Nr. 160 Plicul lui Pașadia

Demonul așteptat

Fratele Kun fusese un călugăr care a părăsit ordinul și a devenit membru al organizației „Nyilas” din Ungaria, un fel de echivalent al Gărzii de Fier. Oricine vrea să-i minimalizeze păcatele spune: „a fost un bărbat foarte frumos”. Ceea ce se vede cu ochiul liber în fotografiile rămase și desigur că a contribuit la charisma lui. Dar, orice s-ar zice, fusese un criminal cu sînge rece, care a participat la asasinarea a nenumărate persoane de origine evreiască, printre care familii întregi.

De aceea, nu mi se pare foarte inspirat titlul cărții Tatianei Niculescu, „Seducătorul domn Nae”. Sigur, „Profesorul” nu fusese un criminal decît cu vorba și, într-adevăr, a sedus atît femei frumoase și de anvergură, cît și o generație de aur. Dar a-l numi așa înseamnă să-i uiți păcatele, mai ales într-o cultură precum cea română care, ca toate culturile mici, este impregnată de ideea că a fi un mare creator echivalează cu un om intact din punct de vedere moral. „Seducător” nu este identic cu „etic”, dar este un pas spre el, chiar în virtutea ecuației pe care am descris-o. Fratele Kun fusese frumos și deci nu putea fi un asasin așa de înrăit. Nae Ionescu fusese seducător și deci i se poate ierta că le-a inoculat tinerilor inocenți (și nu prea, așa cum reiese din jurnalul lui Sebastian, mai ales despre Eliade) niște idei execrabile.

Figura „demonului frumos” care te marchează și te devoră ca ființă morală este o problemă care l-a preocupat și pe Imre Kertész în „Kaddish pentru copilul nenăscut”. Nu am la îndemînă traducerea românească, dar ideea centrală dintr-o discuție descrisă în roman, la care participă și naratorul, sună așa: sigur că un demon genial e rău, mai ales dacă avem nevoie de geniul malefic ca să-l putem învinovăți pentru păcatele pe care abia așteptăm să le comitem. Nu este vorba aici despre niște tineri debusolați. Dar este vorba, fără doar și poate, despre un profesor de filosofie în floarea vîrstei și a charismei sale sociale.

 

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: