În acest episod al seriei „Un autor, o carte”, Raul Popescu, editor coordonator Literomania, prezintă volumul „Cum să gândești ca un împărat roman” de Donald Robertson, apărut la Editura Seneca, în 2021 (traducere din limba engleză de Cristina Voinea). (Literomania)
În „Cum să gândești ca un împărat roman. Filosofia stoică a lui Marcus Aurelius”, Donald Robertson se adresează nu numai psihologilor și psihoterapeuților, ci și publicului larg, oferindu-i sfaturi practice și tehnici – inspirate de filosofia stoică antică – de a face față situațiilor de criză.
Pornind de la biografia împăratului roman Marcus Aurelius, Donald Robertson ne oferă, în capitolele cărții sale, câteva răspunsuri la întrebările: „Cum să vorbești înțelept”, „Cum să-ți urmezi valorile”, „Cum să cucerești dorința”, „Cum să tolerezi durerea”, „Cum să scapi de frică”, „Cum să-ți stăpânești furia”.
Pentru Donald Robertson, descoperirea filosofiei stoice antice – filosofia ca mod de viață, cea care oferă o perspectivă practică asupra artei de a trăi înţelept – reprezintă un moment important în propria viață, dar și în cariera lui de psihoterapeut care apropie Terapia Cognitiv-Comportamentală de exercițiile mentale practicate de stoici:
Cu alte cuvinte, vă invit să încercaţi să vă puneţi în locul lui Marcus Aurelius și să vă uitaţi la viaţă prin ochii săi, prin lentilele filosofiei sale. Să vedem dacă îl putem urma în călătoria pe care a făcut-o în timp ce el însuși devenea, cu fiecare zi, un stoic în adevăratul sens al cuvântului.
Foto: Daniel Jijie






Scrie un comentariu