I.
În lunca Oltului, luciul apei, peste fâșia de plopi,
Când e senin, răzbate până la fântâna de sub biserică;
Merg desculț și am un nod în gât,
Nu sunt aici în adevăratul sens
Lângă cupa de fier vechi,
Societală.
Se adună sunetele la zenit
Într-o senzație plăcută.
Nu pot descrie frumosul, pentru că frumosul nu poate fi descris,
În fața acestor minunății,
Rămân mut;
Fără să gândesc,
Iau o piatră și-o arunc peste canalele cu papură,
Pierzându-se în iarba înaltă.
II.
Penele, adunate într-un colț al lizierei,
Femei ușuratice cu buze cărnoase,
Vântul are dinții cariați,
Lumina orbește un stol de porumbei sălbatici,
Un ghem de iarbă uscată se joacă pe tarla,
Nu există legi pentru țărână.
III.
Câteva rafale, valurile Oltului, dalele de beton; niciun pescar. Doar cei îndrăzneți sar. Clipocitul e real. Nu e nevoie de nimic în plus. Această hartă lipsește trupului meu societal. Acolo, între blocurile de beton, e frig și oamenii par decupați din benzi desenate.
IV.
Valuri cu guri întredeschise ca înotătorii
Păsări migratoare în cupola de sticlă
Trasee șerpuitoare prin benzile de plopi
Casele lipite de burta bisericii
Doar fântâna curajoasă a coborât la picioarele luncii.
V.
Mi-am îngropat telefonul în mâl.
Sunetele, atât de aproape de Vulturești ca
Niște ticăituri personale, lamele osoase ale unui
organism.
Stelele cu burțile pline, sătule de întuneric,
Cocoțate ca
Femeile, la un meci de fotbal,
Mă privesc nedumerite, neștiind dacă sunt nebun de legat.
Singurătatea mă leagă cu un fular la ochi ca
O fetișcană de nouăsprezece ani, la prima întâlnire,
Emoțiile se consumă inutil într-un balon de carne cu nacelă
În care plutim toți.
VI.
Privesc luna și fumez
Dar luna nu este o femeie
Este o rocă imună
Deși are pete cum avem toți
Dar tot lună rămâne oricum aș privi-o
Dacă privesc o femeie
Devine frumoasă pentru că vreau eu
Altfel rămâne o bucată de lună
Și dacă închid ochii
Întunericul le înghite
Pentru că întunericul e indescifrabil
Ca o femeie care există atunci când deschid ochii
Dormind lângă mine
O privesc și atât
Fără să gândesc
Așa cum am privit luna.
Sau când merg desculț pe câmp
Firele de iarbă pot fi măicuțe
Dar sunt doar niște amărâte fire de iarbă
Iar mai încolo
Bovinele cu boturile umede
Pasc
Fără să le pese că eu gândesc
Cu coada ochiului mă-ntreabă
Încotro merg și ce urmăresc?!
De fapt sunt speriate pentru că mă apropii
Dacă aș sta pe loc ca un copac
Nu aș mai însemna nimic
Și m-ar devora
Ca pe firele de iarbă.
VII.
Nu pot privi pietrele din față,
Dacă le privesc îndeajuns ele s-ar transforma,
Dar eu știu,
Pietre vor rămâne până la sfârșit.
Pot privi rochia pusă la uscat
Care urlă ca turbata
În bătaia vântului.
Îl pot privi pe Dumnezeu în ochi,
Să-l întreb câte ceva despre corectitudine
Sau pe șamanul corporatist,
Despre valoare.
Copacilor nu le-ar păsa și nici firelor de iarbă,
Pietrelor nici atât.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu