Gudrun (fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul „Gudrun” de Radu Țuculescu, publicat în colecția „Fiction Ltd”.

„Niciodată până acum nu mi s-a întâmplat să am nevoie de douăsprezece încercări pentru a scrie câteva rânduri însoțitoare pentru o carte care mi-a plăcut foarte mult la lectura în manuscris. Trebuia să se întâmple odată și-odată și, iată, s-a întâmplat cu romanul care încheie excelenta trilogie detectivă – pe care aș dori-o măcar tetralogie, dacă nu o serie nesfârșită – a lui RaduȚuculescu.

A fost mai întâi Femeia de marțipan, care, pe lângă povestea polițistă, introducea un cuplu menit să rămână în memorie, dar, mai ales, introducea miraculosul de-a lungul întregului continent. În Crima de pe podul Garibaldi, deja memorabilul cuplu e în acțiune acasă, la Cluj, iar povestea polițistă e de o ingeniozitate debordantă. Dacă adaug și faptul că RaduȚuculescu este unul dintre cei mai buni stiliști din proza de azi, îmi dau seama de ce poveștile sale m-au captivat fără rest. Și acum a sosit Gudrun, care pur și simplu mi-a aplicat o lovitură în moalele capului! Cu ce anume? Chiar cu Gudrun, personajul, unul din cele mai puternice personaje feminine din întreaga noastră literatură, întreagă am scris, adică de ieri și de azi, poate și de mâine. Dacă termenul n-ar fi compromis prin niște conotații politice actuale, aș spune că este vorba despre o femeie răvășitoare, dar voi prefera să scriu răscolitoare. Voiam să spun că este un personaj fabulos de bine construit, dar ar fi fost o greșeală. Gudrun nu este construită, nu este făcută, ea este născută, ca un fel de simbioză între Atena și Afrodita, din căpățâna divinului său tată, aici un scriitor, după vorbă, după port, numit RaduȚuculescu… Ar fi foarte plăcut inimii mele cititoare ca Radu să treacă de marginile trilogiei!” (Liviu Antonesei)

Radu Țuculescu (n. 1949, Târgu Mureș) este romancier, dramaturg, publicist și traducător din limba germană. Dintre romanele publicate amintim: Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mameibătrâne (2006), Stalin, cu sapa-nainte (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017), Femeia de marțipan (2020), Crima de pe podul Garibaldi (2022), Luna gheboasă (2023). Teatru: Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta? (2000), Bravul nostru Micșa! (2010), Trei în dormitor (2021). Literatură pentru copii: Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului (2 vol., 2017, 2018), Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia (2022). Romanele sale au fost traduse în Germania, Austria, Franța, Italia, Israel, Cehia, Serbia și Ungaria. De asemenea, piesele sale de teatru sunt traduse în Cehia, SUA, Ungaria, Franța, Italia și Israel. Din 2008 a intrat în repertoriul permanent al Teatrului Orfeus din Praga.

⁎

Chiar dacă spectacolul îl prinse în mrejele sale, Breda nu se putea detaşa complet. Involuntar, îşi muta, din când în când, privirile de la scenă asupra spectatorilor şi se întreba „oare care dintre ei este…?”. Întrebare obsesivă ce se repeta chiar şi împotriva voinţei sale. Dar sutele de capete din sală, loje şi balcon arătau toate la fel în semiîntuneric, încremenite cu aceeaşi expresie pe feţele de‑o unică culoare, un cenuşiu ca al armatei de teracotă a primului împărat chinez.

Chipul prelung al lui Don Quijote era palid, aproape alb, cu sprâncenele apăsate de‑o ancestrală tristeţe, contrapunctată de buzele însângerate de‑un zâmbet plin de sinceritate, de naivitate. Un machiaj extrem de reuşit.

În stânga lui Breda şedea şoferul primarului, prins şi el de spectacol. Nu îndrăznea să comenteze, simţea presiunea care‑l apăsa pe detectiv, crisparea care‑l apucase în ghearele ei. De ce primise o invitaţie cu două locuri pentru un spectacol de balet despre viaţa lui Don Quijote, se întreba şoferul primarului, un cavaler aiurit, chiar puţintel nebun, naiv, de care‑şi puteau bate joc până şi copiii? Era însoţit de un grăsan pe nume Sancho Panza, care‑l lăsa să‑şi facă jocul caraghios, fără să‑i atragă atenţia că se luptă cu morile de vânt, iar Dulcinea îl lua peste picior în văzul tuturor.

Actul al doilea, tabloul al doilea. O tabără a şatrei de ţigani. E miezul nopţii. Apar Don Quijote şi Sancho Panza, rătăciţi din întâmplare pe acolo.Şeful ţiganilor le propune să urmărească câteva dansuri, în speranţa că celebrul cavaler îi va răsplăti cu câţiva bănuţi. Apare Mercedes, o frumoasă ţigancă dansatoare. Se încinge dansul în jurul cavalerului, toţi beau, ţopăie şi se veselesc sub clar de lună plină. Îl trag pe cavaler în mijlocul lor. Beau, saltă şi râd. Cavalerul îi imită. Lui Mercedes îi vine o idee care să amplifice amuzamentul. Îl îmbracă pe cavaler cu o rochie aprins colorată. Acesta e încântat. Apoi Mercedes îi pune pe cap o perucă blondă, iar peste ochi o mască de carnaval. Ţiganii îl urcă pe o masă şi‑l provoacă să danseze. Pe mâini îi trag o pereche de mănuşi albe, de care este cusută câte o castanietă. Bat ritmul din palme şi din picioare. Cavalerul saltă încântat, e tot mai comic, mai ridicol, publicul râde, aplaudă. Sancho Panza se scarpină, derutat, pe burtă, imaginea stăpânului în rochie, cu perucă blondă şi cu mască pe ochi îl zăpăceşte.

Iar Breda, Martin Breda, avu dintr‑odată revelaţia. Dezvăluirea care i se servise de pe scenă îl şocă.

Se lăsă cu toată greutatea pe speteaza scaunului şi şopti: travestit…

Radu Țuculescu, „Gudrun”, Editura Polirom, Colecția „Fiction Ltd”, Iași, 2025, 208 p.