Dicționar recent Nr. 351-352

Vibe

Frecvent în comunicarea pe rețelele de socializare, în formule precum vibe bun, pozitiv, „chill vibe” ori „bad vibe” sau chiar – am găsit într-un comentariu despre o carte – „un vibe de anime de aventuri”, termenul luat din engleză semnifică senzația, energia, vibrația, atmosfera, „feelingul” emanat de un loc, de o persoană, de o situație, de un gen de muzică etc.  Obișnuiți deja să plonjăm în lumile virtuale, începem să ne raportăm la ceea ce ne înconjoară cu aceeași intuiție afectivă, cu aceeași senzație totalizatoare, colorată adesea direct în confortabil sau inconfortabil, plăcut sau neplăcut, relaxant ori dimpotrivă. Când intră într-un restaurant sau când citește o carte, contemporanul nostru se lasă mai întâi invadat de o intuiție, de o vibrație subtilă care îl determină să categorisească fără dubiu cartea sau restaurantul respectiv, dincolo de orice argument sau demonstrație logică, în afara explicațiilor. Acestea din urmă pot fi aduse, eventual, laolaltă cu exemple, însă doar pentru a susține – pentru necredincioși ori pentru firile dubitative – vibe-ul resimțit din întâia clipă ori dat ca sigur pe instagram. Mai nou, orice eveniment/loc trebuie să aibă „good vibes” – da, se folosește și la plural – și să fie instagramabil, altfel nu se mai înscrie în sfera de interes a celui care caută socializarea ori distracția sau vacanța sau mai știu eu ce. Cred că „vibe” devine „Weltanschauungul” epocii noastre.

Sursă foto: aici

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Despre autor

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds