Avanpremieră Nr. 287

„Simon” de Narine Abgarian (fragment)




Un secol de istorie armeană, văzut prin prisma femeilor dintr-un orășel de munte, se desfășoară în „Simon”, noul bestseller internațional al scriitoarei Narine Abgarian. „Simon” ne atrage într-un vârtej de povești, în care duritatea vieții se îngemănează cu delicatețea iubirii, iar tragicul și sumbrul se întrețes cu umorul și exuberanța.


Alcătuit din povești de viață răscolitoare, romanul lui Narine Abgarian este înțelept într-un sens aproape biblic.

Anna Delianidi


Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei.

Narine Abgarian
Simon (fragment)

 

Idila ușoară și scânteietoare, incredibil de fericită a Sofiei cu Simon a durat doar trei luni și s‑a întrerupt la sfârșitul lui mai. Data plecării se apropia și era timpul să se despartă, dar îndrăgostiții trăgeau de timp, amânând despărțirea inevitabilă și declarând că următoarea întâlnire va fi ultima. Îngăduindu‑și să se lase atrași în vârtejul orbitor al sentimentelor, ei încercau să‑și păstreze mintea clară și nu se chinuiau unul pe altul cu îndoieli sau regrete, străduindu‑se să se bucure de fiecare clipă care le era dată. Simon, uimit de precizia filigranată cu care se împleteau în Sofia pasiunea dezlănțuită și maleabilitatea ca de ceară, afirma că pentru femei ca ea s‑au prăbușit civilizații și au fost pârjolite orașe. „Tu nu te tragi din Eva, ci din Lilith[1]“, o încredința el. Sofia se fâstâcea: numai tu poți să inventezi așa ceva! Dar în sinea ei îi dădea dreptate. Datorită celui de‑al doilea bărbat apărut în viața ei, acum știa despre ea lucruri pe care nu le‑ar fi aflat niciodată dacă i‑ar fi rămas credincioasă lui Beniamin. Șapte ani de viață conjugală îi întăriseră convingerea în propriile farmece – știa foarte bine că soțul ei n‑o s‑o înșele niciodată, pentru că o iubește nu doar ca pe jumătatea lui spirituală, ci și fizică. Înainte credea că o atât de uimitoare unitate sufletească și trupească se datora unui noroc miraculos: pur și simplu îl alesese exact pe bărbatul care‑i fusese hărăzit de soartă. Dar prima apropiere dintre ea și Simon, lipsită cu totul de vreo stângăcie ori stinghereală lesne de înțeles, semănase în sufletul ei îndoiala: dacă explicația faptului că alesese atât de ușor, practic fără nici cel mai mic efort, cheia spre codul sentimental al încă unui bărbat era că principalul ei talent e știința de a iubi? Și că nu era vorba despre potrivirea providențială cu soțul ei, ci despre faptul că știe din intuiție să audă diapazonul trupului oricărui bărbat și, intrând în consonanță cu el, să fie la unison? Fără să știe, Simon îi confirma bănuielile, recunoscând că nu mai încercase față de nici o femeie un sentiment de triumf atât de fulgerător și de puternic. „Parc‑aș trăi cu tine de un an și ți‑aș cunoaște fiecare celulă“, i‑a mărturisit el după prima noapte petrecută împreună. Sofia se bucura că descoperise și recunoscuse în ea o calitate neașteptată, dar se și întrista, dându‑și seama că această revelație nu‑i servea la nimic. Lumea unei femei căsătorite trebuie să se reducă la un singur bărbat. Sofia știa foarte bine că altă aventură ca aceea cu Simon n‑o să mai aibă. Nu avea să‑și mai îngăduie niciodată să‑l înjosească pe Beniamin înșelându‑l.

Interzicându‑și să privească în urmă și să se tortureze cu mustrări de conștiință, s‑a apucat cu râvnă să se pregătească de călătorie: a făcut lista lucrurilor pe care voia să le ia cu ea, refăcând‑o de mai multe ori și tăind fără milă, și a făcut o curățenie exemplară în casă, ca să i‑o predea soacrei sale, care avea să se întoarcă acolo după plecarea ei. Și‑a rugat fratele mai mare, care mergea des la Idjevan, să‑i cumpere din gară bilet de tren – nu voia să zboare cu avionul, fiindcă avea rău de înălțime.

Cu două săptămâni înainte de plecare a început să creadă că e însărcinată. Vizita la medic i‑a confirmat‑o. Gândul de a scăpa de copil n‑a traversat‑o nici o clipă. Hotărând că o să se descurce cumva – la urma urmelor, nu era obligatoriu ca Beniamin să știe că nu e al lui –, a continuat să‑și facă bagajele netulburată. Dar cu cinci zile înainte de plecare, fără să știe de ce, a despachetat lucrurile și le‑a pus la loc, apoi s‑a dus la poștă și i‑a trimis soțului ei o telegramă în care, mărturisind că e însărcinată cu alt bărbat, îl ruga să se întoarcă cât mai repede ca să divorțeze. Telegrafista Marus, după ce a bătut cu un aer imperturbabil textul dictat, a răspândit această veste prin oraș, alertând pe toată lumea.

A doua zi dimineața, în casa Sofiei s‑a înființat supărată Melania, cu intenția de a lămuri lucrurile. Sofia aștepta această vizită, așa că, trezindu‑se devreme, după ce a scăpat de primele accese de greață, a făcut rapid un aluat și a copt o prăjitură. Primindu‑și musafira nepoftită pe verandă (aceasta refuzase să intre în casă) și încredințând‑o că nu are nici un fel de pretenții de la Simon și că (dacă duce sarcina la termen) face copilul exclusiv pentru ea, i‑a dat o roată de prăjitură cu nuci și a condus‑o la scară. Melania, convinsă că și această sarcină se va termina cu un avort, abia la poartă și‑a dat seama că pleacă strângând la piept un pachet cu prăjitură făcută de mâinile celeilalte.


Cel mai recent roman al lui Narine Abgarian, intitulat laconic Simon, pare să se inspire din atmosfera cinematografică a filmului lui François Truffaut Bărbatul care iubea femeile. Scriitoarea însăși este cea care oferă un indiciu în acest sens, citându-l explicit pe maestrul curentului Nouvelle Vague în a doua parte a cărții. Ambele opere încep cu o pierdere. Un bărbat a murit, iar femeile care l-au iubit își amintesc de el. Nu este o coincidență faptul că se apelează la Truffaut, un cineast înclinat în mod natural să sondeze sufletul feminin cu o perspicacitate instinctivă. Dar Simon, protagonistul lui Abgarian, iubește femeile. Ele sunt cele care îl țin în viață. Irupția sa neașteptată în existențele lor, marcate de experiențe extrem de dureroase, este aproape cathartică.

Riccardo Cenci


— De te‑ai îneca cu bucatele tale, nerușinato! a strigat ea mânioasă și, răsucindu‑se în jurul propriei axe, a încercat să arunce prăjitura pe acoperișul casei. Bocceaua n‑a ajuns până la acoperiș. Agățându‑se de cornișă, a ricoșat, a zburat peste gard și a căzut la picioarele vecinei, Sașia Vardanuș, care s‑a grăbit, după obiceiul ei, să vină în ajutor.

Sofia, care urmărea isprăvile musafirei de la fereastra larg deschisă a bucătăriei, n‑a pregetat s‑o apostrofeze:

— Te‑ai hotărât să bați recordul Fainei Melnik[2]?

Melania nu i‑a răspuns; a plecat, trântind intenționat poarta. Dar și‑a descărcat năduful acasă, unde s‑a răzbunat făcându‑i lui Simon scandalul de rigoare – spărgând farfurii și aruncându‑i hainele pe fereastră (nu pe toate, numai cele care erau puse la rufe murdare). După ce și‑a tras sufletul, s‑a dus în curte să adune hainele și a găsit‑o în fața gardului pe Sașia Vardanuș.

— Melania‑djan, mi‑a fost frică să nu mă nimerească ceva și am așteptat să ieși, a zis aceasta și, legănând neîndemânatic pachetul cu prăjitura, a lămurit cu glas lingușitor: Sofia n‑a vrut s‑o ia înapoi, a zis c‑a făcut‑o special pentru tine.

— N‑ai decât s‑o păstrezi, i‑a aruncat supărată Melania, în timp ce ridica mormăind pantalonii soțului ei.

