Evenimente culturale Nr. 219 Parteneriat media

Turneul internațional „Romanian Music Journey”




În perioada 19 – 27 octombrie 2021, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Conservatorul de Muzică din Montauban – Franța, Association des Amis de Thierry Huillet din Toulouse, Ambasada României în Republica Austria, Institutul Cultural Român de la Viena, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Filarmonica George Enescu, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca și Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, organizează turneul internațional „Romanian Music Journey”, turneu susținut de soprana Rodica VICA, violonista Clara CERNAT și pianistul și compozitorul francez Thierry HUILLET. Turneul internațional este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național și se va desfășura după cum urmează:

 

MONTAUBAN (Franța), 19 octombrie 2021, ora 19:30

Auditorium du Conservatoire de Montauban, 5 Impasse des Carmes-Montauban

Evenimentul de deschidere a turneului internațional “Romanian Music Journey” – concert-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?” – eveniment organizat în parteneriat cu Conservatorul de Muzică din Montauban – Franța și Association des Amis de Thierry Huillet din Toulouse – Franța. Participarea la eveniment se va realiza pe bază de invitație cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Pentru informații: CZorzin@ville-montauban.fr

 

VIENA (Austria), 21 octombrie 2021, ora 18:30

Salonul de Muzică al Ambasadei României la Viena, Prinz Eugen-Straße 60

Cel de-al doilea eveniment din cadrul turneului internațional „Romanian Music Journey” – concertul-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?” ce va prezenta legăturile speciale pe care mare parte dintre compozitorii români prezenți în programul concertului le-au avut cu capitala muzicii: Viena. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria și Institutul Cultural Român de la Viena. Participarea la eveniment se va realiza pe bază de invitație cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

 

IAȘI, 23 octombrie 2021, ora 18:00

Sala Henri Coandă a Palatului Culturii, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 1

Cel de-al treilea eveniment din cadrul turneului internațional “Romanian Music Journey” – concertul-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?” – eveniment organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași. Participarea la eveniment se va realiza pe bază de invitație cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

 

BUCUREȘTI, 26 octombrie 2021, ora 19:00

Sala Mare a Ateneului Român, Strada Benjamin Franklin 1-3

Cel de-al patrulea eveniment din cadrul turneului internațional “Romanian Music Journey” – concertul-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Filarmonica George Enescu și va fi prezentat de muzicolog dr. Luminița Arvunescu, realizator Radio România Muzical și inițiatoarea proiectului OPERA FANtastica. Concertul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Filarmonicii George Enescu: https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu și pe pagina Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură: https://www.facebook.com/asociatia.muzicaartacultura. Pentru mai multe informații accesați site-ul Filarmonicii George Enescu: https://www.fge.org.ro/

 

CLUJ-NAPOCA, 27 octombrie 2021, ora 19:00

Palatul Reduta al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Strada Memorandumului 21

Evenimentul de închidere a turneului internațional „Romanian Music Journey” – concertul-conversație pe tema „De ce europenii iubesc muzica românească?” – eveniment desfășurat în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Filarmonica de Stat Transilvania și Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Participarea la eveniment se va realiza în limita locurilor disponibile și cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Pentru mai multe informații accesați site-ul: www.filarmonicatransilvania.ro.

Mai multe informații despre turneului internațional Romanian Music Journey pot fi găsite pe site-ul www.romanianmusicjourneys.ro

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

***

Informații despre proiect:

