Graham Greene și compromisul dintre virtute și păcat

Dacă în Literomania nr. 199 am scris despre biografia lui Philip Roth semnată de Blake Bailey, în acest număr al Literomaniei scriu despre o altă biografie la fel de interesantă: „The Unquiet Englishman. A Life of Graham Greene” de Richard Greene (W. W. Norton & Company, 2021). Biografia a fost recenzată în „The New Yorker” (în ediția tipărită din 22 martie 2021) de Joan Acocella, într-un articol cu titlul „Original Sinner. Graham Greene’s Dark Heart”.

Graham Greene a avut grijă să-și condimenteze viața cu o mulțime de aventuri sexuale, detaliu care a constituit deseori punctul central în biografiile dedicate acestui scriitor.

Prin exotismul romanelor sale, dar și prin ploturile pline de tensiune, Graham Greene încă mai riscă să fie catalogat drept un autor de romane de aventuri sau, în cel mai bun caz, de thrillere. Ce-i drept, în literatura engleză, cărțile sale sunt cotate cel puțin la nivelul celor semnate de colegii săi de generație – scriitori ca George Orwell, Evelyn Waugh sau Anthony Powell. Însuși Graham Greene, la un moment dat, temându-se că va fi receptat doar ca un simplu autor de cărți frivole, își împarte opera în două: o parte din ea formată din cărți serioase, o alta, din cele neserioase – thrillere și comedii –, cărți scrise în timpul liber (ca „The Quiet American”/ „Americanul liniștit” sau „Our Man in Havana”/ „Omul nostru din Havana”). Așa cum remarcă și Joan Acocella, autoarea articolului din „The New Yorker”, ierarhia lui Greene nu este una validă din perspectiva criticii literare actuale, multe dintre titlurile din a doua categorie fiind considerate în acest moment unele dintre cele mai bune cărți ale autorului englez.

Graham Greene nu a fost doar un creator de personaje interesante, cu o viață palpitantă, ci a fost el însuși un astfel de personaj excentric, chiar controversat. Născut în 1904, este al patrulea din cei șase copii ai unui director de școală. Se poate spune că familia Greene a fost, dintr-un anumit punct de vedere, una împlinită. Raymond, unul dintre frații mai mari ai lui Graham, a devenit un cunoscut endocrinolog. Hugh, un alt frate, de data asta mai mic, al lui Graham, a fost director general la BBC. Elisabeth, mezina familiei, a lucrat ca agent pentru celebrul MI6.

Religie, sex, alcool, droguri și literatură

Revenind la Graham Greene, încă din adolescență s-a dovedit o personalitate problematică. A avut mai multe tentative de sinucidere, motiv pentru care a ajuns la psiholog și a fost diagnosticat cu depresie maniacală, cunoscută azi ca tulburare bipolară. Nici stilul său de viață nu l-a ajutat prea mult. Greene, își amintește Evelyn Waugh, i-a povestit că, în studenție, lua dimineața Benzedrină, iar noaptea Nembutal (pentobarbital) pentru a dormi. Totul asezonat din plin cu băutură, dar și cu alte droguri, obicei pe care și l-a păstrat toată viața. În Vietnam, Graham Greene fuma zilnic opiu, uneori și opt pipe pe zi.

La 22 de ani, se convertește la catolicism (familia sa era anglicană), iar la 23 de ani se căsătorește cu Vivien Dayrell-Browning, o catolică devotată, cu care va rămâne căsătorit până în 1991, anul morții lui Greene, din simplul motiv că Vivien, din motive religioase, nu a fost de acord cu divorțul. În fapt, căsnicia a durat doar zece ani.

Greene era un scriitor disciplinat. Scria oriunde – în mijlocul războaielor sau printre prostituate și infractori. Scria 500 de cuvinte pe zi într-un carnet pe care îl purta tot timpul în buzunarul de la piept.

Graham Greene a avut grijă să-și condimenteze viața cu o mulțime de aventuri sexuale, detaliu care a constituit deseori punctul central în biografiile dedicate acestui scriitor. Tocmai pentru a mai tempera din interesul biografilor, dar și al cititorilor, pentru viața sa sexuală, Graham Greene a hotărât la un moment dat să-și scrie singur biografia (cuprinsă în consistentele volume „A Sort of Life” – 1971 și „Ways of Escape” – 1980, dar și în „Getting to know the General. The story of an involvement” – 1984 sau în neconvenționalul jurnal de vise „A World of My Own” – 1994).

