La început, o vedeam ca pe o actriță oarecare. Oricum, science-fiction-ul nu este printre preferințele mele, deci agentul Scully nu m-a impresionat. Pe atunci, nici frumusețea actriței – pe atunci, aveam idealuri mai înguste.
După mulți ani însă, am văzut adaptarea „Marilor speranțe”. Serialul m-a cucerit instantaneu, iar Gillian Anderson încă și mai mult. „The good part – Gillian Anderson who is the inspired choice for Lady Havisham and a huge surprise for many viewers” – scrie un spectator cu care mă pot identifica. Și pentru mine a fost a „huge surprise”. Frumusețea ei glacială și bizară m-a fermecat, cu toate că m-au trecut și fiorii. Sau chiar din cauza asta. A știut să joace nu numai o Lady Havisham tînără și stranie, dar și una bătrînă cuprinsă de tot de nebunie. Mișcările ei, gesturile ei arătau o femeie bătrînă, învinsă de viața pe care a vrut s-o învingă ea. A purtat în sine și pe acel Dickens romantic-sentimental, scriitorul care nu poate imagina un text cu oameni perfect normali, și pe Dickens, marele scriitor, unul dintre geniile înspăimîntătoare ale lumii, care ne spune multe despre noi înșine.
Îmbătrînise șoldul ei – iată o performanță izbutită doar de mari actori. Oricine își poate încovoia spatele sau își poate încărunți părul, dar numai Gillian Anderson poate deveni o bătrînică al cărei șold arată încă pretenția unei lady.
De atunci nu am mai întîlnit-o în nici un rol; desigur, ignoranța mea. Dar îi păstrez o amintire care o așază între cele mai mari actrițe, de la Glenn Close la Meryl Streep.
În imagine: Gillian Anderson în rolul lui Lady Havisham din „Marile speranțe” de Charles Dickens
Lasă un răspuns