Identitatea unei persoane nu este fixată odată pentru totdeauna, ci ea evoluează și corespunde unui „parcurs al vieții”. Plecând de la această frază prin care, în cuvinte puține, se dorește a sublinia esența acestui proiect, programul turneului „Romanian Music Journey” propune pe de o parte o retrospectivă a muzicii clasice românești pentru voce, vioară și pian, încercând să marcheze, în 2021, aniversarea/omagierea unora dintre cei mai importanți compozitori români: George Enescu (140 de ani de la naștere), Eduard Caudella (180 de ani de la naștere), Mihail Jora (130 de ani de la naștere și 50 de ani de la moarte) și Gherase Dendrino (120 de ani de la naștere), etc. De asemenea, programul turneului e menit să traseze cu succes un arc peste timp și spațiu, să pună în evidență, prin intermediul pieselor muzicale, parcursul vieții românești de la naștere și până la moarte, un parcurs identitar ce pornește de la muzica de inspirație folclorică a lui Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu, trecând prin armoniile distincte ale lui George Enescu și prin măiestria inegalabilă a cântecelor Mariei Tănase și ajungând până la muzica adusă în actualitate de către renumitul compozitor și pianist francez Thierry Huillet, care îndrăgostit de muzica românească a compus în 2019, împreună cu violonista Clara Cernat, soția sa, mai multe Rapsodii pentru vioară și pian pe teme românești. Programul propus de soprana Rodica Vica (pentru voce și pian) se completează atât cu noi aranjamente camerale ale unor piese pentru voce și pian la care se adaugă sunetul complex al viorii, cât și cu Rapsodiile pe teme românești «Valahia Rhapsody» și «Voyage Rhapsody». Aceste ultime două compoziții sunt un omagiu adus marilor lăutari români Grigoraș și Angheluș Dinicu, Costică Pompieru, inegalabilei Maria Tănase și universalei personalități a lui Dimitrie Cantemir, ale cărui teme se împletesc cu temele alese din folclorul românesc: Ciocârlia, Ciuleandra, Ceasornicul, Căruța Poștei, Hora Mărțișorului, pentru a aminti câteva teme mitice ale folclorului românesc ce se împletesc într-o fascinantă spirală.

Programul concertelor va cuprinde piese de: Nicolae Lungu (adaptare pentru voce, vioară și pian de Thierry Huillet), Maria Tănase (adaptare pentru voce, vioară și pian de Thierry Huillet), Paul Constantinescu, Mihail Jora, George Stephanescu, Thierry Huillet, Eduard Caudella, Tiberiu Brediceanu, George Enescu, Nicolae Bretan (pe versuri de Mihai Eminescu) și Gherase Dendrino (adaptare pentru voce, vioară și pian de Thierry Huillet).

Informații despre artiști:

Reach content for the Google searcg „rodica vica”

Rodica Vică este solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene în 2010, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, etc. Rodica Vică este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzicabarocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi, ș.a. Activitatea artistică actuală a sopranei Rodica Vică include premiera mondială a oratoriului Strigoii de George Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin la Konzerthaus Berlin, Gala OTP Bank la Sala Bela Bartók de la Müpa Budapesta, Canto Barocco la Teatro La Fenice, Gloria de Antonio Vivaldi alături de Accademia Bizantina condusă de Ottavio Dantone la deschiderea Festivalului Baroc Varazdin, La Lumiere Comique la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta și BaRockIN’ Transylvania cu orchestra Musica Ricercata, Matthäus Passion de J.S. Bach sub conducerea dirijorală a lui Cristian Măcelaru la Ateneul Român, Poemes pour mi de Olivier Messiaen alături de Filarmonica Transilvania sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, concert în cadrul Lunii Oedip la Londra, serată inclusă în evenimentele premergătoare premierei operei enesciene la Royal Opera House Covent Garden. De asemenea, angajamentele recente și viitoare includ debutul în Violetta Valery din La Traviata de Giuseppe Verdi la Opera Națională din București, un turneu internațional inovator având-o ca solistă și intitulat JAZZT Vivaldi care comemorează 280 de ani de la dispariția lui Antonio Vivaldi, participarea deosebită la Festivalul internațional George Enescu cu premiera românească a oratoriului Strigoii de George Enescu și un turneu internațional cameral menit să celebreze genialitatea compozitorilor români “Romanian Music Journey”. Discografia Rodicăi Vică include două CD-uri, primul produs de casa de discuri Capriccio cu înregistrarea absolută a oratoriului Strigoii de George Enescu (The Ghosts) și al doilea, Stars in the Sky lansat la sfârșitul anului 2018 la Musikverein Vienna- un proiect multicultural și unic care cuprinde o colecție de cântece de leagăn din întreaga lume, alături de celebra țiteristă, Barbara Laister- Ebner, solista Concertului de Anul Nou de la Viena din 2018. www.rodicavica.com

Clara CERNAT, violonistă – recunoscută drept ambasadoare a culturii române peste hotare, Clara Cernat s-a născut pe malurile Dunării, la Turnu-Măgurele. Ea s-a afirmat foarte tânără pe plan internațional, imediat după absolvirea Universității de Muzică din București, la clasa reputatului Maestru Stefan Gheorghiu, a fost selectată printre cele «8 Mari Talente ale Europei», ceea ce i-a permis să-și desăvârșească arta interpretativă cu renumitul violonist Tibor Varga. Cariera sa a evoluat pe importante scene ale lumii: Opera din Beijing NCPA, Seoul Arts Center, Centrul Cultural Kirschner din Buenos-Aires, Filarmonica din Roma, Teatrul Liceo, Palatul muzicii şi Auditorim-ul din Barcelona, Salle Gaveau din Paris etc. Este des invitată la importante festivaluri muzicale: Festivalul Internațional George Enescu, Croisements (China), Suona Francese (Italia), Sylvanes (Franta), Kings Place Festival (Londra), etc. A înregistrat numeroase discuri cu muzică de Enescu, Bloch, Turina, Porumbescu, Gershwin etc. acestea fiind primite cu entuziast atât de publicul larg, cât și de critica de specialitate. Înregistrările sale video i-au adus milioane de fani în lumea întreaga. http://www.pianoviolon.com/index.html

Thierry HUILLET, pianist și compozitor – născut la Toulouse, pe malurile Garonei, cel mai important fluviu al Occitaniei, Thierry Huillet este un muzician cu multiple fațete, care a atins excelența în domeniile creației și interpretării muzicale. Important compozitor francez, cu peste 100 de opusuri, lucrările sale se bucură de mare succes, un exemplu fiind «Micul Prinț» pentru orchestră simfonică a fost interpretat de peste 20 de ori de către : Orchestre National du Capitole de Toulouse (Franța 2019 și 2020), Orchestre du Pays de Béarn (Franța 2019), Orchestre National de Lille (Franța 2021), Orchestra Națională a Patagoniei (Argentina 2019), Orchestra de Cameră din Chișinău (Republica Moldova 2019). Ca pianist, a câștigat Marele Premiu al celebrului «Cleveland International Piano Competition USA», unul din concursurile de «Mare Şlem» ale pianului, dacă l-am compara cu lumea tenisului. Este de asemenea laureat al Concursurilor Internaționale de pian Busoni (Italia) și Tokyo (Japonia). Thierry Huillet a absolvit Conservatorul National Superior din Paris, unde a obținut cele mai înalte distincții la pian și alte discipline muzicale. A cântat pe marile scene ale lumii, în recital și solist cu orchestra, alături de Orchestra de la RAI (Italia), Cleveland Orchestra (SUA), Orchestre de Paris, Koreean Chamber Orchestra etc. Formează împreuna cu soția sa Clara Cernat, un Duo reputat care a concertat pretutindeni, de la Paris la Lima, trecând prin Londra, Madrid, Santiago de Chile, Tokyo și alte mari metropole ale muzicii. https://musique21.com/

Organizator: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

Co-finanțat: AFCN – Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Conservatorul de Muzică din Montauban – Franța, Association des Amis de Thierry Huillet din Toulouse, Ambasada României în Republica Austria, Institutul Cultural Român de la Viena, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Filarmonica George Enescu din București, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca și Primăria Cluj-Napoca

Parteneri Media Naționali: TVR Internațional, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agerpres, spotmedia, Zile și Nopți, Leviathan, Connect Arts și Emblematic România

Parteneri Media Iași: TVR Iași, Iași Life Tv, Radio România Iași, Suplimentul de Cultură, Curierul de Iași, Bună Ziua Iași, Ask Ofelia și Ceașca de Cultură

Parteneri Media București: Revista Femeia, Revista Univers Psihologic, Revista Tango – Marea Dragoste, SensoTV, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Literomania, Ziarul Metropolis, Revista Urbea mea, IQads – Smark, Jurnalul de Afaceri, Catchy, AgentiadeCarte.ro, InOras.ro, Orasul meu, Ediția de Dimineață, B365.ro, ArtOut, Republika Kritica, PRwave, Bucureștii vechi și noi, București City News, Verbs describe us, 4arte.ro, Onlinegallery.ro, Autentici.info, Ceașca de Cultură, România Pozitivă, Bucharest Cultural Events, Bună dimineața București, EDPost, iTour, Jurnal de București, Femei în tendințe, Promenada Culturală, Le Petit Journal

Parteneri Media Cluj-Napoca: Visit Cluj-Napoca, Radio România Cluj, Cluj 24h, Cluj.com, Clujul Cultural, I like Cluj, Știrile Transilvaniei, Munteanu Recomandă și PMA Invest

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.