Deși a avut doi copii, lui Greene nu-i plăceau copiii. Dincolo de pasiunile sale pentru sex, droguri și băutură, era patima scrisului. Scria mult și sistematic. A fost un scriitor și un jurnalist prolific. A scris, în mare parte pentru „The Spectator”, peste 500 de cronici de carte și peste 600 de cronici de film! Deloc surprinzător, și asta pentru că Greene era un scriitor disciplinat. Scria oriunde – în mijlocul războaielor sau printre prostituate și infractori. Scria 500 de cuvinte pe zi într-un carnet pe care îl purta tot timpul în buzunarul de la piept.

„Brighton Rock”, romanul său din 1938, atrage atenția criticii literare și a publicului. Mai mult, „Brighton Rock” va fi ecranizat în 1948, în regia lui John Boulting. Filmul, în mare parte datorită prestației de neuitat a lui Richard Attenborough – fratele mai mare al lui Sir David Attenborough – în rolul lui Pinkie Brown, a devenit un clasic al genului noir. În acest roman din 1938, Greene încearcă și reușește să șocheze prin transpunerea în lumea lipsită de orice scrupul a găștilor mafiote a temei sale preferate – oscilația sufletului între credință și păcat – , unde povestea de iubire dintre Pinkie, un tânăr gangster cu porniri sociopate, și Rose, o chelneriță naivă, nu putea avea decât un final tragic.

Îndepărtându-se de soția sa, Greene s-a îndepărtat și de practica religioasă, însă religia, prin tema păcatului, va fi prezentă în mai toate cărțile acestuia.

Totuși, cartea care l-a impus pe Graham Greene pe scena literară a fost „The Power and the Glory”/ „Puterea și gloria” (1940), unde autorul mizează din nou pe motivul ezitării între virtute și viciu/păcat. Acțiunea este plasată de această dată în Mexicul anilor ’30, unde protagonistul, un preot alcoolic care încearcă să scape epurării religioase declanșate de stângiștii extremiști din Cămășile Roșii, luptă cu propriul său trecut, încercând să-și înfrângă teama și lașitatea, chiar dacă asta i-ar aduce moartea.

Îndepărtându-se de soția sa, Greene s-a îndepărtat și de practica religioasă, însă religia, prin tema păcatului, va fi prezentă în mai toate cărțile acestuia. Combinația dintre sex și religie, alăturarea dintre suferințele sufletului și suferințele cărnii, toate acestea ating apogeul în romanul „The End of the Affair”/ „Sfârșitul legăturii” (1951), roman considerat indecent, inclusiv de George Orwell, căruia îi repugna în special tema „păcătosului sanctificat”.

Citește și Philip Roth – fascinația pentru poveștile altora

În 1948 apare unul dintre cele mai bune romane ale lui Greene: “The Heart of the Matter”/ „Miezul lucrurilor”. Greene nu renunță la tema sa, lupta dintre datorie și păcat, dar nu mai mizează pe contraste puternice, ci pe nuanțe. Este un roman complex care spune povestea unui bărbat sfâșiat între mila pe care o simte pentru soția sa și iubirea pe care crede că o trăiește alături de o tânără văduvă.

Scriitorul Graham Greene surprindea prin ușurința cu care reușea să construiască două-trei ploturi într-un singur roman. Acest atuu i-a ușurat accesul la lumea filmului, iar romanele sale au început să fie ecranizate. Și, trebuie spus, au avut parte de ecranizări foarte bune. „Brighton Rock” (1948, cu Richard Attenborough, r. John Boulting), „The Third Man” (1949, cu Orson Welles, r. Carol Reed) sau „The Heart of the Matter” (1953, cu Trevor Howard, r. George More O’Ferrall) au făcut istorie. Cărțile și mai ales ecranizările l-au îmbogățit pe Greene, care vedea, însă, relația sa cu cinematografia ca pe un compromis. Pentru el, literatura era mai importantă. Cinematograful i-a stricat, considera el, textele. Le-a îndulcit, le-a îmblânzit, astfel încât să nu șocheze (sinuciderile au devenit accidente etc.).

Nu întâmplător toate intrigile din romanele lui Graham Greene au un cadru exotic. Ca jurnalist, Greene a călătorit în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii (Africa, America Latină, Caraibe etc.), căutând adrenalina în mijlocul celor mai violente conflicte. Tocmai pe acest aspect al vieții scriitorului insistă și biografia semnată de Richard Greene (în ciuda numelui, nu există nicio legătură între autor și personajul biografiei sale). Astfel, apare în scenă Graham Greene exploratorul și atentul observator al vieții politice internaționale – să nu uităm că aduna și informații pentru MI6, chiar dacă nu era un agent propriu-zis. Însă, ceea ce e cel mai important, a observat toate aceste locuri exotice cu un ochi de artist.