Flash fiction stories – noiembrie 2025: „Roșii cu brânză” de Laura Stanciu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Roșii cu brânză

Laura Stanciu

― Am pe altcineva.

Mi-a spus-o cu dicție perfectă și fără să se grăbească.

În clipa aceea, ca și cum mi-ar fi cerut un pahar cu apă, m-am ridicat de pe canapea și m-am dus în bucătărie. Am închis două uși, dar tot se auzeau reclamele de la televizor. Întotdeauna au volumul mai ridicat. N-a uitat cât mă enervează și a pus sonorul la minimum. Pauze publicitare de câte cinci minute, în timpul filmului? Iată de ce prefer Netflix. Probabil că va fi pauză și la noi.

Am deschis frigiderul. Pe primul raft era cutia cu brânză. Soțul fără amantă e ca piftia fără usturoi, îmi zicea bunică-mea când eram mică. Când te-oi mărita, să-l ții mai din scurt, că bărbații calcă alături cu drumul. Am băgat cuțitul în telemeaua de vacă, să o scot din saramură. Uite-l acum, a călcat strâmb, dar n-are nici pe dracu. Nici entorsă, nici fractură. Pare liniștit. Am mușcat din bucata rotundă, cu capul într-o parte, să nu curgă picăturile decât pe capac. Numai de la Lidl cumpăr. Deliciu.

Aveam și două roșii mari, cărnoase. Cine e? O știu? mi-a venit să-l întreb, dar n-am avut curaj, deși cea mai bună apărare e atacul. Mi-am pus pe o farfurie și niște măsline Kalamata. I-am zis să nu le ia în ulei de floarea-soarelui, ci numai în ulei de măsline, dar nu are el chef să se uite pe cutie. Făcusem pâine de dimineață, așa că mi-am tăiat câteva felii subțiri. Fâța subțirică, în rochia de piele, aș putea să jur. O știam de la un Christmas Party, unde fuseseră toți de la biroul lui. Dacă aia o fi, exagerează, nu e de el. Îl place sigur, cum să nu-l placă? Grizonant, bine legat, avocat. Dar de iubit, exclus. Să stea cu el douășopt de ani și mai vorbim noi după. Feliile de roșii mi se topeau în gură. Sunt ca pe vremuri. La banii ăștia, nici nu mă mir. La Mega, toate-s mai scumpe. Au sărit prețurile în aer. Aș fi mâncat și o ceapă roșie, dar aveam filmare a doua zi, plus repetiție la teatru. Două zile după ce mănânc, îmi ies prin pori ceapa și usturoiul. Voiam să mușc, să aud dinții scrâșnind. Am citit undeva că doar când muști dai semnal creierului că mănânci. Am scos niște fripturi de la congelator, să semnalez. Le-am pus într-o tigaie, cu un pic de apă și am pus capacul.

Apropo de pus capacul, așa mi-am adus aminte de rucsacul din portbagaj. Nu mi-era că m-ar verifica el vreodată, dar dacă aș fi murit într-un accident, ar fi găsit și lucruri pe care nu aș avea de ce să le iau la masaj.

Ce să înțeleg eu acum, că pleacă? Unde dracu’ se duce? Ce le spunem copiilor? Acum vom lua o scurtă pauză publicitară. Rămâneți cu noi. Revenim când putem. Andra e în clasa a XII-a, Bogdan trage de el în anul III. Vladimir e medic. Sunt mari. Asta e. Toți suntem datori cu un divorț. Lumina din bucătărie e cam chioară. Trebuie schimbat becul.

L-am neglijat, am luat prea multe proiecte, n-am mai fost atentă. Friptură cu ce? Fac și o salată de varză, că e douășpe noaptea în curând. Am scos varza din compartimentul de jos al frigiderului. Am tăiat-o în două, am spălat doar jumătate, am pus o folie de plastic pe cealaltă bucată și am băgat-o la loc, peste morcovi și apio. Ar merge și un apio, că de ăsta trebuie să trag, nu glumă. Are picioare ca două bețe, dar mai bine slabă decât grasă. Însă n-are sâni. Sunt ca niște afine. Înainte dormea cu mâna pe sânii mei. Păi nu prea mai are cum acum, că mă bag în pat în pijamale și halat de iarnă. Mi-am strâns cordonul mai bine și m-am aplecat să-mi trag șosetele. Seara tremuram, dimineața muream de cald. Menopauza mi-a distrus viața.Mă rog, unii bărbați caută femei liniștite hormonal când nici ei nu mai pot fi zmei. Am spălat țelina, am tăiat varza fâșii-fășii, am pus sare. Nu e bine să pun atâta sare. Nu de tensiune îmi e, ci că mă umflă. M-am uitat înspre tigaie. Nu mai avea apă, se înnegrise, carnea se lipise. Nu știu cum de nu mi-a mirosit. Am deschis geamul. Iar e fum, dar oricum trebuie să zugrăvim, să schimbăm mobila. Nu, acum nu mai trebuie. O să plec eu într-o garsonieră, să fim liberi amândoi.

Am auzit mișcare în sufragerie și am ciulit urechile. Am stat încordată, să aud încotro o ia. Se duce înspre dormitor sau vine la mine? Nu voiam să vorbesc despre noi, despre ei, despre nimic. Tremuram. Am luat o gură de apă. Să se ducă dracului tot și gata.

A deschis ușa de la bucătărie, s-a lipit de un perete, într-un umăr și și-a încrucișat brațele. Era frumos încă. Mă gândeam cât de ușor i-o fi slăbăturii să se cațere pe el ca o liană. S-a uitat la mine fără să clipească. M-am sprijinit cu șoldul de masă și i-am susținut privirea.

― Nu vrei să știi cine e? a întrebat ridicând ușor bărbia.

Mi s-au uscat nările, dar nu m-am lăsat intimidată. Am simțit cu vârful limbii o ață de apio pe stânga-sus, între molari. Am încercat câteva manevre cu limba, cât să nu se vadă pe obraz, dar n-a mers.

― O scobitoare vreau.

Proză apărută inițial în Revista de povestiri

Laura Stanciu (n. 1973) a scris cartea despre reality-show-ul „Big Brother. Față în față cu Fratele cel Mare” în 2003 și volumul de microficțiuni „Scurt pe doi”, împreună cu Nic Popescu, în 2025. A apărut în mai multe reviste și antologii.