Cartea săptămânii Nr. 188

Ezra Pound – inovație și tradiție

Reach content for Google search „Ezra Pound” „Poezia lui Ezra Pound” „ABC-ul lecturii” „ABC of Reading”

La cursurile sale de scriere creativă, cursuri integrate în masteratul Facultății de Litere din Brașov, Alexandru Mușina îl aducea deseori în discuție pe Ezra Pound, în special cu cele două volume ale sale, „How to Read” și „ABC of  Reading”. Deşi probabil niciunul dintre cursanţii săi, printre care m-am numărat şi eu, nu citiseră pe atunci cele două cărţi ale lui Pound, cu toţii ştiam aproape pe de rost ideile centrale ale acestora. Astfel, învăţasem, căutând noi înşine exemple, despre melopeia, phanopoeia şi logopoeia sau despre cele şase categorii de poeţi: inventatorii, maeştrii, epigonii, generatorii de mode, Belles Lettres şi, în cele din urmă, poeţii care scriu mai mult sau mai puţin bine într-un stil al unei anumite perioade. Ştiam că un scriitor în devenire, poet sau prozator, trebuie să exerseze şi să-şi găsească vocea proprie imitând alţi poeţi sau prozatori foarte buni, scriitori care au au adus ceva nou în literatura timpului lor – şi aici mă refer la inventatori şi maeştri. Cu alte cuvinte, traducând şi pastişând, aşa cum  s-a întâmplat, de altfel, și la cursurile lui Muşina, poeme din Pound, Eliot, Pessoa sau Kavafis (sau chiar din poeţi mai vechi, ca Villon) – asta dacă voiai într-adevăr să scrii o poezie bună. În cazul prozei, nu ne-a dat prea multe exemple, dar asta pentru că domeniul în care Alexandru Muşina excela era poezia. Mai mult, atât ca poet, cât şi ca teoretician literar, Muşina asimilase la sânge lecţiile lui Ezra Pound – aducerea la zi a unor stiluri vechi, puţin practicate în prezent, ca satira sau sonetul, dar şi intransigenţa şi seriozitatea, ba chiar şi stilul laconic, aforistic şi ironic, cu care Pound scria despre literatură.

Mult mai târziu, am reuşit să-mi cumpăr de la „Shakespeare and Co.” din Paris, într-o superbă ediţie, volumul „ABC of reading” şi, la fel, mult mai încolo, am avut bucuria să recitesc acelaşi volum, de această dată în română, apărut la Humanitas Fiction, în 2019, în traducerea lui Radu Vancu, volum care conţine şi „Guide to Kulchur” (ediție de Horia-Roman Patapievici).

 

Ezra Pound și fascismul

Deşi recuperarea operei lui Pound a început de mai bine de cincizeci de ani, personajul Ezra Pound este încă unul foarte controversat. Un poet şi un traducător excepţional, dar şi un redactor de carte cu un fler demn de toată invidia (el este, de exemplu, cel căruia i se datorează versiunea finală a poemului „Waste Land” de T.S. Eliot) şi un promotor al scriitorilor cu şanse mici de afirmare imediată (ca James Joyce), Pound a fost, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, un susţinător al fascismului, încarnat, în Italia, de Mussolini, faţă de care, trebuie spus, avea o admiraţie nedisimulată.

La finalul războiului, Pound va plăti scump pentru opțiunea sa politică și, mai ales, pentru elanul cu care a susținut atât fascismul, cât și nazismul prin numeroasele sale intervenții radio. În 1945, devine prizonierul armatei americane și este ținut timp de trei săptămâni într-o cușcă de doi pe doi metri, unde ziua este chinuit de arșiță, iar noaptea, de reflectoarele puternice țintite spre el. Pound se așteaptă să fie judecat pentru trădare și condamnat la moarte. În schimb, este internat pentru doisprezece ani în spitalul de boli psihice „St. Elizabeth”, de unde va fi eliberat, la presiunile câtorva scriitori și oameni politici americani, în 1958.

Din 1958 până la moartea sa din 1972, Pound va fi măcinat de o cruntă depresie, accentuată de îndoieli și remușcări. Din vorbărețul deseori agasant – „a village explainer, excellent if you were a village, but if you were not, not”, cum l-a caracterizat Gertrude Stein –, nu a mai rămas decât o umbră tăcută.

Citește și Ghid spre kulthură de Ezra PoundReach content for Google search „Ezra Pound”
Ezra Pound – deschizătorul de drumuri și mentorul

Cu mult înainte de „ABC-ul lecturii” (1934), Pound a scris despre literatură, în special despre poezie, din postura de mentor al tinerilor scriitori, o postură pe care și-a asumat-o cu toată seriozitatea, intitulându-și volumele pline de sfaturi „manuale”. Fără a exagera absolut deloc, am putea spune că Ezra Pound a fost, pentru tinerele generații de scriitori de la începutul secolului al XX-lea, un foarte bun profesor de creative writing.

În volumul din 1918 „A Retrospect”, găsim, de exemplu, celebrul eseu „A Few Don’ts”, scris în 1913, și care conține câteva din principiile ce au stat la baza imagismului, curent poetic la care Pound a avut o contribuție esențială și care definește modernismul englez – modernism creat, în partea sa tare, de doi americani: Ezra Pound și T.S. Eliot. Iată câteva dintre sfaturi, preluate și de T.S. Eliot în eseul său despre Pound din 1917 (1):

„Nu da atenție obervațiilor critice ale celor care n-au scris în viața lor o operă notabilă.

