Atelier

Istorii orale (VIII)

                                                       Până mâine mai e… 

          – Steaua sus răsare/ Ca o taină maare/ Steaua străluceește/ Și lumii vesteește… și lumii vesteește… Hai, bine v-am găsit!

          – Bine-ai venit, nașă! Ia zi, ce bei?

          – Da’ de când petreceți, maică, aici? E un fum să-l tai cu cuțitu’. Deschide, Petruțo, geamu’ ăla, că nu poți să respiri.

          – Pune-i vin. N-am băut un vin atât de bun nicăieri.

          – Nașa nu bea vin, îi place tăria.

          – E mai bun trascău’. Dacă nu mai aveți, i-aduc rachiu’ meu de porumb.

          – De unde vii, nașă? Nu te-am văzut azi.

          – De la Bobo, i-am promis că vine moșu’ cu un brad mai mare ca ăla de anu’ trecut, i-am dus unu d-ăla din plastic, că nu-i mai încăpeau globurile…

          – A, bun moșu’ cu Bobo, n-am ce zice, eu îi fac reclamație, că la mine n-a venit.

          – E, cum n-a venit, nu-ți adusei pe la prânz sticla aia de Jack Daniel’s! Ai băut-o?

          – Am băut-o în morții mă-sii, cum s-o beau? Unde s-o beau, ce mai scap de voi?! Poate să mă duc cu ea în șopron.  Am pus-o la păstrare, aicișa, în dulap.

          – Ia scoate-o, mă, s-o servim pă nașa, că e sărbătoare, nu știi că-i place?

          – Ce mi-a făcut!

          – Cine?

          – Bobo! N-ai venit să stai cu mine, că m-a plimbat ăștia cu mașina toată ziua și nu m-a dat jos…

          – Pi unde-a fost?

          – La biserică… la Emi… Când l-a-ngropat.

          – L-a-ngropat, gata?

          – Da.

          – Deci ieri a murit și azi l-a-ngropat.

          – Da, mă, astăzi l-a luat.

          – Și cine i-a eliberat certificatul de deces, că ăla în 24 de ore se eliberează?

          – Draga mea, primăria, la primărie se eliberează.

          – Pi știu, da’ nu trebuie constatat de la medicul de familie?

          – Ei, scoici!

          – Ce scoici, Nelule, ce scoici? Trebuie să vie un medic.

          – Trebuie să vie un medic… Lasă că știu io… În timpul lui Ceușescu, era un spital de plămâni în județu’ Giurgiu. Unde era?… Cred că la Fundeni…

          – L-a luat de la Barosanca.

          – Care, dracu, Barosanca?

          – Aia de la primărie.

          – Fundeni e-n București, Nelule, nu-n Giurgiu.

          – Nu știu unde era, am fost la Armășești, apoi la Urziceni, apoi acolo… Da’ unde e Fundeniu, Petruțo, în ce sector? Un spital dă plămâni, d-ăla, c-atunci m-am lăsat dă fumat.

          – Cred că era la Singureni… În Giurgiu.

          – Costel al lui Costică a murit la Fundeni, era mare mahăr pe la sindicate…

          – Băi, lasă-l pe Costel. Sunt oameni care și-au revenit în groapă.

          –  Așa ceva!… E paranormal.

          – Păi tu de ce crezi că lasă lumea, tradițional, mortu’ trei zile în casă? Că, cine știe, poate se trezește… hă, hă… Nu e deloc paranormal. Cine poate fi sigur că a murit? S-au găsit oameni în coșciug cu șira spinării strâmbă, ca atunci când te chinui, te sucești p-o parte și pă alta, te sufoci…

          – Ei, s-o fi strâmbat de la umezeală, hă, hă…

          – Îhî, îhî… să trezește pă dracu… Băăă, decedat, achitat… așa scrie pă certificat.

          – Decât să-l duci la morgă și să dai patruzeci de milioani… Dacă-l duci la spital și-l iei de la morgă atâta costă.

          – Acuma e frig, nu poți să-l ții acasă?

          – În ce sector e Fundenii, fato?

          – În doi. Ajungi cu mașina 102 de la mine până la Titan și-apoi…

          – Ei, căcat, patruzeci de milioane…  Ai, făi nașă, cum să coste atâta?!

          – Atâta costă.

          – Patruzeci pentru ce? Atâta costă?!

          – Nu, fată!

          – Da, atâta costă, îți dă cosciugu’ dă la ei, decât te duci cu țoalili.

          – Ei, na! Păi ce, la spital au coșciuge?

