„…loialitate nu înseamnă să aperi ceea ce nu poate fi apărat.”
Bruce Lincoln
Publicarea, în 2024, la Oxford University Press, a volumului „Secrets, Lies, and Consequences. A Great Scholar’s Hidden Past and his Protege’s Unsolved Murder” de Bruce Lincoln, volum apărut și la noi în 2024, în Colecția „Ioan Petru Culianu” a Editurii Polirom, în traducerea Soranei Lupu („Secrete, minciuni și consecințe. Trecutul ascuns al unui mare savant și asasinarea discipolului său”), constituie, dintr-un anumit punct de vedere, un eveniment. Trebuie să fim conștienți că nu mai putem vorbi la fel ca acum cinci, zece sau douăzeci de ani nici despre Mircea Eliade și nici despre discipolul acestuia, Ioan Petru Culianu. Informațiile aduse de Bruce Lincoln despre cei doi nu sunt inedite, dar ele niciodată până acum nu au fost spuse răspicat, asumat, deși nu era vorba de lipsa dovezilor – articole, documente etc. Altfel zis, da, se cunoașteau și se cunosc foarte multe despre legăturile lui Eliade cu mișcarea legionară, știm că Ioan Petru Culianu, fidel, și-a apărat în numeroase rânduri, prin diverse justificări, maestrul. Știm, de asemenea, că I.P. Culianu împreună cu Matei Călinescu pregăteau un volum cu articolele prolegionare ale lui Eliade. Cu toate acestea, nimeni de la noi, în afară de Marta Petreu sau Andrei Oișteanu, nu a scris ceva comparabil cu cartea din 2024 a lui Bruce Lincoln, în care ezitările și răstălmăcirile să fie zadarnice în fața unor mărturii și probe irecuzabile. De apreciat, însă, încă o dată, tonul clar și direct al lui Bruce Lincoln.
Doctorand al lui Mircea Eliade în anii 1970, apoi profesor la Divinity School din Chicago, Bruce Lincoln a intrat în 2003 în posesia unor manuscrise pe care Ioan Petru Culianu, cu o săptămână înainte de a fi asasinat, i le-a încredințat unui coleg din universitate, Mark Krupnick, cu speranța că acesta le va păstra într-un loc sigur – dacă nu ar fi fost vorba despre Culianu, gestul, recunosc, mi s-ar fi părut unul pripit, imprudent. Documentele s-au dovedit mai apoi a fi traduceri în engleză ale articolelor prolegionare ale lui Mircea Eliade din anii 1930. Aceste manuscrise au fost ignorate mulți ani de Bruce Lincoln, iar în 2017, când s-a retras din învățământ și a fost nevoit să elibereze biroul, și-a dat seama că ele au ajuns la coșul de gunoi împreună cu alte hârtii („Freudienii vor spune că n-a fost un accident”, constată ironic autorul nostru). Realizând gravitatea întâmplării, Lincoln s-a hotărât să recupereze respectivele articole din alte surse și să le studieze. Astfel, a învățat limba română, pe care a ajuns s-o stăpânească foarte bine, ceea ce i-a permis să citească în original articolele lui Eliade, articole deja apărute în 2001, în volumul „Textele «legionare» și despre românism” (editor Mircea Handoca, Editura Dacia).
Remember Ioan Petru Culianu
„Din 1971 până în 1976, am avut prilejul de a studia cu Mircea Eliade și de a-i fi asistent de cercetare”, mărturisește Bruce Lincoln. „Cu toate acestea, omul minunat pe care îl cunoșteam avea și o altă față. În perioada în care am lucrat cu el, a ieșit la iveală faptul că în tinerețe fusese implicat în mișcarea fascistă din România. Aceste dezvăluiri au stârnit o controversă care încinge spiritele până în ziua de azi.”
Cum s-a poziționat Bruce Lincoln însuși în această controversă? În acei ani, în niciun fel. Unul dintre motive, așa cum recunoaște însuși autorul, ar fi fost acela că, atunci când Eliade a acceptat să-i coordoneze teza de doctorat, i-ar fi spus următoarele: „Când accept studenți noi, mă pregătesc pentru ziua în care mă vor trăda. Am ajuns să mă aștept la asta, deoarece este un pas necesar pentru ca ei înșiși să devină creativi”. Și, într-adevăr, discipolul i-a fost fidel maestrului mulți ani.
Ce s-a întâmplat? Bruce Lincoln a considerat, cel mai probabil, că și-a făcut datoria față de maestrul său cât timp a activat în mediul universitar, iar acum, eliberat de această datorie, s-a simțit capabil să înfrunte crunta realitate, pe care până atunci doar o bănuia, cea a României fasciste a anilor 1930-1940, în care Mircea Eliade, prin statutul său de cap de generație, a jucat un rol major, atât prin articolele sale de specialitate, cât și prin cele de atitudine, în care nu de puține ori a susținut în mod fățiș Legiunea, „înfrumusețându-i consecvent aspirațiile religioase, minimalizându-i în același timp antisemitismul și trecându-i sub tăcere violența, de care el – ca toți ceilalți români – era perfect conștient”.
Din păcate, mediul politic – și cel intern, dar și cel extern – pare din nou contaminat de fantasmele fascismului, iar programele politice de cele mai multe ori nu mai sunt programe politice, ci trimit mai degrabă la un soi de mitologie salvatoare prin care suntem îndemnați să ne întoarcem, ca popor, la originile noastre „autentice”, oricare ar fi acelea. Îngrijorător, un articol precum „Popor fără misiune?!” de Mircea Eliade, apărut în 1935, pare, din acest punct de vedere, scris chiar în zilele noastre, mai exact în 2025: „Un conducător politic al tinerimii spunea că scopul misiunii sale este de a «împăca România cu Dumnezeu». Iată o formulă care nu face apel nici la lupta de clasă, nici la interesele politice, nici la instinctul economic, nici la instinctul bestiei din om. Mă întreb, însă, câți au înțeles sensul acestei formule din toți câți au auzit-o. Căci o «împăcare a României cu Dumnezeu» înseamnă în primul rând o răsturnare de valori, un primat net al spiritualului, o invitație la creație și la viața spirituală.” Acel conducător politic era nimeni altul decât Corneliu Zelea Codreanu.
În 1938, Mircea Eliade, suspectat de legături cu mișcarea legionară, este arestat și i se cere să semneze o declarație de desolidarizare de Legiune. Refuză să semneze și este trimis în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc. În cele din urmă, pentru a părăsi lagărul, va semna și declarația de desolidarizare de mișcarea legionară. Problema este, așa cum remarcă și Lincoln, că Eliade nu a recunoscut în niciun text ulterior că ar fi făcut asta. Documentul a ieșit la iveală de-abia în perioada postcomunistă. Recent, Andrei Oișteanu l-a prezentat, în formă scanată, la dezbaterea dedicată vieții și operei lui Ioan Petru Culianu, din 18 ianuarie 2025, de la Muzeul Literaturii Române din București.
(va urma)
Bruce Lincoln, „Secrete, minciuni și consecințe. Trecutul ascuns al unui mare savant și asasinarea discipolului său”, traducere de Sorana Lupu, Editura Polirom, Iași, 2024
Scrie un comentariu