Nu am văzut niciodată un spectacol de Radu Penciulescu, am citit numai despre spectacolul lui „Livada de vișini” în admirabilul volum scris de George Banu. Trag nădejde, însă, că pot judeca un om chiar și numai dacă-l văd într-o emisiune televizată.
Chiar asta s-a întîmplat miercurea trecută, cînd l-am văzut pe maestrul Penciulescu la „Nocturne”. Cu un profil ca al unui filozof grec, cu alură de povestitor excelent, m-a convins instantaneu că este, într-adevăr, un mare regizor. Îmi pot închipui un actor care nu ştie să lege vorbele cu șarm și inteligență, dar nu îmi pot imagina, în ruptul capului, un regizor inept.
Ei bine, Penciulescu a fost și inteligent, și charismatic, ceea ce e cu atît mai bine. A vorbit despre Teatrul Mic, despre marile lui prietenii, despre Miklós Tompa, directorul de odinioară al teatrului din Tîrgu Mureș, despre încercările regizorilor de a „atinge” publicul și despre uimirea lor cînd acesta reacționează, deși chiar asta vor de fapt.
Bineînțeles, intervievatul vorbește cu atît mai bine dacă cel care îl întreabă e pregătit. S-a văzut din capul locului că Marina Constantinescu este bună prietenă cu Penciulescu, că au discutat deseori despre problemele amintite, și tensiunea totuși nu s-a evaporat: maestrul nu repeta ceva despre care vorbise deja, ci retrăia amintirile.
Poate cel mai frumos moment al discuției a fost atunci cînd a asemuit teatrul cu tenisul. Dacă iei plasa, pe nimeni nu va interesa jocul. Greutățile ne ascuțesc abilitățile.
Dar sînt plase peste care nu poți da mingea. Radu Penciulescu a trăit mult, dar nu destul.
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu