Nr. 216 Traduceri

„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (II)




În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a doua parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

5

De la o înălţime de unde însuşi vulturul şi cercurile pe care le trasează se văd de sus, se trăieşte cu vremea schimbătoare ca de la egal la egal. Timpul frumos, de obicei plictisitor şi liniar, se întindea de la fereastra mea până-n depărtare. Acolo, la capătul privirii, se anulau de la sine toate diferenţele. Pământ şi aer, munte şi nori, dificultatea şi uşurinţa aveau aceeaşi greutate. Acolo se uneau liniile într-un şir de puncte abia perceptibile. Bineînţeles că timpul frumos era pur şi simplu frumos. Se auzea iarba, vocea sălbatică a timianului şi celelalte verdeţuri. Uneori fluierau gloanţele armelor în depărtare, se revărsau peste pante, luminiţe roiau prin pădure, chiar şi cele mai tainice secrete se garniseau cu ţipete. Miroseau a origine, pietrele încălzite de soare, râpele, podurile din marnă. Mereu era undeva, dar de negăsit, un gâlgâit, bolborosit de ape. Fire de apă şerpuiau prin iarbă. Apa picura adânc în stâncă.

Mai multă schimbare cerea foenul, vântul de sud, cel cald şi uscat, care urca brusc coloana de mercur, aducea dureri de cap, depresii, chiar şi furie din nimic. Aşa se face că Hans zilieru şi-a împuns pisica favorită cu furca, că preotul nu doar că şi-a mustrat oiţele din amvon, ci chiar le-a suduit vârtos. Pich fu idiotul. În vremea foenului, începu să croncăne. Imitând dansul împerecherii la păsări, călcă femei şi fete pe stradă, îşi flutură braţele de parc-ar fi fost un cocoş. Sau Elisa, trecută bine de şaptezeci, locuitoarea unei alte lumi, îşi luă capul în ambele mâini şi începu a se clătina într-o parte şi-ntr-alta, zi şi noapte, până ce foenul se sfârşi.

Pentru mine el nu era un chin. Din contră. Când vuia prin păduri, fâcându-le să răsune, când punea brazi la pământ, sufla ţiglele de pe acoperişuri, creştea în mine un înalt simţământ. Era ca şi cum un frate de-al meu  se afla pe drum, care făcea, fără reţineri, ceea ce aş fi făcut şi eu. O dorinţă creştea în mine, să lovesc, să mărunţesc, să împrăştii. În aer plutea cu claritate, cu precizie, biruinţa. Fiecare amănunt era meticulos desenat, ce fusese de neatins devenea palpabil, chiar dacă ştiam că totul e doar o iluzie optică.

Zilele ploioase, săptămânile ploioase mă înveleau cu simetria lor. Fiecare oră era totodată şi următoarea. A le schimba nu ar fi folosit la nimic. La ce bun să îngrădeşti singurătatea, dacă nu există nimic altceva decât singurătate. Lumea înceta în dreptul casei mele. Să-mi imaginez că există voci, râsete, chipuri, îmi cădea prea greu. Doar vârful degetelor, îmi spuneam, doar vârful degetelor tale, altfel nu ai nicio perspectivă. Precum alcoolul, mă năucea lipsa tărâmurilor, stăruitorul şi constant repetatul cenuşiu.


Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui”  (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire ),  cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franța și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.