Nu putea s‑o sufere pe Sașia Vardanuș, cu dorința ei perpetuă de a fi de folos tuturor și pretutindeni, și o numea în sinea ei „ambulanța“.

Sașia Vardanuș a împins șovăitoare poarta și a intrat în curte.

— Aș fi păstrat‑o bucuroasă, dar cine s‑o mănânce? Mie nu‑mi plac dulciurile, iar mama n‑are voie, are boala zahărului.

Melania s‑a îndreptat în tăcere spre casă, ducând pe brațele întinse hainele soțului ei, pline de praful din curte, și gândindu‑se că nu mai auzise niciodată ca diabetul să fie numit boala zahărului. Aplecându‑se mult peste balustrada verandei, a scuturat temeinic hainele, apoi a pus apă la fiert – avea să le spele cu mâna, nu avea rost să tragă mașina de spălat grea și s‑o pornească numai pentru o pereche de pantaloni și două cămăși. În tot acest timp Sașia Vardanuș a rămas la poartă, ținând sub braț pachetul greu. Acolo unde se lovise de perete, hârtia plesnise și dezgolise marginea zdrelită a prăjiturii, din care curgea umplutura dulce‑aurie. Vardanuș punea din când în când palma dedesubt și, când i se forma în ea o moviliță de umplutură, se uita neajutorată în jur, întrebându‑se unde s‑o arunce. Neștiind unde, vâra pe furiș firimiturile sub gard, în speranța că o să le mănânce găinile.

— Hai, vino să bem o cafea, i s‑a făcut milă Melaniei în cele din urmă.

Sașia Vardanuș nu se lăsa rugată niciodată. Strângând prinosul la piept, a urmat‑o în casă cu un aer important.

Melania a pus masa pe verandă. A adus un castron cu căpșuni coapte, faguri de miere de anul trecut, mațun rece, brânză moale de capră. A pus geloasă lângă prăjitură faimoasa ei dulceață de nuci – cea mai bună din Berd. Când au dat să mănânce, a început să plouă cu picături mari – o ploaie de vară rapidă și scurtă, dar destul de bogată ca să ostoiască arșița amiezii. Dinspre vale adia un vânticel blând, care‑ți aducea pe buze un gust vag sărat, era de neînțeles de unde venea de fiecare dată acest vânt sărat, dacă pe meleagurile astea marea nu mai ajunsese de pe vremea marelui potop.

— Poate că străbunica avea dreptate, și chiar există, doar că n‑o vedem noi? a întrebat gânditoare Melania, mai mult pentru sine decât pentru Sașia Vardanuș.

— Dacă n‑o vedem, nu înseamnă că nu e! a ridicat din umeri Vardanuș, apucând de codiță căpșuni coapte și lucioase din castron și punându‑le pe farfuria Melaniei.

— De unde știi despre ce vorbesc?

— Despre mare, ce altceva?

Melaniei i s‑a tăiat respirația. Doar nu s‑o pricepe musafira ei să citească gândurile? A arborat o expresie împietrită și a schimbat farfuriile între ele.

— Mănâncă tu căpșuni, mie nu‑mi plac.

Vardanuș și‑a ridicat spre ea ochii verzi, mult depărtați – pupilele ei nu priveau drept, ci un pic într‑o parte, și din pricina asta părea că nu vede numai ce e în fața ei, ci și în lateral. Țintuind‑o pe Melania cu privirea‑i sașie, clipea des și prostește, trăgându‑și nasul din când în când și mușcându‑și buza de jos. Melania a oftat și s‑a liniștit: o asemenea tălâmbă nu poate citi gândurile nimănui, nici pe‑ale ei nu știe să le deslușească!

A lipsit un pic, ca să pună rufele la muiat. Când s‑a întors, a găsit‑o pe Vardanuș ungând prăjitura cu mațun rece, care făcea o spumă tare, uleios‑aurie.

— Parcă ziceai că nu‑ți plac dulciurile! nu s‑a putut abține Melania, ștergându‑și mâinile ude de poalele șorțului. Vardanuș s‑a făcut că n‑o aude.

— Gustă, o să‑ți placă, i‑a zis ea cu gura plină.

Aceasta s‑a așezat și a luat fără chef o bucățică de prăjitură, remarcându‑i cu ciudă gustul excelent.

— Ce pune în ea? Cardamom? Și, parcă, și cuișoare?

— Nici una, nici alta. Călește făina pentru umplutură până devine aurie. Prăjește și nucile, dar asta știi și tu.

— E bună, a oftat Melania, terminând de mâncat.

Prin părul subțire, prins într‑un coc neglijent al Sașiei Vardanuș umbla un păianjen. Melania i‑a urmărit uimită mișcarea bizară – la fiecare pas, își întindea mult piciorușul, apoi și‑l trăgea atât de brusc, de‑ai fi zis că a călcat pe fier încins. A dat să‑l omoare, dar s‑a răzgândit – oricum nu face nici un rău, o să umble ce‑o să umble, apoi o să cadă singur.

Note

[1]. Potrivit legendei, prima femeie pe care Dumnezeu a creat‑o din focși care, înșelându‑l pe Adam, a fugit cu un înger căzut, pricinuindu‑i bărbatului o suferință îngrozitoare. (N. a.)

[2]. Faina Melnik (1945–2016), atletă sovietică, de două ori campioană europeană la aruncarea cu discul. A concurat și la aruncarea greutății. (N. a.)

Fragment din romanul „Simon” de Narine Abgarian, traducere din rusă de Luana Schidu, Colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, Humanitas Fiction 2023

Narine Abgarian s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali, bunicul patern fiind supraviețuitor al genocidului ar­mean. A absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan, din 1993 mutându-se la Moscova. S-a remarcat cu un blog pe care l-a ținut mai mulți ani. Textele sale despre o fetiță numită Maniunia au suscitat un mare interes, iar în 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată acestui personaj, pentru care, în 2011, i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului). Au urmat „Maniunia pișet fantasticeskiroman” („Maniunia scrie un roman fantastic”, 2011) și „Maniunia, iubilei Ba i procie trevolnenia” („Maniunia, aniversarea lui Ba și alte peripeții”, 2012). Pornind de la trilogia ei, s-a realizat un serial TV de zece episoade. Culegerea de povestiri „Semion Andreici. Letopis v karakuliah” („Semion Andreici. Letopiseț în mâzgălituri”, 2012) a fost desemnată cea mai bună carte pentru copii a deceniului în Rusia și i s-a decernat Premiul BABY-NOS în 2013. Romanele și volumele sale de povestiri au impus-o drept una din cele mai importante voci ale literaturii ruse actuale; dintre acestea, amintim: „Ponaehavșaia” („Imigranta”, 2011), „Liudi, kotorîe vsegda so mnoi” („Oameni care sunt mereu cu mine”, 2014), carte nominalizată la Premiul Bolșaia Kniga, Zulali (2016), ecranizare în 2021, „Liudi nașego dvora” („Oameni din curtea noastră”, 2016), „Dalșe jit” („Să trăiești mai departe”, 2018). A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a bestsellerului „Din cer au căzut trei mere” („S neba upali tri iabloka”, 2015; Humanitas Fiction, 2021), distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat „Simon” (Humanitas Fiction, 2023), roman câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, devenit, de asemenea, bestseller, iar în 2022, volumul de povestiri „Molceanie țveta” („Tăcerea culorii”). În 2015, lui Narine Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 „The Guardian” a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. În 2022 s-a mutat din Rusia în Armenia natală, iar în prezent își împarte timpul între Armenia și Germania.

Prima pagină Rubrici Avanpremieră „Simon” de Narine Abgarian (fragment)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Din perspectiva Penelopei

Fără îndoială, readucerea în actualitate a unor texte consacrate ale literaturii universale nu mai este de mult o noutate – ...

„Sânge!” de Fredric Brown

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...
ana-barton-literomania-376

Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)

„These splendid essays by Rodica Grigore – that restore Romanian literature to a place of honour alongside Latin American literature ...
amantii-poligloti-lina-wolff_literomania_376

In the Maze of Fiction

Born in Lund in 1973, Lina Wolff is one of the iconic voices of contemporary Swedish literature, the onset of ...
irina-georgescu-groza-literomania-375

Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds