Cine a furat tortul?

Curios, o carte fără cuvinte se poate dovedi, cititorule, una dintre cele mai inventive și pasionante lecturi de care ai avut parte. Recunosc, folosesc cuvinte mari, însă cartea despre care îți vorbesc este atât de meșteșugit alcătuită, încât îmi îngădui emfaza.

Autorul , Thé Tjong-Khing, este recunoscut în țara sa de adopție, Olanda, și în întreaga lume, de altfel, ca unul dintre cei mai versatili și imaginativi ilustratori de cărți pentru copii, câștigător a numeroase premii, printre care amintesc premiul Max Velthuijs pentru întreaga carieră și Gouden Penseel (distincție oferită autorilor de cărți pentru copii și adolescenți în Olanda). Thé Tjong-Khing și-a făcut mâna creând benzi desenate, deopotrivă pentru adulți și copii, și ilustrând, în stiluri diferite, dar totdeauna cu sensibilitate și umor, cărțile altor autori (dacă ai răgaz, te invit să-i urmărești povestea aici).

„A dispărut tortul!” (2004), prima dintr-o serie de patru cărți de căutare, în care privitorul este provocat să pună cap la cap povestea, urmărind indicii răspândite abil pe pagini, marchează desprinderea artistului de textul scris, prefigurată de activitatea sa anterioară ca ilustrator de benzi desenate. De altfel, conceptul acestei serii de cărți, pe care a dedicat-o nepoților săi, îi aparține.

Cărțile urmăresc aventurile unei comunități de animale, aventuri care pornesc, de obicei, de la încălcarea unei reguli de conviețuire – în cea despre care vă vorbesc este vorba despre furtul unui tort. Familia de câini care se pregătea să se bucure de – îți poți imagina – o după-amiază liniștită și de o porție generoasă de tort, în compania prietenilor și a familiei, asistă la șterpelirea acestuia chiar de sub nasurile lor, în miezul zilei, de către doi infractori șobolani, probabil la fel de iubitori de dulciuri ca proprietarii tortului. Martorii involuntari ai infracțiunii, diverși colocatari ai pădurii, surprinși în timpul unor activități obișnuite sau pe care îi ghicești ascunși după copaci – o mamă gâscă și puii ei, o barză curioasă, o veveriță preocupată, un cameleon îndrăgostit –, sunt prinși cu toții în urmărirea plină de peripeții a hoților, adăugând propriile preocupări și pozne nucleului dramatic al poveștii. Ilustratorul creează, astfel, numeroase fire narative, care haioase – cum ar fi apariția unei pete roșii pe fundul cameleonului, după ce acesta se așază neglijent pe o bancă proaspăt vopsită de vulpiță (pata colorează parțial posteriorul personajului, care până atunci se plimba camuflat prin cadre), care alarmante – de pildă fuga disperată a părinților porcușori după odrasla distrată care se cațără după un balon până în vârful unei stânci, riscând să cadă de la înălțime. Toate acțiunile se amestecă, se intersectează și ricoșează, astfel încât ești nevoit să revii la paginile anterioare pentru a descoperi ce a făcut fiecare personaj în parte.

În plus, ca într-un veritabil policier, ilustratorul alege să nu îți arate momentul culminant al întâmplării, ci doar circumstanțele care l-au cauzat și urmările acestuia, așa că rămâne în grija ta, cititorule, să-l reconstitui, folosind indiciile strecurate abil în pagină.

Pe lângă faptul că se bazează pe tine să-i fii partener, cartea te provoacă să te gândești la bucuriile, dar și la îndatoririle inerente vieții în comunitate. Fiecare personaj acționează motivat de o dorință sau de o emoție umană – lăcomie, curiozitate, afecțiune, îngrijorare, teamă – și alegerile pe care le face afectează poveștile tuturor. Este natural, pare să spună, printre linii, autorul, să suporți consecințele propriilor tale gesturi și să fii pedepsit prin îndepărtarea din grup, dacă ai încălcat regulile de bună conviețuire. Adică să salivezi pofticios asemenea șobolanilor, legat fiind de copac, după ce te-au prins, în timp ce restul vecinilor tăi împart între ei prăjitura, discută și se amuză pe seama peripețiilor recente. Îndrăznesc să cred că te va amuza, dacă vei citi cu atenție, și lejeritatea cu care circulă obiectele – pierdute, abandonate, înapoiate, recuperate – în mica lume a animalelor, și ingeniozitatea de care dau dovadă acestea în a le găsi noi folosințe. De pildă, cui îi aparțineau înainte papucii în care și-a adăpostit puii mama gâscă? Și din ce anume și-a făcut cameleonul pălărie?

Thé Tjong-Khing, „A dispărut tortul!”, Editura Frontiera, 2017