[Nişte băieţi înotau dincolo de geamandurile albe]

Nişte băieţi înotau dincolo de geamandurile albe, câteva fete se bălăceau în apa care le venea până la buric, iar Isa era la mal şi se ţinea strâns de mâna Talitei, tânăra pe care o cunoscuse la piscina hotelului. Mama şi tatăl fetiţei o plăceau pe Talita, o căutau în fiecare dimineaţă, la micul dejun, şi o întrebau dacă poate să stea puţin cu cei doi copii, Isa şi Ed, cât dau ei o fugă până în oraş.

-E rece, e rece, a strigat Isa şi a sărit pe loc stropind-o pe Talita, care a râs, s-a lăsat pe vine, şi apoi şi-a mişcat uşor mâna prin apă.

-Abia s-a trezit şi ea, ce vrei, dar în câteva minute noi şi soarele o încălzim, vrei? Şi pe urmă putem să intrăm.

Ed aproape i-a sărit în spinare, s-a lipit de ea şi a îmbrăţişat-o, a pupat-o pe obraji şi în aer, când n-a nimerit-o. Ea şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe nisipul ud. S-au trântit şi cei doi fraţi peste ea şi au râs toţi trei.

-Şi cum încălzim marea acum? a întrebat Ed şi a arătat cu degetul spre soarele învăluit într-un nor alb şi mare.

-Hâm, ne dăm mâna şi îi cerem norului să-şi mişte fundul mai repede pentru că avem nevoie de soare aici.

Amândoi fraţii o ţineau de câte o mână şi se uitau în sus. Băiatul a spus:

-E moş şi nu poate mai repede.

-Să-l împingem, a propus Talita, uite: şi-a ridicat mâinile, iar copiii i-au imitat imediat gestul. Stăteau toţi trei cu palmele întinse şi au început să împingă. Nu-şi luau ochii de pe nor, îşi strângeau buzele, îşi îngustau ochii şi fetiţa a strigat:

-A-nceput să se mişte, împingeţi mai tare.

Ed s-a ridicat pe vârfuri şi a întins braţele cât a putut de sus.

-Mai repede moşule-nor, mai repede, că trebuie să încălzim marea.

Norul s-a urnit şi încet-încet a descoperit soarele, cei doi copii şi-au dus mâna la ochi, apoi au aplaudat.

-A-nceput să se încălzească, a spus Isa după ce a intrat cu picioare în apa de la mal. Ed a alergat la şezlong şi s-a întors cu colacul soră-sii.

Au intrat toţi trei în mare. Era liniştită şi li se vedeau perfect tălpile. De la soare se formau linii unduitoare strălucitoare, care dădeau naştere unor pătrate ce dansau când spre dreapta, când spre stânga şi cei doi copii le urmăreau cu privirea. A trecut un banc de peşti şi Isa a bătut din palme.

-Am văzut un băiat că-i prinde, a zis Ed. Mama lui îi dă pâine şi el vine şi-o aruncă în mare şi peştii vin s-o mănânce. Are o plasă, ca alea de fluturi şi aşa îi prinde. Pe urmă îi mănâncă acasă.

Fetiţa îl privea cu ochii mari şi s-a strâns mai bine lângă Talita. Cu o mână îşi ţinea colacul.

-Nu vreau să-i mănânce, de ce să-i mănânce? Nu sunt ai lui. Sunt ai mării, nu-i aşa?

Talita a vrut să răspundă, dar cei doi fraţi au început să ţopăie şi să strige.

-Uite, apa şi-a schimbat culoarea.

Marea se legăna cu lentoare în jurul copiilor.

-E mov acum.

-Ba nu, e portocalie.

-Ba acum e roz.

-E alb-verde, uite-o, uite cum se schimbă de repede.

Prin faţa lor a trecut un bărbat îmbrăcat în smoking albastru-indigo. Ducea atent o tavă argintie şi mergea uitându-se în faţă. Fetiţa a strigat:

-Are pişcoturi, domnu’ ăsta are pişcoturi. Şi ce mari sunt, cred că sunt cât mâna mea toată. Vreau şi eu. Dă-ne, dă-ne şi nouă, domnule cu pişcoturi.

Bărbatul s-a oprit şi s-a întors spre ei zâmbind. S-a aplecat puţin şi a aşteptat ca cei trei să aleagă câte un pişcot, apoi şi-a văzut de drum. După ce le-au mâncat şi au mai sărit o vreme prin apă, Ed a propus:

-Hai mai bine la toboganu’ ăla mare!

Isa a fost de acord, deşi Talita a ezitat, pentru că ei nu-i plăceau toboganele, şi cu atât mai puţin cel mare, pentru că veneau grămadă unii peste alţii exact pe la jumătatea lui, unde era de fapt ca o piscină înspumată.

-Bine, haideţi, a spus până la urmă, dar pe urmă facem ce spun eu.

Ei au răspuns da, da, fără să fie atenţi, şi au alergat toţi trei la toboganul mare, unde erau multe trepte de urcat: întâi urca Ed, apoi Isa şi la urmă Talita, ca să fie sigură că nu se împiedică vreunul dintre ei. Sus îi aştepta un bărbat în costum de pirat şi le-a făcut semn să aştepte până le vine rândul. Toţi copiii din faţa lor râdeau, se împingeau şi ţipau când se aruncau. Piratul le-a dat câte un colac mare şi primul s-a lansat băiatul, apoi Isa şi din nou ultima, Talita, care a trebuit să-i răspundă bărbatului că nu e căsătorită şi nu vrea să iasă cu el seara. După câteva rotiri prin apă, au ajuns toţi în piscina de la mijlocul toboganului. Cei doi fraţi au sărit de pe colacele lor pe al Talitei.

-E a mea, dă-te mai încolo, a spus Ed spre sor-sa, şi a încercat să-i desprindă mâinile de pe Talita.

Ea a strâns cât a putut braţul tinerei şi nu s-a lăsat:

-Ba e a mea, dă-te tu.

-Staţi cuminţi, le-a şoptit ea şi le-a făcut semn să nu vorbească, nu vedeţi că trece Pişcotul-tată?

Ei s-au oprit din râs.

-Cine?

-Am mâncat fiecare câte un pişcot, mai ştiţi?

Au dat din cap că da cu gura căscată.

-Ei bine, toate pişcoturile alea erau copiii lui şi acum îi caută. Nu vreţi să afle că noi i-am mâncat, nu?

-Uite-l, uite-l că vine, a şoptit fetiţa şi s-a băgat în Talita.

Se uitau toţi trei spre o siluetă în formă de pişcot, cu o pălărie pe cap. Soarele bătea tare, era miezul zilei şi niciunul nu-i vedea clar trăsăturile, dar ştiau exact cine e şi ştiau că se uită bănuitor spre ei. Parcă îi miroasea şi atunci toţi trei şi-au aruncat cu apă peste faţă şi s-au şters bine în jurul gurii. Pişcotul-tată s-a întors şi a plecat cu mers uşor prin apa albă de la atâta spumă.

-De data asta cred c-am scăpat, a zis Talita, iar cei doi copii s-au îngrămădit în ea.

După prânz, părinţii le-au spus Isei şi lui Ed că trebuie să doarmă, dar ei s-au smiorcăit şi au promis că se culcă devreme seara dacă îi lasă să mai stea cu Talita, care era cuibărită pe una dintre canapelele cu tapiserie de culoarea piersicii, din holul hotelului, trimitea nişte mesaje pe telefon şi, din când în când, îşi ridica ochii spre televizorul fixat pe un perete. Cineva îl lăsase pe un canal de ştiri: erau incendii, erau alegeri, manifestaţii, şi era un copil de vreo doisprezece ani, era surfer şi devenise faimos peste noapte pentru că salvase pe cineva. Îi luau interviu şi el stătea în apă, în costumul lui de surf, pe placa lui, cu părul ud, şi zâmbea.

De la trei ani sunt mai tot timpul în apă. Stau mai mult în apă decât acasă. Mă mai duc şi la şcoală, dar toţi ştiu ce fac şi mă lasă-n pace. Când eram mic voiam să fiu vedetă, ca actorii din filme, să apar la televizor şi lumea să mă recunoască şi fetele să mă iubească. Da’ acum, că s-a întâmplat, nu mai vreau. Vin toţi la mine şi vor să spun întruna aceeaşi poveste. Abia mai am timp de surf, mai mult povestesc decât să fac ceva.

Isa şi Ed s-au trântit pe canapea, de-o parte şi de alta a tinerei.

-Ce faci? a întrebat Ed.

-Ce faci? l-a imitat fetiţa.

-Eu am întrebat primul.

-Şi ce dacă? Pe mine mă iubeşte mai mult, aşa e, Talita? Spune-i lui Ed că pe el nu-l placi pentru că e băiat şi n-are părul lung şi frumos ca al meu, şi n-are nici rochie cu flori ca a mea. Are doar pantaloni urâţi şi mai e şi pupăcios. Mama i-a zis să nu mai pupe atâta lumea. Da’el pleosc-pleosc întruna. Fetiţa s-a pupat zgomotos pe mână şi a râs.

-Nu trebuie să ne culcăm azi, a spus Ed, ne lasă să stăm aici, cu tine. Zi-le să pună desene animate. Acasă avem o groază de desene animate. Eu le ştiu pe toate, da’ Isa uită şi le vedem din nou.

Talita i-a mângâiat pe rând pe cap, pe Isa mai mult pentru că avea părul lung până la umeri, moale şi strălucitor, şi mirosea a gogoşi calde cu dulceaţă la mijloc.

-Nu putem să schimbăm programul.

Băiatul a arătat cu degetul spre ecran.

-Aia sunt refugiaţii, nu? a întrebat şi n-a aşteptat răspunsul. I-am auzit pe mama şi tata: au spus că vin pe mare, în bărci, da’ că aici, în Siliria, n-ajung, pentru că e mai departe. Au mai zis că degeaba vin, că n-au ce să le facă şi o să-i trimită înapoi. Aşa e? Au zis şi că toţi sunt săraci, da’ că măcar poate vor să muncească, nu ca alte…cum le zice…enii?

-Etnii, l-a corectat Talita râzând.

-Aşa, da, mama zice că unele etnii fac lucruri rele.Uite, uite un bebeluş. Aşa era şi Isa înainte, da’ ea nu-şi aminteşte.

În timp ce-şi aranja rochiţa şi se aşeza mai bine, Isa a chicotit.

-Şi tu ai fost bebeluş, spune-i, Talita. El zice că mereu a fost mare, că numai eu am fost aşa de mică.

Fragment dintr-o carte pentru copii 10+, aflată în lucru