Poezie

Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935

Volumul Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935 de Fernando Pessoa (Antologie, traduceri, prefaţă şi note de Dinu Flămând) a apărut la Bookfest 2017, la Editura Humanitas Fiction, în Seria de autor „Fernando Pessoa”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu. În prefața volumului, Dinu Flămând scrie următoarele: „Îi prezentăm cititorului român aproape cinci sute de texte din producţia lirică pe care Pessoa a plasat-o sub propriul său nume, scrise în portu­gheză, în franceză şi în engleză, convinşi fiind că este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Şi vom vedea că Pessoa continuă să se multiplice chiar şi atunci când rămâne sub propriul său nume, complexitate ce se adaugă spectacolului de identităţi deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimică. Căci dacă ne-am obişnuit să vedem în familia heteronimică a lui Pessoa o sursă abundentă şi importantă de scri­eri, cât pentru o adevărată generaţie literară transnaţională, iar ea stabileşte deja o performanţă unică în istoria tuturor literaturilor, puţini bănuiesc existenţa diversităţii din care se alcătuieşte Pessoa însuşi, ca multiplu de sine. Acel «teatru în oameni» pe scena căruia evolua restul familiei alături de autorul lor, din imensa convingere a poetului că un creator trebuie să fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa. Iar acest personaj trăieşte grav destabilizarea rezultată din propria sa multiplicare, fiindcă rezultă din ea neîmplinire şi absenţă dramatică de identitate, în timp ce ele îşi continuă proliferarea alături de alte teme existenţiale sau filozofice“.

Poezii

1.

Vizitarăm acele deşerturi şi-acele locuri
Unde pe vremuri se aflau pestriţele capitale
Ale atâtor solitare imperii, ale acelora care
Astăzi sunt doar pustii ţinuturi ale înspăimântării.
Iar bătrâna noastră memorie ne însoţea
Printre acele ruine şi vestigii acoperite
Tot aşa cum de un tragic destin erau însoţite
Umbrele ce încă se ghiceau prezente pe buzele înroşite.
Vizitarăm şi noi acele livide spaţii
De unde ruinele unor cetăţi deja moarte
Spre noi priveau, cu goalele lor orbite,
Lipsite de ochii pe care-i avuseseră-n viaţă.
Iar atunci peste sufletele noastre, şi peste lac,
Trecu a Memoriei umbră înfrigurată
În timp ce Moartea fremăta în întunecime.

Fireşte că însoţiserăm şi noi în exilul
Vieţilor noastre, o anumită vreme
Viaţa civilizaţiilor mai bătrâne. Iar bănuitele
Noastre fiinţe îndepărtate, cele de visuri
Şi de speranţă, intrau prin temple şi prin palatele
Din oraşele cele de altădată, şi au văzut
Fastuoase ceremonii regale de-odinioară
Trecând, cu toată pompa şi măreţia lor asiatică,
În cascade de aur, şi cu draperii constelate
Şi cu armele ce-ţi luau ochii-n eternul soare.

10. 05. 1915

2.

Soarele arde tot ceea ce atinge.
Lumina face verdele să pălească.
Senzaţia gurii mele seacă,
Uitată chiar în papilele mele.

Eu multiplu, eu izolatul
Eu populaţia mea de mine,
Nu ştiu ce trebuie simţit, şi mi-e greaţă
Să fiu aşa cum sunt, în aceste clipe.

Mi-ar plăcea, chiar e drept,
Să pot simţi ca un singur suflet,
Şi nu să fiu eu unul singur mulţime
De oameni, care mă-nnebuneşte.

Că nu am casă, accept. Că nu am tihnă
Se aranjează, şi la fel că nu aparţin.
Doar că eu, de câte suflete am în suflet
Nu ajung să am propriul meu suflet.

24. 08. 1930

3.

Dar tu, femeie, tu, bărbat, tu, copil,
Tu, tinere, cu limpezimea ta cea necunoscută
În ce reverii de umbră sau frumuseţe
Ți-ai încondeiat cu aur şi alarmele, şi speranţa?

Prinţ fantoşă al unor latifundii necunoscute
Trăind nebun printre cele vii care fiinţează,
Nu mai posezi aici nici casa, nici vatra ta,
Tu, cenuşiu senior al unor visuri demult uitate…

Inima ta bătea într-un fel ce nu se asemuieşte
Cu ritmul care transformă în lucruri stelele.
Pentru tine minunate ar fi toate dimineţile
Dacă în ele ţi-ai putea depune toate visările.

Uite aşa, considerând că viaţa e doar o joacă
Tu te-ai purtat urât cu ea, chiar fiind viaţa ta.
Te-ai mâniat pe ea fiindcă nu-ţi dăruise luna
Deşi ea durere aduce, şi teama, şi doar formule.

Drept care-ai plecat ca un cavaler
Din Evul Mediu, care numai în noi există,
În căutarea unor anonimi stră-strămoşi
Care erau cândva stăpânii întregului univers.

15. 01. 1935

Poeme din volumul Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935 de Fernando Pessoa (Antologie, traduceri, prefaţă şi note de Dinu Flămând, Seria de autor „Fernando Pessoa”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, Humanitas Fiction 2017)


Fernando Pessoa este unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai secolului XX. Născut în 1888 la Lisabona, îşi petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor şi-a făcut studiile şi a învăţat engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, şi se înscrie la Curso Superior de Letras la Universidade de Lisboa, abandonându-şi studiile după un an. Începe să frecventeze cercurile literare avangardiste. Publică cu regularitate articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporânea, Athena), dar în timpul vieţii, în afară de acestea, i-au apărut semnate cu numele propriu doar câteva volume: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), O Banqueiro Anarquista (1922), English Poems I-II şi English Poems III (1922), Messagem (1934). La moartea scriitorului s-a găsit însă un cufăr cu 27 543 de texte rămase în manuscris. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată cu diverse heteronime, cărora Pessoa le-a creat personalităţi şi biografii distincte. Printre cele mai cunoscute se numără Alberto Caeiro – poetul naturii, Ricardo Reis – epicureicul, Álvaro de Campos – modernistul şi, probabil cel mai cunoscut dintre ei, Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit scrierea Cărţii neliniştirii (Livro do Desassossego, a cărei primă ediţie a apărut în 1982). Pessoa moare în 1935, an în care, pentru criticii literari şi pentru cititori, se naşte „cazul Pessoa“.
Publicată în ediţii succesive în întreaga lume, Cartea neliniştirii îşi urmează destinul neîncheiat graţie editorului Richard Zenith care descoperă, aduce la lumină şi descifrează permanent manuscrisele scriitorului.

Scrie un comentariu