieţilor ca două ţaţe, iar când l-am văzut pe Dan că jubila, m-am enervat şi mai tare şi am plecat trântind uşa, dar noroc că Sonia nu prea venea pe la chefurile noastre, şi după un astfel de chef, am mers împreună spre cămine cu Dan, Cornel şi cu Maria, iar Cornel ne-a invitat să dormim la ei în cameră, prietena lui Dan era plecată acasă, ţin minte că era o noapte fără stele, dar foarte frumoasă, eu şi Dan mergeam unul lângă celălalt şi aproape ne ţineam de mână, şi liniştea nopţii ne cuprinsese sufletele, dar când l-am auzit pe Cornel nu m-am putut bucura, m-am gândit că nu puteam să-mi pierd virginitatea într-o cameră cu atâţia oameni, plus că nu mă epilasem şi nu puteam să-l las pe Dan să mă vadă în halul ăla, şi atunci am răsuflat uşurată când Maria a spus că mai bine mergem să dormim la noi în cămin şi că urma să ne vedem cu băieţii a doua zi dis-de-dimineaţă, şi la doar câteva zile după aceea, Cornel ne-a spus că Dan se despărţise de prietena lui, aşa că acum alerg spre facultate şi sper ca el să fie acolo şi să stăm mult de vorbă şi să mă privească din nou cu ochii lui de antracit şi să tresară când Alexandru va trece pe lângă noi ca să ajungă în cancelarie şi atunci voi şti că mă place cu adevărat, dar uite-l acolo, în fundul curţii, înalt şi sexy ca un actor, şi tipa aia de lângă el cine e, ce face, îl sărută, nu cred, ba da, chiar se sărută în văzul lumii, ceea ce noi n-am făcut niciodată, mi se taie picioarele în timp ce mă apropii de masa unde ei stau alături de prietenii noştri, zâmbeşte, fato, fă o glumă, cântă tare „Beautiful Day”, nimic nu-l va răni mai tare decât indiferenţa ta.

Sumar Literomania nr. 187

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: