Student în socialism (VI)

Începând cu numărul 303 al Literomaniei, vă propunem un text inedit, confesiv, de Radu Țuculescu, „Student în socialism”, care va apărea în șase episoade. Mai jos puteți citi ultimul episod al textului. (Literomania)

Realitatea bate ficțiunea, iar în cărți se vede invers!
**(scurtă dare de seamă asezonată cu întîmplări)**

VI

În lipsa micului ecran, aveam timp pentru citit. Oferta librăriilor era generoasă. Scriitori de pe toate continentele, contemporani ori nu, prozatori, poeți, eseiști, dramaturgi, istorici. Enciclopedii, albume de artă, jurnale, memorii, biografii… Atunci (și încă vreo cîțiva ani după absolvirea facultății) mi-am alcătuit o temeinică bibliotecă, datorită numeroaselor edituri care aveau difuzare (!) în toate librăriile din țară: Editura Univers (cu colecții excelente precum „Romanul secolului XX”, „Eseuri”, „Thalia”), Biblioteca pentru toți (BPT) care tipărea volume la prețuri extrem de accesibile, Meridiane („Istoria artelor”, „Istoria civilizațiilor”, „Estetici contemporane”), Editura Științifică și Enciclopedică, Editurile Cartea Românească, Albatros, Eminescu, Editura Junimea din Iași, desigur Editura Dacia din Cluj (cu secțiile maghiară și germană!), Editura Muzicală (biografiile marilor compozitori ai lumii și analiza creațiilor acestora), Editura Militară etc.

Copilăria mea de la Reghin s-a petrecut, bună parte, și-n biblioteca tatălui meu unde, pe lîngă cărți de medicină, descoperisem numeroase volume de literatură, în special romane și povestiri. Primul meu „roman” l-am scris în clasa a patra (îl mai am și-acum), intitulat „Aventurile vasului Elba”. Cu pirați, vase eșuate, insule necunoscute… Am continuat să scriu proză, fără să mă destăinui cuiva, fără să citesc în cenacluri, fără intenția de a publica. Scriam, într-un ritm constant, și-n perioada de febrilă activitate teatrală, cînd visam un debut de dramaturg. Mai tîrziu mi-am dat seama că, de fapt, eu „produceam” proză tot timpul, chiar și atunci cînd cîntam la vioară!

Am absolvit în vara lui 1972. În ziua repartițiilor pentru locurile de muncă, în holul Conservatorului apărură directori de filarmonici din diverse orașe transilvane, momindu-ne să alegem instituția lor, pur și simplu cu… zornăitul unor chei de la garsoniere ori chiar apartamente! Era mare nevoie, pe atunci, de instrumentiști, în special violoniști. Eu m-am angajat, însă, ca redactor la Radio Cluj. Și totuși, mulți colegi (cu intuiție) au preferat, cu prima ocazie ivită, să rămînă în Occident. Eu m-am încăpățînat să cred că nu voi putea scrie decît în patria mea dragă. Patrie în care, de pe la sfîrșitul anilor ’70, începu mizeria, începură umilințele de tot felul, treptat, constant, torturant precum picătura chinezească. Cenzura tot mai evidentă și mai agresivă, achiziționarea cărților pe sub mînă, apoi cartelele (!!) pentru rațiile alimentare (pe lună șapte ouă, juma de kil de carne, dacă o găseai, picioare și gheare de pui, un sfert de pachet de unt, lipsa cafelei, a dulciurilor etc.), cozile de la patru dimineața pentru un litru de lapte, frigul din apartamente și instituții, amenințările… În 1985 s-au desființat (ilegal) studiourile teritoriale de radio. Apoi am avut parte de „discuții” obligatorii la Securitate, în urma unor lecturi publice, dar mai ales după ce romanul meu „Degetele lui Marsias” fu comentat și lăudat la Europa Liberă, de interdicția de a ieși peste hotare, de percheziții la domiciliu (în 1988). Au urmat alte mizerii, de data asta postrevoluționare, într-alte straie, dar în același decor. Anularea, treptată, a oricăror perspective. Acestea sînt cu totul alte subiecte. Aici este vorba doar despre anii de studenție. Spre norocul meu, ai mei au fost deosebiți, activi, frumoși (în adevăratul sens al cuvîntului ) și plini de speranțe… ca niște globuri de păpădii gata să se spulbere și să-și ia zborul la prima adiere de vînt.

(sfârșit)