Atelier Cărțile mele Nr. 216

O femeie între două lumi

chirita_literomania



S-au făcut, în iulie, 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, personalitate a epocii pașoptiste, ctitor al literaturii române moderne. În degringolada politică, socială și culturală a prezentului, e salutar gândul la cei care au fost în stare să creeze cândva instituții în spiritul vremii lor. Cu atât mai mult acum, când exercițiul memoriei a devenit, de regulă, unul de circumstanță. Vasile Alecsandri a jucat un rol major în multe privințe, dar nu mai este un autor de manual, prin urmare unul canonic, deși ar fi trebuit să fie. Ce criteriu mai bun decât statutul de întemeietor al unor instituții și fenomene culturale ar putea exista pentru memoria noastră istorică?!

A fost, printre altele, creatorul comediei românești. Chirița aparține astăzi repertoriului teatral nu doar de patrimoniu, ci și de succes la public, după mai bine de un secol și jumătate de la spectacolul din 1850 cu piesa „Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă”, pe scena Teatrului Național din Iași. I-au dat viață, pe scenă sau în film, mari actori ca Matei Millo, în epocă, sau Draga Olteanu-Matei și Tamara Buciuceanu-Botez, în zilele noastre.

Savoarea comică și exemplaritatea la nivelul observației sociale și morale sunt excepționale. După comedia reprezentată în 1850, urmează „Chirița în provinție” (1852), „ Cucoana Chirița în voiaj” (1863) – „cânticel comic” – și farsa „Cucoana Chirița în balon” (1874). Deși inegale ca valoare, textele creează un personaj memorabil ca imagine comică până la burlesc a traseului emancipării femeii în epocă. Chirița e omul tranziției, obligat să trăiască între două lumi, una veche, premodernă, așezată temeinic în câteva secole, alta, a modernității de tip occidental, în curs de constituire, cu farmecul, dar și cu necunoscutul generator de spaime al noului. Principala sursă a comicului constă în dezinvoltura cu care personajul trăiește în amândouă, fără conștiința separării lor conflictuale.

Lumea nouă îi pare o grădină a plăcerilor de care se bucură cu perseverență, cu metodă am putea spune, în ciuda faptului că, incapabilă să-i asimileze rigorile, va fi condamnată la ridicol. Aspirația la un stil de viață care-i rămâne accesibil doar în forme superficiale îi dă, însă, un aer bovaric, îmblânzește satira și permite empatia. O empatie cu atât mai reală cu cât și noi suntem oamenii unei tranziții care pare să se permanentizeze, nu-i așa? Actorii unei societăți în care modernizarea rămâne, din nefericire, tot precară, după două secole de la lumea lui Vasile Alecsandri.

Chirița Bârzoi ot Bârzoieni este căsătorită cu Bârzoi de pe vremea „volintirilor”. E moșiereasă de provincie, dar traiul patriarhal, lipsit de surprize, nu se potrivește cu pofta ei enormă de viață. Toate incursiunile în afară sunt precedate de lamentații pe tema stenahoriei (plictisului) de care e cuprinsă. La Bârzoieni „mucezește”, pentru că acolo tot ce se întâmplă e previzibil.


Chirița aparține astăzi repertoriului teatral nu doar de patrimoniu, ci și de succes la public, după mai bine de un secol și jumătate de la spectacolul din 1850 cu piesa „Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă”, pe scena Teatrului Național din Iași. I-au dat viață, pe scenă sau în film, mari actori ca Matei Millo, în epocă, sau Draga Olteanu-Matei și Tamara Buciuceanu-Botez, în zilele noastre.


Drumul emancipării începe cu experiența ieșeană. În capitala Moldovei ajunge cu trăsura de câșlegi, în 1844, însoțită de cele două fete, Aristița și Calipsița, pe care trebuie să le mărite, și de mezinul Guliță. E grăbită să cucerească lumea, dar lumea nu se lasă cucerită cu una, cu două. Somată să-și spună numele la barieră, ca să fie trecută în catastif, protestează: e o blasfemie, în catastif trebuie trecute mărfurile, nu oamenii. Obișnuită cu o civilizație în care informația circulă din gură în gură, e refractară din capul locului la orice fel de birocrație. Trăsura încărcată de sipete și de cutii se blochează în troiene, surugiii închiriați de la poșta dezastruoasă a vremii dispar, la balul văduvei Afin ajunge mai devreme decât trebuie, suflă în înghețată pentru că e prea rece și o trec fiorii, bărbații care-i curtează fetele sunt niște cartofori etc. Aventura ieșeană e un fiasco, dar se-ncheie totuși cu bine. Bârzoi, tatăl, descinde la bal, la momentul oportun, ca un deus ex machina al tihnitului trai provincial la care se va întoarce consoarta, nu pentru multă vreme. Aristița și Calipsița, lipsite de orice farmec, „pietre în casă”, vor fi măritate urgent în stil vechi:

„Bârzoi: Înțălegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieș, pe la ceasul aista, în loc de a horăi boierește la moșie… după obicei?…

Chirița (tulburată): În… ță…leg. (În parte) Îmi vine leșin la inimă.

Bârzoi: Potrivit răvașului ce ți-am scris din 15 a următoarei, anul 1844, am venit să te umflu din Ieș cu nepus în masă. Hai!… că Brustur și Cociurlă ne așteaptă cu preoții…

Chirița: Brustur și Cociurlă!… Scăpătații ceia!… Niște răzăși!… Nu ți-i greu să vorbești frate?

Bârzoi: Ian tacă-ți gura cu fleacuri de-aiste… Auzi cuvinte! Scăpătați!… Răzăși!… Da’ noi ce suntem? Împărați cu steaua-n frunte?…”

În cea de-a doua comedie, la trei ani după ce eșuează în asaltul asupra capitalei, așteaptă numirea ca ispravnic a lui Bârzoi, hotărâtă să facă bani ca să-și încerce puterile în altă parte, acolo unde civilizația are strălucire autentică, la Paris. Arivismul Chiriței nu e doar ascensiune socială tenace, în afara oricărei morale, ci și dorință târzie de a se elibera din chingile familiei și de monotonia unui sat, apoi a unui târg oarecare. Or, pentru asta noua lume pare mai ofertantă. Întoarsă la moșie, ține cu tot dinadinsul să impună la conac obiceiurile lumii bune din capitală: călărește, fumează, aduce în casă un profesor de franceză, își învață servitorul să-i aducă scrisorile pe tavă etc.

„Chirița în provincie” abundă în situații comice de farsă sau în forme facile ale comicului de limbaj. A intrat în circulație moldofranceza personajelor, cu forme ca „furculision” sau „fripturision” sau cu traducerea literală a unor expresii idiomatice: scopul principal al prezenței lui „monsiu” Șarl, profesorul de franceză, este ca Guliță să ajungă „tambour d’instruction” (tobă de carte). În schimb, vorbirea ei neaoșă are, în ambele comedii, o plasticitate savuroasă, mai ales când surprinde defectele celorlalți. Enervat de planurile ei ambițioase, Bârzoi îi reproșează că a abandonat gospodăria și-l lipsește de bunătățile tradiționale „sănătoase”, dulcețuri, cozonaci, baclava, cheșchet, pastramă, musaca, ciulama („bucate creștinești”!). Chirița comentează ironic – „Iar o început litopisețu’!” –  și constată că bărbatul ei e mai mult decât demodat: „Îi stă rugina de-o șchioapă la ceafă”.

La capătul drumului se află „minunea minunilor”, „pământul făgăduinței cel din scriptură”, adică Parisul. Acolo ajunge cu trăsura până la Galați, apoi cu vaporul și cu trenul. Experiența noilor mijloace de transport îi stârnește entuziasmul. Poate să zboare pe apă și pe uscat ca vântul și ca gândul. Uitate sunt gropile, glodul și praful de pe șleaurile Moldovei, bătute atâția ani în trăsură. Firește că merge la Paris fără Bârzoi. Își duce „plodul”, pe Guliță, la pension „ca să învețe politica” și, în sfârșit, liberă, se bucură din plin de restaurantele, grădinile, cafenelele și magazinele de modă din capitala lumii. Un singur lucru o nemulțumește, dar e mărunt: porțiile sunt prea mici, „ca de pomană”, iar de bucatele „cele sănătoase” de la noi „nici nu se pomenește”.

Despărțirea de trecut capătă o înfățișare burlescă în farsa „Chirița în balon”. Nici măcar Bârzoi n-o mai poate opri pe „baroneasa de Paris și de Viena” să se-nalțe apoteotic la cer cu balonul care decolează de pe Dealul Mitropoliei din București: „Am îmblat pe apă și pe uscat, ș-acum vreu să îmblu și prin văzduh, ca o ciocârlie gingașă, ciripitoare…”.

Într-o carte fundamentală pentru înțelegerea personajului definit de discrepanța dintre aspirații și realitate*, Jules de Gaultier fixează, plecând de la opera lui Flaubert, trei tipuri de bovarism: sentimental, intelectual și bovarismul voinței. Moșiereasa lui Alecsandri se încadrează în cel din urmă, caracteristic marilor amatori de imagine publică. E dezinvoltă, sociabilă, cu gustul experiențelor din zona divertismentului, care nu-i pun în pericol tihna veche. Dacă printr-un concurs de împrejurări ar fi obligată să aleagă între Bârzoieni și Paris, l-ar alege pe primul, cu condiția să-l poată vizita din când în când pe cel de-al doilea și mai ales să fie declarată, acceptată și onorată ca baroneasă sau marchiză sau măcar contesă de… Nu întâmplător, toate ofertele amoroase ilicite, care-i apar în cale, constituie prilejul unui comic șarjat. Energia enormă a personajului are legătură cu figura feminină a maternității, străină, în acest caz, de orice apetit amoros. Seducția pe care o experimentează în forme caricaturale este tot un mod de a-și încerca forțele în competiția socială. Chiar dacă e lăsat acasă, Bârzoi rămâne o fatalitate. În limitele epocii ei, Chirița și-a construit cu perseverență, la maturitatea târzie, iluzia că trăiește ca o femeie liberă, dar libertatea ei este doar una turistică. A te bucura de spectacolul lumii după placul inimii nu este, totuși, cum ar putea să pară, la îndemâna oricui.

*Jules de Gaultier, „Bovarismul”, traducere de Ani Bobocea, Institutul European, Iași, 1993 (ediția originală: „Le Bovarysme”, Mercure de France, Paris,1902)

În imagine: secvență din „Chirița în provincie”, cu Tamara Buciuceanu-Botez în rolul Chiriței

 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.