Nu folosi niciun cuvânt superfluu ori adjectiv care nu dezvăluie ceva.

Teme-te de abstracțiuni. Nu reda în versuri mediocre ceea ce s-a spus deja în proza de calitate.

Nu-ți închipui că arta poeziei este mai simplă decât arta muzicii, sau că-l poți satisface pe expert înainte de a fi cheltuit cu arta poeziei cel puțin tot atâta trudă cât depunde pentru arta muzicii un profesor de pian de valoare medie.

Lasă-te influențat de cât mai mulți artiști, dar ai decența fie să te recunoști îndatorat, fie să încerci să-ți ascunzi datoria.

Proza bună nu poate să-ți strice. Încercând s-o scrii, poți să te înveți cu disciplina. Traducerea e și ea utilă ca antrenament.”

Lansarea romanului „Femeia de marțipan” de Radu Țuculescu

Disciplina, așadar, este, așa cum remarca și T.S. Eliot, cuvântul de ordine atunci când vrei să scrii. Sau, așa cum spunea Pound în „Tratat despre metru”: „Confuzia din mintea publicului are o cauză foarte simplă: dorința de a primi ceva fără să dea nimic în schimb, sau de a învăța o artă fără muncă și efort”.

Pe scurt, sfaturile lui Pound îi ajutau pe scriitorii în devenire să evite, prin disciplină, impostura și impostorii și, mai ales, să nu devină ei înșiși niște impostori. Asta nu l-a făcut pe Pound prea plăcut printre scriitorii timpului. Și în prezent, impostorii din literatură îl evită pe Pound, pe acel Pound intransigent, care le pune, ostentativ, o oglindă în față.

Chiar și atunci când îi educa pe cititori, nu era deloc indulgent, fapt evident în cele două volume/manuale publicate în anii ’30 ai secolului trecut, „How to Read” și „ABC of reading”. Laconic, fragmentar, prea „îmbâcsit” de cultură veche, Ezra Pound intimidează. Astfel, fără a lăsa timp de respiro, te introduce în puțin cunoscuta acum lirică a trubadurilor, pentru că, ni se spune, poezia nu există fără muzică, așa cum nici „Iliada” sau „Odiseea” nu ar fi existat dacă nu ar fi fost, în vremuri străvechi, cântate:

„Într-o epocă de imbecilitate muzicală, îl găsim pe poetul aspirant în mansarda lui, nu merge niciodată la concert, fie din lipsă de curiozitate, fie pentru că nu-și permite să cumpere bilete, aceasta din urmă fiind vina unui sistem economic cariat și cu totul mizerabil, încă în orice caz nivelul culturii generale e atât de jos, încât prietenii precari pecuniar ai poetului nu sunt muzicieni, sau sunt obișnuiți doar cu un substitut banal sau gregar al unei melodii bune.”

Sunt recomandați doar câțiva poeți antici, ca Sappho sau Ovidiu, poet care, în opinia lui Pound, a fost pentru Dante mai important decât Virgiliu. Apoi, ai de-a face cu Chaucer (mai bun decât Shakespeare, ni se spune), Marlowe, Donne etc., sau cu o descoperire stranie, ca poemul „The Seafarer”.

Importante aici sunt două elemente – două preocupări majore ale lui Pound: educarea publicului și resuscitarea tradiției. În eseul său din 1991, „Poetica lui Ezra Pound (o încercare)” (2), Alexandru Mușina remarca pe bună dreptate următoarele:

„Pentru el (pentru E.P.) poezia nu-și poate recăpăta funcția «centrală» în societate, dacă nu încetează a fi «treabă de amatori». Or, asta se face numai pe baza cunoașterii a tot ceea ce au inventat (ca procedee poetice) antecesorii. Poziția sa e simplă și logică: dacă poezia este și «tehnică», iar aceasta se învață, ce rost mai are să «redescoperi» procedee poetice, ritmuri, tipuri de rimă, formule de construcție a poemului care au fost deja descoperite?

…Mai mult, ceea ce numim «poet major» este cel care știe să folosească «invențiile» predecesorilor săi, căruia «i-a fost dat să adune la un loc, să asambleze și să armonizeze rezultatele unei munci care depășește un singur om».”

Ar mai fi ceva de adăugat la cele de mai sus, și cu asta închei aceste rânduri despre Ezra Pound: un scriitor bun este și un cititor bun. Nu devii, însă, un cititor bun (și implicit un scriitor bun) dacă nu ai o experiență de viață, dacă nu ai văzut sau trăit măcar o parte dintre cele despre care citești (sau scrii). Sau, așa cum o spune și Pound în „ABC-ul lecturii”:

„Oamenii nu înțeleg CĂRȚILE până ce nu au adunat o anumită experiență de viață. Sau, în orice caz, niciun om nu înțelege o carte profundă, până când nu a văzut și trăit măcar o parte din conținuturile ei. Prejudecata împotriva cărților a crescut ca urmare a observării stupidității oamenilor care au citit cărți și atâta tot.”

 

(1) Eseul se numește „Ezra Pound: metrica și poezia sa” (trad. de Petru Creția) și este inclus în volumul „T.S. Eliot. Eseuri alese (critica literară)”, Humanitas Fiction, 2013

(2) Eseul semnat de Alexandru Mușina este inclus în volumul „Poezia. Teze, ipoteze, explorări”, Editura Aula, 2008

Ezra Pound, „ABC-ul lecturii. Ghid spre Khultură”, ed. de Horia-Roman Patapievici, traducere, prefață și note de Radu Vancu, Humanitas Fiction, 2019
Sumar Literomania nr. 188

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: