⁎ ⁎ ⁎
lui van helsing îi plăcea să viziteze
noaptea vechile muzee din monte-vale
și credea că numai în întuneric
poți vedea frumusețea culorilor
numai în întuneric roșul devenea roșu,
verdele verde, galbenul galben
deși culoarea preferată a lui van helsing
era, bineînțeles, negrul
„dar e atât de comun”
i-a scris odată bătrânul poet-alchimist klenke
într-o noapte van helsing și-a crestat încheietura mâinii stângi
și a lăsat să curgă câteva picături din sângele său întunecat
pe o coală albă de hârtie pe care i-a trimis-o bătrânului poet-alchimist klenke
„n-a mai rămas nimic în mine, stimate poet,
doar puţină cerneală sepia pe care să o bei în loc de cafea dimineaţa”
⁎ ⁎ ⁎
stimate poet klenke,
stau în faţa unei ferestre imense de catedrală medievală. dincolo de fereastră este o benzinărie, dincolo de benzinărie, un cartier de blocuri cu ziduri incolore şi scorojite, apoi o câmpie roşie plină de cuie ruginite şi cranii albe de cai, dincolo de câmpie, un plop înalt cu un cuib de cuci în vârf, iar dincolo de plopul înalt cu un cuib de cuci în vârf, văd mormântul meu de gheaţă vechi de secole. spune-mi, stimate poet klenke, ai gustat vreodată din sângele unui nou-născut?
al tău veșnic,
van helsing
⁎ ⁎ ⁎
uneori
lui van helsing îi creşteau pe spate
două aripi de corb uriașe
faptul excepţional e cel mai firesc fapt cu putinţă
a remarcat într-o seară
motanul supraponderal și negru al lui van helsing
care trezit din somnul lui aproape veșnic
a devenit din ce în ce mai transparent
până când din el n-au mai rămas
decât cei doi ochi aurii
care au început să leviteze
ca nişte mici sori uitaţi
pe un cer noptatic de un zeu distrat
⁎ ⁎ ⁎
motanul negru și supraponderal dormita
levitând prin aerul stătut al bucătăriei
van helsing ştia că motanul era de fapt
un bodhisattva venit să-i suprime trupul de alabastru
dar până atunci îi va admira superbul somn
sperând ca în acea noapte
frunzele arinului din faţa blocului
să nu foşnească prea tare
⁎ ⁎ ⁎
ideea unei vieți cu sens (așa cum numai un stoic înverșunat
și-ar închipui că poate exista) îi repugna lui van helsing
a cărui viață fără viață se înșira de la o noapte la o altă noapte
și în care tristețile sale îi apăreau nu ca himere
ci ca lucruri de o concretețe incontestabilă
nostalgia, credea van helsing, este totuși o invenție a memoriei
însă mereu, fără excepție, are acea strălucire crudă și concretă
a ultimului apus de soare din viața unui muribund
Credit foto: @Daniel Jijie
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu