Vă invităm să citiți în avanpremieră un fragment din cel mai nou volum semnat de Jan Cornelius, „În al nouălea cer. Păcat că nu merge liftul”, apărut la Editura Lebăda Neagră.
Jan Cornelius ne delectează și de această dată cu o carte spumoasă, un fel de jurnal personal, dar și de călătorie, să-i spunem, având în vedere că pendulează între diferite orașe din Germania, România, Franța etc., în care ne dezvăluie întâmplările cu care s-a confruntat. Unele mai ciudate, altele de-a dreptul ieșite din comun, dar toate cât se poate de amuzante și care scot în evidență defectele și calitățile celor cu care a intrat în contact, totul filtrat prin ironia sa fină, dar și prin înțelegerea sa fără de margini față de umanitate.
Jan CORNELIUS
În al nouălea cer. Păcat că nu merge liftul
(fragment)
Eygalières (Franța)
9 iunie
A plouat azi ca în „Vara” lui Vivaldi. Din copilărie n‑am mai văzut așa ploaie. A plouat cu găleata, a trebuit să intru în piscină ca să nu mă ud.
11 iunie
Chiar am descoperit în dulapul cu cărți de pe strada principală din Eygalières o capodoperă a romanului realist: „Code pénal”, autorul fiind o femeie: Édition Limitée. 2.964 de pagini cu crime și urmăriri, o lectură atât de densă încât face orice thriller scandinav să pară o poveste de adormit copiii. Însă ceva lipește: am ajuns la pagina 1.514 și încă nu a avut loc niciun sărut. Se rămâne totuși și peste noapte și chiar și peste mai multe nopți, atât că în loc de verighete se pun cătușe.
12 iunie
Am fost aseară la un film, aici, în sat, „N’avoue jamais!” („Să nu recunoști niciodată!”), o comedie franceză de bulevard, la sfârșit, la ieșirea din sală, unei madame foarte în vârstă din fața mea i‑a căzut eșarfa pe jos și eu i‑am ridicat‑o, „merci, Monsieur!”, apoi am rămas în spatele ei și bătrânei doamne, după câțiva pași, i‑a picat din nou eșarfa pe jos și ea i‑a arătat‑o unui domn foarte în vârstă de lângă ea, Jacques, „tu peux m’aider, s’il te plaît”, Jacques s‑a aplecat, dar nu a reușit să atingă eșarfa decât cu vârful degetelor, la o anumită vârstă, eșarfele de pe podea sunt mai îndepărtate de noi decât planeta Venus, povestea se termină totuși cu happy‑end, adică la sfârșit el îi ridică eșarfa, iar filmul se termină și el foarte bine, adică la început, el descoperă că ea, acum vreo 30 de ani, l‑a înșelat cu un prieten de‑ai lui, apoi ea descoperă că el, acum vreo 35 de ani, a înșelat‑o cu două prietene de‑ale ei, și tot așa, până se ajunge la numărul 7, respectiv 17, francezilor le place să numere, deci filmul de ieri a fost și o problemă de ordin matematic, dar la urmă cei doi se împacă cu muzică de fanfară, vă doresc o zi minunată, și atenție să nu vă cadă nimica pe jos!
17 iunie
Adevăratul scriitor nu scrie, cu cât mai multe cărți nu scrie, cu atât e mai adevărat.
Authou, Normandia
19 iunie
În Normandia e vară,
Peisajul este afară,
Cu o perspectivă mai mică,
Eu mă uit la pisică.
25 iunie
„Facebook‑ul e plin de citate false.” – Constantin Brâncuși
1 iulie
Meciul Franța‑Belgia, minutul 45, la pauză, 0:0. Eu țin cu Franța sau cu Belgia, depinde care câștigă.
9 iulie
M‑am împiedicat de un fir de iarbă. Viața e foarte periculoasă, totul depinde de un fir de păr. Zi mersi dacă scapi viu din ea!
10 iulie
Decât să aștept pe cineva degeaba, mai bine plec și aștept pe altcineva degeaba.
Literomania nr. 405: ilustrație de Anca Smărăndache
Timișoara
17 iulie
40 ⁰C, la Timișoara e atât de cald, că poți să faci plajă și noaptea. De disperare, dorm în frigider, păcat că nu funcționează.
29 iulie
Azi stau toată ziua în dulap și mă bucur că nu am claustrofobie. La vie est belle!
30 iulie
Am vorbit la telefon cu fiică‑mea: la școala elementară din Köln, unde merge nepotul meu David în clasa a 4‑a, au desființat proba anuală de fugă prin oraș, ca să nu‑i discrimineze pe cei care nu ajung primii.
5 august
Plec ieri de la ștrandul UMT, așa, pe la ora 14, chem un Uber. Îl văd pe telefon cum se apropie. Acum e la 500 m, va fi aici în niciun minut.
Aștept un minut, două minute, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt minute. Nimic! Trimit un mesaj: „Salut! Mai veniți?”, „Ja, ja!”, îmi vine răspunsul în germană, și mașina apare, în sfârșit: o Dacie roșie. Șoferul, pe la 30 de ani, față de pictor, cu mustață lungă în furculiță, exact ca la Salvador Dalí, și cu o bărbuță subțirică, cu șpiț, exact ca la Velázquez.
— Domnule, pot să vă întreb ceva? zic. De fapt, ce‑ați făcut opt minute tot într‑un loc?
— Păi, știți, am avut un client, un profesor de istorie foarte bătrân.
— Da, și?
— Și când să coboare, a început să‑mi povestească despre Brâncuși. A tot povestit, și eu am văzut că mă așteptați, dar mi‑a fost jenă să‑l întrerup. Și am stat și l‑am ascultat.
— Ohoho! zic. Hai că m‑ai dat gata, ești scuzat!
Ajungem la hotel, cobor, plătesc. Îi mai dau un bacșiș pentru Brâncuși și doi lei pentru cele două jumătăți de mustață ale lui Dalí. Zâmbește jenat:
— Mulțumesc! Și vă rog încă o dată să mă scuzați.
— Păi nu, zic, povestea a fost tare de tot!
Mă duc în cameră, ia să pun eu telefonul la încărcat. Problema e că n‑am telefon! What?! Îl caut în buzunare, sub pernă și plapumă, sub pat și, desigur, în baie, unde nici nu am fost. Ei, da, din iluzii suntem făcuți, să privești adevărul în față e foarte dur.
Mă duc jos, la recepție.
— Mi‑am uitat telefonul în Uber, zic. Ce să fac?
— Hm, hm… Păi, sunați‑vă la telefon, îmi zice Daniel, băiat deștept.
Atât că nu‑mi știu numărul (eu nu mă sun niciodată) și nici numărul Daciei roșii nu‑l știu. Pe șofer îl cheamă Lazăr, asta știu. În Timișoara sunt peste 20 de mii de Ubere înregistrate și vreo 200 de Lazări. Deci mă duc la laptop și îl sun pe Robert Șerban, care a scos cândva o carte cu diferite anchete și căutări la poliție.
— Oho, Jan, zice, păi, sună‑te la telefon!
— Ba nu, zic, că nu‑mi știu numărul.
Deci scenariul viitorului devine tot mai traumatizant, dar speranța moare la urmă.
Îl sun pe Marcel:
— Tolceo, fii atent!
— Telefonul tău e la mine, zice.
— Poftim?!
— M‑a sunat șoferul de Uber, că eram ultimul tău contact, și mi‑a adus telefonul. Uite, chiar în secunda asta mi‑l dă, tocmai stau nas în nas cu el, în ușă.
Și efectiv aud vocea lui Lazăr–Dalí–Velázquez:
— Lăsați că nu trebuie!
— Ba da, zice Marcel, trebuie să‑i iei.
— Ba nu!
— Ba da! Și încă o chestie: am impresia că te ocupi cu artă. Da?
— Da.
— Păi uite: proprietarul telefonului are marți o prezentare de carte la Cărturești. Voi fi și eu acolo. Nu vrei să vii? Te invităm.
— Da, da, zise el uluit, vin.
Și uite‑așa, am mai câștigat un personaj în public. Sau, mai bine zis, m‑a câștigat el.
Deci aceasta a fost o poveste adevărată cu telefonul. Și dacă mă sunați la telefon, vă povestesc mai mult. Sper să nu‑l uit în Uber.
11 august
Azi nu scriu niciun cuvânt.
14 august
Ești fericit? Când sunt fericiți, nemții sunt în al șaptelea cer, der siebte Himmel, la fel englezii, the seventh heaven, și francezii, le septième ciel, iar românii sunt și mai sus, în al nouălea cer, păcat că nu merge liftul.
15 august
Timișoara, 40 ⁰C, nu se poate sta afară decât dacă rămâi înăuntru.
18 august
Fără aer condiționat, am dormit cu ventilatorul în brațe. M‑am tot învârtit în somn.
19 august
Sunt la ștrand. Îmi place să înot stil delfin pentru că așa nu mi se văd ridurile.
Mă tot întreb: dacă înotul slăbește, atunci de ce sunt balenele grase?
22 august
Nu te ingriji de diacritice, le pune autocorectorul pentru ține.
23 august
Sunt la ștrand. Ce vremuri când puteai împinge oamenii în apă fără teamă că le strici telefonul!
24 august
Sunt optimist, cred totdeauna că am șanse mari, între 0 și 100%.
25 august
Breaking News: O gaură neagră, black hole, din galaxia Andromeda, cu o masă de 4,1 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, se apropie de noi cu 110 km pe secundă. Va înghiți Pământul peste 4 miliarde de ani. E normal că deja se ieftinesc peste tot locuințele, toți vor s‑o șteargă de aici cât mai repede.
În al nouălea cer. Păcat că nu merge liftul
Am vorbit cu IA despre problema aceasta. Iată:
Eu: Bună ziua, IA! Am auzit că vine un black hole, o gaură neagră, spre Pământ! Oare ajunge aici noaptea sau ziua?
IA: Înțeleg că îți faci griji, dar nu există nicio dovadă științifică care să sugereze că o gaură neagră se apropie de Pământ. Găurile negre sunt foarte departe. Știința monitorizează constant spațiul și nu a detectat nimic periculos.
Eu: Am verificat și eu spațiul. Aseară m‑am uitat la cer și am văzut o gaură neagră.
IA: Este posibil să fi văzut altceva, deoarece găurile negre nu pot fi văzute cu ochiul liber.
Eu: Mă jignești! Eu nu am halucinații!
IA: Îmi pare rău dacă te‑am supărat, nu am vrut să sugerez asta. Vreau doar să te liniștesc.
Eu: Mulțumesc! Știi ce? Mă voi înveli într‑un cearșaf alb. Astfel voi contracara gaura neagră. Mi‑a spus un prieten foarte deștept că el numai așa umblă. Problema este că cearșaful meu alb are el însuși găuri negre.
IA: Îmi pare rău pentru neliniștea ta. Totul este bine! Schimbă cearșaful, unul nou te va liniști. Iar repararea găurilor negre este o soluție practică pentru a prelungi viața cearșafului. Dacă ai nevoie de sfaturi pentru reparare sau întreținere, te pot ajuta cu plăcere!
27 august
Un personaj din Beckett intră într‑un bar. Nu spune nimic. Nu face nimic.
Fragment din volumul „În al nouălea cer. Păcat că nu merge liftul” de Jan Cornelius, Editura Lebăda Neagră, 2026
Jan Cornelius s-a născut în România, la Reșița, a fugit de comunism în 1977 și trăiește de atunci la Düsseldorf. Este scriitor bilingv, de limba română și limba germană, și traducător de literatură. A studiat franceza și engleza la Universitățile din Timișoara, Düsseldorf și Stirling și a lucrat mulți ani ca profesor. În Germania a publicat numeroase volume de proză umoristică și cărți vesele pentru copii, excelent primite de critică și de cititori. Este colaborator permanent la reviste satirice germane și elvețiene și a scris timp de mulți ani o serie de comentarii umoristice despre Estul și Vestul Europei pentru radioul național german (WDR).
În România a publicat eseuri, povestiri și comentarii, în care face haz de necaz, în „Observator cultural”, „Dilema veche” și „România literară”. A tradus și a prezentat în mediile germane și în numeroase lecturi publice cărți ale multor scriitori români actuali, Dan Lungu, Denisa Comănescu, Matei Vișniec, Florin Lăzărescu, Doina Ruști și mulți alții. În limba română a publicat, printre altele: „De ce nu-s românii ca nemții?” (Paralela 45, 2019, împreună cu Adina Popescu), „Aventurile unui călător naiv” (Lebăda neagră, 2020), „Al doilea e Chaplin” (Tracus Arte, 2021), „Cum mi-am mâncat masca” (Paralela 45, 2022), „Eu, Dracula și John Lennon” (Humanitas, 2016; Lebăda Neagră, 2024), „Conspirația cearșafurilor” (Lebăda Neagră, 2024).
„Berliner Zeitung” îl încadrează pe Jan Cornelius în tradiția lui Bohumil Hrabal, iar în România, datorită umorului său, este situat în tradiția lui Caragiale.
Sumar Literomania nr. 405 (2026)
Scrie un comentariu