          – În morții mei, ați luat-o ca veorica pe arătură! Măi, io când mă duceam la mama, la spital, era acolo un…, o…

          – …morgă!

          – Hă, hă …

          – Mă duc la Fundeni sau la dracu și găsesc acolo un doctor. Și zice să-i dau zece mii de lei. De unde să-ți dau, neică, zece mii dă lei?

          – Pe vremea lui Ceaușescu? Ăia era bani. Puteai să-ți iei o Dacie și-un sfert cu ei.

          – Da, mhî, mhă… sfertu’ din față, hă, hă…

          – Pentru ce ți-a cerut atâția bani?

          – Pentru-o pastilă.

          – Ce fel de pastilă?

          – Dracu s-o ia.

          – Niște antibiotice, probabil. O fi avut tebece.

          – …nu era morga, era un d-ăsta dă coșciuge, cel mai ieftin era șase milioane și șapte sute în sus…

          – Da, mă, șase-șapte milioane costă…

          – Bine, îți dădea pânza aia și coșciuge, te duceai cu îmbrăcămintea de-acasă… Adică cum să-mi dea mie mortu’ cu coșciug cu tot? Să mă duc io la morgă să-l scot, să-ți dea ei coșciuge… Nu merge, nu…

          – Păi n-au, mă, de unde, ăla e spital, nu face…

          – Ăla ți-l dă așa… Băi, cum ai murit? Cu asta albă pă tine sau cu asta albastră? În șosete sau încălțat? Aveai pălărie? Care-i țoalili tale? Așa… Așa te îmbraci. Îl îmbraci acolo, n-ai cum să pleci cu el dezbrăcat acasă…

          – Da, și dai șapte sau opt milioane, taxa de luat mortu…

          – Stai, mă, nașă, acolo, pă scaun. Ce, vrei să pleci? Stai să-ți dau altul… Ăla e cam șubred, să nu te răstorni. Îți rupi după aia ceva și dai vina pe noi… Când a murit țața Ioana, m-am trezit pe la miezul nopții cu Florica la mine, făi, Zoico, n-ai niște pantofi, că vă potriviți la picior, n-avem cu ce s-o-ncălțăm… Mortu’ trebuie încălțat cât e cald, dacă se răcește e mai greu… Eram umflată de plâns, mă uitasem la televizor, la filmul ăla frumos, zi-i, Petruțo… ăla cu Scarlett, cum îi zice?

          – „Pe aripile vântului”…

          – Ce-am mai plâns, mi-erea că crede Florica c-avem certuri în familie, atât îmi trebuia…

          – Și tu ce i-ai zis, Nelule? Stai, taică, să-l sun pă Costel al lu’ Costică, vine cu mașina într-o oră, atât faci de la București la Giurgiu, dacă-i șoseaua liberă și-i vară, și ne-aduce banii.

          – Dacă-l sunam pă lumea ailaltă… venea, că murise. S-a internat la Fundeni și l-a luat d-acolo, de la …

          – …morgă, evident! Ha, ha, ha…

          – Și cât a plătit să-l scoată?

          – Nimic, pă timpu’ lu’ ceașcă mureai pă gratis.

          – Iete, și ce dacă-avem… Țața Ioana cum a murit? A găsit-o întinsă pe jos în odaie, se lovise la tâmplă în colțu’ mesii, lumea zice c-ar fi trântit-o bărbatu’, da’ cine știe…

          – Fugi, mă, d-aci, bărbat-su?! Îi venea pân’ la buric.

          – E, ce știi tu? Mic, mic, da’ era vânos.

          – N-a venit niciun medic s-o vadă?

          – Ce medic? Dă unde? I-a scos certificat de la primărie. De la Barosanca, nu-i așa, nașă?

          – Aveam niște pantofi noi, mergeam la nuntă la alde Ciupitu, i-am dat, ce să fac?!

          – Nu poți să lași mortu ne-ncălțat… mhî, mhî… hă, hă…

          – La Fundeni…

         – Mă, da’ tu tot la Fundeni ai rămas? De-o juma’ de oră ne tot spui cum era la Fundeni… N-ai mai ajuns și tu la morgă?!        

          – Maică, măiculiță, e opt și opt minute.

          – Și ce dacă?!

          – Îhî… Îhă… hă, hă…

          – Nu mai stau. Mă duc.

          – Gata? Ți-a cășunat să pleci? Ce-ai, fată?

          – A obosit, mă, a avut o zi grea.

          – Iete, zi grea… Stai, nașă, să terminăm sticla asta de la moșu’. Unde vrei să pleci? Petrecerea abia a început. Până mâine mai e.

 

Recomandare Literomania

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) .

Scrie un comentariu