Anticariat Nr. 258

Virgil Teodorescu și Ezra Pound




În acest număr al Literomaniei, la rubrica „Anticariat”, vă propun spre lectură un scurt text despre rolul lui Ezra Pound în poezia modernă, semnat de Virgil Teodorescu. Textul este semnat de un poet care a făcut nu puține concesii regimului comunist – este vorba, bineînțeles, despre Virgil Teodorescu –, un poet care de la suprarealism a trecut ușor la proletcultism, pentru ca, înspre finalul vieții, să revină la notele de onirism și suprarealism din poemele de început. A inventat chiar și un limbaj – leoparda.  A fost membru corespondent al Academiei Române dar și al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. În 1975, a devenit președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Cu toate astea, iată, Virgil Teodorescu a tradus din Ezra Pound, dar a și scris despre acest poet care nu avea nimic în comun cu ideologia vremii. Dimpotrivă. Să nu uităm, totuși, că, în comunism, s-a tradus din Ezra Pound, iar revista „Secolul XX”, unde a apărut și articolul de mai jos (nr. 7/1969), a ajutat enorm la acest lucru prin traducerile și textele găzduite în mod generos de-a lungul timpului în paginile sale. (Bozz)

 

Virgil Teodorescu

Ezra Pound

 

 

Când era student la Universitatea din Pennsylvania, tânărul Ezra Pound scria în fiecare zi un sonet. Un an întreg a scris în flecare zi un sonet, apoi le-a aruncat în foc pe toate și n-a mai scris niciodată sonete. S-ar părea că e o toană, o activitate întâmplătoare.

Știm însă din mărturiile lui Williams Carlos Williams, că scriind sonete, preocuparea lui principală era să disloce ritmul şi pentametrul iambic. Operă de demolare. Catrenele şi terţinele echivalau cu niște gesturi nervoase, întrerupte și impulsive, gesturile orgoliosului, în acelaşi timp violente şi timide. În vremea studenţiei era departe de a se gândi că va locui vreodată în Italia, în istoricul castel, proprietatea ginerelui său, prinţul Boris de Rachewiltz, de altfel distins egiptolog; departe de a se gândi să-şi pregătească alocuţia pe care a ţinut-o la radio Roma, în timpul ultimului război mondial, împotriva intervenţiei americane.

Pe vremea studenţiei, mâncarea lui de bază era un risotto, cea mai ieftină mâncare, şi vestmântul lui principal o manta largă, grea şi caldă, care-i servea și de plapumă. Purta, pe atunci, o pălărie cu boruri extravagante, care, adăugată costumului amintit, împlinea o înfăţişare burlescă şi bizară. Îi plăcea să producă senzaţie, să fie în centrul atenţiei. Exhibiţionismul său e de natură organică. Mereu în căutarea noutăţii, respingea trecutul aproape prezent.


Deși învinuit adesea de obscuritate căutată (în Cantos, de pildă), Pound n-a încetat să susțină cu tărie că poezia sa este o artă, o artă care reclamă o trudă înverşunată și fără răgaz, o artă care a devenit conştientă de sine. Recunoscând că sensibilitatea unui poet veritabil se plasează deasupra sensibilității obişnuite, el insistă asupra enormului travaliu conştient pe care trebuie să-l facă un poet pentru aflarea funcției şi sensulul primordial specifice poeziei.


Erudiţia lui, de care s-a făcut atâta caz, 1-a ajutat să descopere limitele exactității, dar, în acelaşi timp, să torpileze şi să ruineze aceste limite. În acest sens, Erza Pound poate fi socotit unul din copiii teribili ai poeziei moderne. Dar acest copil teribil n-a încetat să ţină seama de experienţa înaintașilor, pe care, cu vădită plăcere, o parafrazează până la desfiinţare. Proza sa, mimind perfect fraza manierată, aşa cum Lautréamont mimează perfect fraza elocinţei clasice, este în realltate atât de încolăcită și chiar incoerentă, încât Ford Maddox Ford îl suspecta, la un moment dat, că ignoră legile sintactice elementare ale limbii engleze. Dar bolboroseala şi erorile gramaticale, făcute cu bună ştiinţă, nu sunt altceva decât o formă de dispreţ şi un sistem de apărare împotriva unei lumi incapabilă să-l ia în serios.

Neiertător ca bufonii lui Shakespeare, rosteşte crudul adevăr cu emfază, la adăpostul costumului pestriț și ridicul. În preajma şi în timpul primului război mondial, imagismul a dat lovitura de grație poeților post-vctorieni, proclamând, sus şi tare, omnipotența versului liber. În bună măsură Eliot şi discipolii săi n-au făcut altceva decât să ducă mai departe experiențele imagiştilor.

Ca şi dadaismul, mişcarea „mouvemgoul” imagist a luat naştere într-o cafenea. Totala deslănțuire a imaginei avea acelaşi caracter protestatar ca şi cuvintele elaborate în cavitatea bucală pe măsura rostirii ror. Rolul lui Pound în această mişcare poetică, poate fi asemuit, cred, cu rolul jucat de Tzara în dadaism, sau cu rolul jucat de Nezval în poetism, care promova „poemul elastic”. În 1914 a văzut lumina tiparului o antologie a poeziei imagiste, sub titlul „Les imagistes”. Cronicarii literari ai vrernii parodiau poemele, sau le însoțeau de observații batjocoritoare.

Eliot e de părere că între 1910-1922, perioadă în care au luat ființă Propertius și schițele primelor Cantos, Pound a exercitat o influență decisivă asupra poeziei engleze şi americane, îndeosebi asupra tinerilor poeți, creând un climat pro­pice pentru a instaura, în poezie, tendinţa modernistă. Eliot nu uită să adauge că, dacă această epocă ar f fost lipsită de aportul adus de Pound, poezia şi poeții din Statele Unite ar fi rămas, poate, izolați încă mult timp.

În sensul celor spuse de Eliot eseurile sale critice pot fi considerate o prelun­gire a propriior poeme, căci ele vizează o anumită metodă şi fixează anumite direcții, pledând cu vigoare pentru înnoirea limbajului şi a formelor poetice. Aceste eseuri sunt, totodată, o teorie a criticii şi o critică a criticii. Pound respinge pretenția criticii de a precede compoziția, de a oferi, cu de-a sila, un ghid a cărui utilitate este inexistentă, de vreme ce nu posedă forța demonstrației, pe care, în cel mai bun caz, o diluează. Așadar demonstrația trebuie să preceadă enunţarea, şi nu invers, sau în cazuri extreme, să existe între cele două puncte aceleaşi raporturi ca între picioarele unui biped. Tinerilor poeți care îşi inchipuie că poezia s-a născut odată cu ei, acest iconoclast li se adresează astfel:

„Acceptaţi influenţa marilor artişti, sau a oricăror altora, dar aveți măcar decența s-o recunoaşteți.”

Deși învinuit adesea de obscuritate căutată (în Cantos, de pildă), Pound n-a încetat să susțină cu tărie că poezia sa este o artă, o artă care reclamă o trudă înverşunată și fără răgaz, o artă care a devenit conştientă de sine. Recunoscând că sensibilitatea unui poet veritabil se plasează deasupra sensibilității obişnuite, el insistă asupra enormului travaliu conştient pe care trebuie să-l facă un poet pentru aflarea funcției şi sensulul primordial specifice poeziei. Conceptie care-l apropie de afirmația lui Lautréamont:

„Știinta pe care o întreprind este o ştiintă distinctă de poezie; nu o cânt pe aceasta din urmă, ci mă forțez să-i descopăr sursa.”

Sursă foto aici

Prima pagină Rubrici Anticariat Virgil Teodorescu și Ezra Pound
a

Donează

Lotta Elstad. Sau despre libertatea de a alege  

Convinsă că „refuzul de a gândi poate fi o acțiune politică, mai ales atunci când gândirea este ceva la care ...
Citește mai mult

Pisica vie, pisica moartă

Așa cum, într-o vreme, pe ușile cârciumilor sau în interiorul lor începuseră să apară afișe cu textul „Ne rezervăm dreptul ...
Citește mai mult

Ultima călătorie a lui Tolstoi

Puţini sunt autorii care să fi lăsat în urma lor mai multe documente scrise şi mai multe mărturii – şi ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „alina gherasim”

Julieta și regretele

O păpușă de carton cu bucle din ascuțitură de creion, iubindu-se cu un pix mecanic, din acela cu mai multe ...
Citește mai mult

Atunci când racii încep să cânte…

În vara anului 2018 a apărut, în Statele Unite ale Americii, un neobișnuit roman de debut, semnat de Delia Owens ...
Citește mai mult

Visul arhitectonic

Proza lui Nichita Danilov, aflată la îmbinarea mai multor tipuri de discurs într-o geografie unitară, propune un mod diferit de ...
Citește mai mult
Reach content for Google search „andrei kurkov”, „albinele gri”, „albine refugiate”

„Albine refugiate”

Ucraineanul Andrei Kurkov afirma în mai 2022, în cadrul „World Voices Festival”, organizat de PEN America: „I write in Russian ...
Citește mai mult
jurnal-ela-gheorghidiu-3

Jurnalul Elei Gheorghidiu (III)

august 1916, Câmpina Am intrat război, gata, s-a decis, suntem în luptă, nici nu mai contează dacă suntem sau nu ...
Citește mai mult

O lume stranie

Pare că aleg calea ocolită sau chiar inversă, spun asta pentru că am citit cu mult înainte „The Island of ...
Citește mai mult
ela-gheorghidiu-literomania

Jurnalul Elei Gheorghidiu (II)

21 mai Sfinții Constantin și Elena... Sunt sfârșită, sleită, dar trebuie să notez ca să scap de furtuna de  gânduri ...
Citește mai mult

Jurnalul Elei Gheorghidiu (I)

mai 1916 Am început săptămânile trecute să traduc „Le lys rouge”, romanul lui Anatole France. Îmi iau timp îndeosebi conversațiile ...
Citește mai mult

Călătorii, exil și libertate

„Totuși, aici sunt rădăcinile visului meu. Aceasta e lumina aspră pe care o iubim.” (Pablo Neruda, „Întoarcere” – Călătorii pe ...
Citește mai mult

„Primul sânge” de Amélie Nothomb, un roman ademenitor

Amélie Nothomb a câştigat Premiul Strega Europeo 2022 cu cartea de faţă, alături de Mihail Şişkin, aşa că am citit-o ...
Citește mai mult

Pe drumurile vieții

Kormos Albert, adică Berți, suferă de insomnie. De mai bine de un an și jumătate nu se mai poate odihni ...
Citește mai mult

Un Orfeu contemporan

Organizarea internă a romanului „Tunelul” de Ernesto Sábato se înscrie într-un model mitic, critica literară vorbind chiar despre un „adevărat ...
Citește mai mult

Hubert Mingarelli – fotografii și istorii

„Prefer să istorisesc povești posibile, pe măsura unui om. Nu lucruri mari, ci lucruri exacte și cât mai adevărate cu ...
Citește mai mult

Despre autor

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.