Invitatul/invitata Literomaniei Nr. 182

Mă consider un scriitor liber

Reach content Google search „Radu Tuculescu” „scriitor liber”



La rubrica „Invitatul/invitata Literomaniei” invităm diverşi scriitori, artişti, oameni din domeniul literar şi cultural să ne scrie despre „mania” literaturii (ca să parafrazăm numele platformei noastre), despre gustul/pasiunea lor pentru literatură, despre relaţia personală cu literatura, cu scrisul şi cititul, despre importanţa literaturii în viaţa lor. În acest număr (nr. 182), invitatul nostru este cunoscutul scriitor Radu Țuculescu, colaboratorul fidel al Literomaniei (la rubrica sa Blitz-proze, în urma căreia a publicat volumul de proză scurtă  Uscătoria de partid, Școala Ardeleană, 2019). Zilele acestea scriitorului îi va ieși de sub tipar un nou roman, „Femeia de marțipan”, la Editura Polirom. (Literomania)

*

Primul meu „roman” l-am scris în clasa a patra (!) într-un caiet de cincizeci de pagini albe, pe capitole, cu titlul „Aventurile vasului Elba”. O… aiureală cu pirați, săbii, bătăi, aventuri pe mări și oceane și insule, comori, triburi de sălbatici etc. Scris cu creionul, îl am și acuma, e perfect lizibil. Aș putea exclama, patetic: mamă, ce creioane se făceau pe vremuri! (Așa scriu și în ziua de azi: întîi cu mîna în caiete groase, numai pe pagina dreaptă, stînga e pentru corecturi. Apoi trec pe laptop unde, din nou, intervin schimbări, unele de-a dreptul radicale…). Poate nu întîmplător, tot în clasa a IV-a am început și studiul la vioară. Normal, doar locuiam în Reghin, orașul viorilor! Și de atunci, cele două pasiuni au trăit împreună, într-o adevărată frăție, una „alimentînd-o” pe cealaltă. Acum, dacă mă gîndesc retro, pot spune că, de fapt, și atunci cînd cîntam la vioară… scriam proză.

Reach content for Google search „Radu Tuculescu”

 

Povesteam… Pasiunea povestitului am moștenit-o de la mama, femeie simplă, dar o povestitoare fascinantă, iar gustul cititului (era să spun al mierii… titlul unui celebru film din perioada de glorie a tinerilor furioși) s-a născut în bogata bibliotecă a tatălui. Mi-am încheiat copilăria la marginea unei păduri bîntuite de taine și mi-am început adolescența în internatul mohorît, întunecat și cotropit de igrasie al liceului de muzică din Cluj, dintr-o fostă mânăstire franciscană.

La Cluj am descoperit scena teatrului. M-a fascinat. Am urcat pe ea și mulți ani am jucat și montat piese de teatru. Ba am înființat și o trupă de pantomimă fără să fi luat vreodată lecții în acest sens. Ideea mi-a venit după ce văzusem filmele lui Jean-Louis Barrault și Marcel Marceau. Evident, continuam să studiez vioara la nivel profesionist și să scriu proză. Uite așa, în scrisul meu, se strecură, alături de „sunetul muzicii”, și lumea scenei. Scena ca lume…

Am debutat tîrziu, la treizeci de ani. Asta și pentru că nu am făcut parte din nici un soi de grupare literară, mai mult ori mai puțin cunoscută. După debut, am fost „cooptat” de optzeciști și… nu m-am opus. Îi citeam, îi apreciam, dar… pînă la urmă, tot singur eram. Nu m-a interesat nici textualismul, nici postmodernismul și nici alte soiuri de isme. Mă consider un scriitor liber. Am libertatea mea… de a trage cu pușca! O pușcă pe care mi-am confecționat-o singur. Îmi scriu proza și teatrul așa cum simt (sună banal, dar asta e!), cum o cere subiectul, fără vreun „rețetar”.

Desigur, muzica și-a pus amprenta. Ca și în muzică, tema este cea care determină forma. Folosesc alternanțe de ritmuri, tonalități majore și minore combinate, adesea, cu relativele lor. Armoniile sînt cînd consonante, cînd disonante. Precum viața. Apar laitmotive care se pot dezvolta ori ba. Uneori, soliste devin, pe rînd, diverse instrumente, ca într-o simfonie. E un exemplu… Și, desigur, ca în teatru, există importanța replicilor, tensiunea confruntărilor, semnificația decorului. Surprizele. Dar totul trebuie să fie „rotund”, în armonie, chiar de-o fi una dodecafonică! Fiindcă, vorba lui nenea Iancu, armonia este marele secret al artei. Încă ceva ce eu consider important. Un artist trebuie să aibă ironie și autoironie! Dacă nu le are, mai bine să se apuce de altceva.

Citește și Femeia de marțipan (fragment)

Cum am zis, scriu totul întîi cu mîna, s-au adunat teancuri de caiete groase. Apoi trec pe laptop. Muncă multă, grea, ca și studiul la vioară, care m-a „călit” în acest sens. Zeci de ore de game, arpegii, studii pentru ca să poți interpreta un concert ori un recital de Bach, Paganini, Brahms sau…

Aștept să se lase seara. Întunericul nopții acoperă orașul, îi estompează zgomotele.  Dau drumul la muzică: blues și soul. Îmi iau caietul și pixul (gel negru sau verde), mă retrag într-un colț al patului cu perne la spate, aprind veioza și scriu. În cercul acela de lumină sînt doar eu cu lumea personajelor mele, care mă amuză, mă provoacă, mă agresează, mă alintă. Cîteodată, se desprind dintre pagini și își fac apariția pe marginea patului. Dialogăm. Îmi vorbesc despre misterele vieții. Sporovăim prietenește, dar ne mai și certăm. Unele vor să iasă în evidență, n-au chef să rămînă „secundare”. Altele se simt obosite, îmi cer o pauză. Se ivesc și personaje noi, neașteptate. Treptat se impun, prind contur, personalitate. Au și ele poveștile lor. Iar în acest timp, universul găurit de stele ne privește cu bunăvoință și ironie…

Radu Țuculescu citește în avanpremieră din „Femeia de marțipan”

Susține Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franța și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.