Flash fiction stories – aprilie 2024: „Ursoaica și call center-ul” de Adriana Rodu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Ursoaica și call center-ul

Adriana Rodu

Gata, mă trezesc. Chiar dacă nu prea am dormit, n-are rost să mai stau în pat într-o zi de început de primăvară, cu un răsărit atât de minunat. Deschid fereastra să intre aerul proaspăt și să aud trilurile păsărilor. Bine, aerul nu mai e atât de proaspăt ca acum câțiva ani, iar trilurile păsărilor sunt estompate de alte zgomote, dar folosesc autosugestia drept terapie. M-am mutat la casă acum doisprezece ani într-un sat de la periferia orașului, ca să scap de poluare. Și chiar am scăpat vreo câțiva ani, de nu știam ce noroc dăduse peste mine. Ei, avantaje și dezavantaje.

Îmi fac o cafea și ies pe terasă în șlapi și halat. O familie de pițigoi ia micul dejun servindu-se cu semințele puse de mine într-un recipient atârnat de crengile vișinului. Ce romantic! Oare cât o fi ceasul? Am o grijă să nu întârzii la serviciu și mă uit pe cer după soare așa cum făceam odată când nu era blocul ăsta enervant. Of! Dar hai să nu îmi stric ziua chiar de dimineață. Nu poți să le ai chiar pe toate. Hai să mă bucur de liniștea asta suspectă și de mirosul puternic de detergenți care vine de la un mare magazin de produse de curațenie, recent apărut în zonă. Știu că asta nu-i chiar așa de bine, dar decât să miroasă a gunoi ars… Pentru că am uitat să precizez, dar în doisprezece ani zona s-a modernizat foarte mult. Există chiar și un call center care acum cred că e închis și nu-mi dau seama de ce. Dimineața de obicei se vorbește mult la telefon. Mă uit peste gard să văd dacă ușa de la garajul din vecini, unde e sediul, e deschisă, și observ că nu. O fi plecat ursoaica în concediu? Aaaa, stai că mi-am amintit. Azi-noapte a fost petrecere mare cu dans, stigături și toate alea, care se auzeau prin termopane. Oameni care știu să se bucure de viață, nu ca mine, tot timpul nemulțumită.

Sorb iar din cafea și simt cum mă scurg lin într-o stare de bine care nu durează mult pentru că sună telefonul. Răspund fără chef și vorbesc cu mama care mă întreabă dacă am vândut niște terenuri, pe care le avem undeva în altă parte, și îi spun că nu, pentru că nu știu prețurile zonei. „De ce n-o întrebi pe ursoaică?”, se aude la celălalt capăt al convorbirii, și ne bufnește râsul pe amândouă, înainte de a încheia. Râdem noi, dar ursoaica știe câte în lună și în stele, nu degeaba au angajat-o ăștia. Pe bune, ăsta chiar e un avantaj că o am vecină pe ursoaică. În anotimpul cald, ea ține ușa de la garaj deschisă și se aude tot ce vorbește cu clienții. E adevărat că mai mult vorbește ea, fără întreruperi, și de multe ori cred că nu mai este nimeni pe fir, dar ea e foarte informată și dornică să ajute legat de orice problemă, judiciară, de cuplu, moștenire etc… Își dă seama imediat când doi parteneri se iubesc și cunoaște și foarte mulți avocați. Și are un limbaj stropit cu elemente de jargon, de mi se face mie rușine câteodată, dar se pare că ăsta-i trendul. Bine, cred că sunt cam demodată și ar trebui să-i fiu recunoscătoare pentru că am aflat multe lucruri noi și asta încă fără să plătesc, dar ea nu știe lucrul ăsta. Oare ce tarif are?

Iau ultima gură de cafea și intru în bucătărie să îmi mai fac una, dar constat că espresorul nu funcționează. Apoi remarc că nici radioul nu merge, iar centrala termică are luminițele stinse. Of, iar au oprit ăștia curentul. Oare de ce? Și bateria de la laptop nu ține mult și azi am mult de lucru. Mă uit la ceasul din perete vechi de 45 de ani și constat că mai am o oră pâna încep serviciul și asta e bine. Poate vine curentul într-o oră. Dacă nu vine, va trebui să merg la biroul din oraș și asta îmi va lua ceva timp. Dau să ies pe ușă să o întreb pe ursoaică dacă știe ceva, când îmi dau seama că e închis la call center. Prost obicei am căpătat de când m-am mutat în zonă. În loc să pun mâna pe telefon și să sun la deranjamente, deranjez vecinii pentru orice fleac. E drept că, de când cu inteligența asta artificială, stai minute bune până să reușești să vorbești cu cineva. De fapt nici nu prea vorbești, mai mult apeși pe tastele telefonului ca să intri din meniu în meniu, ca în final să constați că ai apăsat tasta greșită. Așa că mai bine o întrebi pe ursoaică. E prima care află noutățile.

Zâmbesc în colțurile gurii când îmi aduc aminte cum am aflat noi de ursoaică. Odată, mai de mult, vecinii încercau să afle de ce căzuse curentul, dar nu reușeau, până când ne-a anunțat Cristian că luase foc un transformator. „De unde știi?”, l-a întrebat soțul meu, care era băgat până la brâu sub capota mașinii. „Mi-a spus ursoaica că a sunat și a vorbit cu cei de la deranjamente”, a răspuns el. Ăla a fost și momentul când soțul meu și-a făcut primul lui cucui mai sus de ceafă, când a dat să ridice capul și să întrebe, mirat și dezorientat, „care ursoaică”?

Vorbesc de lup și lupul deschide ușa garajului și iese în curte, îndreptându-se cu mers legănat de ursoaică spre poartă. Mă grăbesc să îi dau binețe și să întreb de ce nu avem curent, dar un țiuit asurzitor mă bagă în toți sperieții și îmi dă de știre că a revenit. Mai bine că nu a mai fost nevoie să profit de bunăvoința ei, acum când totul se plătește. Și bine că nu mai trebuie să merg în oraș cu autobuzele astea de doi lei care au o frecvență de unul la patruzeci și cinci de minute. Dar așa cum am spus, nu le poți avea chiar pe toate.

21 martie 2024

Adriana Rodu (n. 1971) este licențiată în matematică-fizică și informatică, de profesie programator. Este pasionată de pictura în acuarelă, citit și scris proză scurtă.