Nr. 29 Poezie

Meduze și manageri




Meduze și manageri

Sunt frumoase meduzele.

Hoinăresc solitare prin valuri,
știind să se facă respectate,
urzicătoare cum sunt.

Autonome și elegante,
le admirăm cum trec,
aferate, solemne,
încolo și-ncoace,

aparent fără motiv,
urmându-și însă țelul.

Dar într-o zi
marea le-azvârle pe plajă,
încât devin un terci
pe care ne ferim să călcăm.

Ceva asemănător li se întâmplă
managerilor când ies la pensie.

Meduse e manager

Sono belle le meduse.

Vagano solitarie per il mare
e sanno farsi rispettare,
urticanti come sono.

Autonome ed eleganti
le ammiriamo nel loro incedere,
vengono e vanno
senza apparente ragione,
ma loro sanno dove vanno.

E poi un giorno
il mare le spiaggia
e si riducono a poltiglia
da non calpestare.

Succede qualcosa de simile
anche ai manager
quando vanno in pensione.

Infarct de miocard

O mână
mi-a strâns inima
n-am priceput atunci
că trag să mor.

Nu am murit
dar o parte din mine
mi-a nimicit-o acea mână
marea-mi siguranță
că sunt de fier
că pot achita nota de plată a vieții
printr-un simplu semn
făcut chelnerului
n-am visat să mă trezesc
dinaintea unui nevăzut grefier
ce se prezintă pe neașteptate
și-mi înșfacă inima.
30 august 2002

Infarto del miocardio

Una mano
mi ha stretto il cuore
ed io non ho capito
che stavo per morire.

Non sono morto
ma un pezzo di me
lo ha frantumato quella mano
la mia belleza certezza d’esser di fero
di poter pagare io al cameriere
e non trovandomi davanti
un invisibile ufficiale giudiziario
che si presenta inaspettato
e mi afferra per il cuore.

Aproape un haiku 4

Se pierde-n văzduh un mic balon.
Prima-ntâlnire-a
unui copilaș cu moartea.

Quasi un haiku 4

Fugge un palloncino.
Primo incontro
di un bimbo con la morte.

Antonio Della Rocca, Meduse e manager/ Meduze și manageri, traducere din limba italiană și postfață de Simona-Grazia Dima, Editura Tracus Arte, 2016

Antonio Della Rocca was born in Trieste in 1943. He graduated from the University of Trieste in Political Sciences. He is a Certified Public Accountant. In 1963 he started what he likes to call his first career in the management of many Italian companies in Italy and abroad. He is fluent in Spanish, French, German and English, with a limited knowledge of Russian. In 1999, Della Rocca come back to Trieste and decided to make literature his main interest. He has published four novels and a collection of poems. In September 2003 he was a founder of the Trieste PEN Centre, of which he has been Secretary General, Vice President and is currently President. After the Belgrade Congress (2011) he was co-opted into the Finance Sub-committee of the Board.

Prima pagină Rubrici Poezie Meduze și manageri

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Antonio Della Rocca

Antonio Della Rocca was born in Trieste in 1943. He graduated from the University of Trieste in Political Sciences. He is a Certified Public Accountant. In 1963 he started what he likes to call his first career in the management of many Italian companies in Italy and abroad. He is fluent in Spanish, French, German and English, with a limited knowledge of Russian. In 1999, Della Rocca come back to Trieste and decided to make literature his main interest. He has published four novels and a collection of poems. In September 2003 he was a founder of the Trieste PEN Centre, of which he has been Secretary General, Vice President and is currently President. After the Belgrade Congress (2011) he was co-opted into the Finance Sub-committee of the Board.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.