Cronici

Un arest, o carte

Ce poţi face în timpul unui arest la domiciliu de şase săptămâni? Xavier de Maistre (1763-1852), de exemplu, a călătorit, în răstimpul menţionat, în jurul camerei sale. A luat naştere, astfel, o cărţulie de vreo sută de pagini, care conţine diverse: notaţii mai mult sau mai puţin banale, descrieri ale mediului domestic şi câteva tentative filosofice de a privi lumea, în urma cărora este deplânsă defectuoasa organizare socială a acesteia (Călătorie în jurul camerei mele. Leprosul din Cetatea Aosta, București, Editura ALL, 2010). Din această perspectivă, pot fi identificate foarte ușor pasaje cu nuanţe anticipativ-socialiste, ca să le numesc aşa: „De ce m-aş apuca să iau aminte la toţi cei care se află într-o situaţie mai plăcută decât a mea, când lumea mişună de oameni mai nefericiţi decât mine? În loc să mă duc cu gândul la acest superb casino, unde atâtea frumuseţi sunt eclipsate de tânăra Eugénie, nu trebuie decât să mă opresc o clipă pe una din străzile care duc acolo, şi voi fi fericit. O grămadă de oameni lipsiţi de noroc, culcaţi, pe jumătate goi, pe sub porticurile acestor apartamente somptuoase, par a fi pe punctul de a muri de foame şi de mizerie. Ce spectacol! Aş dori ca acestă pagină din cartea mea să fie cunoscută de întregul univers; aş dori să se ştie că în acest oraş în care opulenţa respiră prin toţi porii, în cele mai reci nopţi de iarnă, o mulţime de nefericiţi dorm pe străzi, cu capul rezemat de o bornă sau de pragul vreunui palat”.

Da, ce bine trebuie să te simţi gândindu-te că, în această lume, există şi fiinţe mai puţin norocoase decât tine! Oare egoismul să fie cel din care izvorăşte această compasiune? Xavier de Maistre, frate al filosofului Joseph de Maistre, a fost un om al armelor, a activat pentru un timp şi în armata rusă, sub comanda generalului Alexander Suvorov. În 1794, pentru că a participat la un duel, Xavier a fost arestat (e vorba despre un arest la domiciliu), ocazie cu care a scris Călătorie în jurul camerei mele.

Nu prea îți vine să crezi în deplina autenticitate a sentimentului de compasiune al lui de Maistre, poate un simplu puseu conjunctural. Însă, ar putea contraargumenta cineva, în scrierile sale, Xavier de Maistre este preocupat de cei respinşi de societate (a se vedea piesa Leprosul din cetatea Aosta). Da, dar în cazul lui de Maistre, cred eu, abordarea acestui subiect este una romantică, rod al unui Zeitgeist.

Călătorie în jurul camerei mele pare a fi, la o primă vedere, cu totul altceva. Avem un text original, care mizează pe o convenţie (metafizică) enunţată în Capitolul VI: „Acest capitol se adresează, în mod absolut, metafizicienilor. El va arunca o lumină importantă asupra naturii umane. El este prisma prin care vom analiza şi descompune facultăţile omului, separând puterea animală de razele pure ale inteligenţei… După mai multe observaţii, am ajuns la concluzia că omul este alcătuit dintr-un suflet şi dintr-un animal. Cele două fiinţe sunt absolut distincte, dar atât de prinse una de cealaltă sau una peste cealaltă, că pentru a le putea distinge trebuie ca neapărat sufletul să aibă o numită superioritate asupra animalului”.

Xavier de Maistre numeşte partea animalică celălalt. Aşadar, ca lucrurile să fie bine înţelese, avem (în noi) un suflet şi un animal (celălalt), care este tot o fiinţă sensibilă – dar distinctă de suflet – care controlează trupul în timpul deselor hoinăreli ale sufletului: „Învinuim corpul de nu ştiu câte lucruri, în mod cu totul neîndreptăţit, desigur, căci corpul este tot atât de incapabil să simtă pe cât de incapabil este să gândească. Dacă este cineva de acuzat, acela este animalul, acea fiinţă sensibilă, cu totul diferită de suflet, adevărat individ care are existenţa lui aparte, gusturile, înclinaţiile, voinţa lui, şi care nu se ridică deasupra celorlalte animale decât prin faptul că este mai bine crescut şi dotat cu organe mai perfecte”. După cum se poate uşor bănui, călătoria este posibilă prin dedublare (actanții dedublării fiind sufletul și celălalt, trupul aflându-se, aşadar, sub controlul celuilalt): „Marele talent al unui geniu constă în a şti cum să-şi educe animalul astfel încât el să se poată descurca singur, în vreme ce sufletul, eliberat de acolitul lui, se poate ridica până la cer”. Necomunicarea dintre suflet şi celălalt duce la tot felul de situaţii/accidente mai mult sau mai puţin hazlii, dar când comunicarea este bună, sufletul poate vizita liniştit, de exemplu, casa iubitei. Sau poate însoţi, în buna tradiție livrescă, diferite personaje literare în incredibilele lor aventuri (de remarcat că personajul preferat al lui de Maistre este Satan din scrierea lui Milton: „… fără şovăială, întinzându-şi aripile uriaşe, care ar fi putut acoperi o armată întreagă, s-a aruncat în abis. Pun pariu că nimeni nu ar avea un asemenea curaj”).

Elementul declanşator al acestei experienţe a fost, aşadar, claustrarea forţată, arestul. De aici nota uneori patetică a scrierii. Singurătatea celui arestat este alinată de prezenţa servitorului, Joanetti, şi de cea a câinelui Rosine. Cei doi sunt nu numai nişte companioni, ci şi, în unele ocazii, nişte maeştri într-ale omeniei pentru prizonerul plin de toane: „Aşa am ajuns eu, în călătoria mea, să iau lecţii de filosofie şi de omenie de la un slujitor şi de la câine”.

Nu știu câtă ipocrizie, cât tragism jucat au stat la baza rândurilor lui Xavier de Maistre, dar, spun eu, Călătorie în jurul camerei mele merită creditul cititorului. În cele din urmă, privarea de libertate – chiar și sub forma arestului la domiciliu – este dezagreabilă, iar uneori, după cum s-a putut vedea, duce la considerații interesante despre om și viață.

Xavier de Maistre, Călătorie în jurul camerei mele. Leprosul din Cetatea Aosta, traducere de Cristina Pârvu, Editura ALL, București, 2010, 158 p.

În imagine: Le Comte Xavier de Maistre de Charles de Steuben

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București, 2017). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu