De ceva timp circulă în spațiul online formule de felul următor: „cum să scapi de singurătate și să manifești bărbatul potrivit”, „cum să manifești o sumă de bani/bogăția”, „cinci pași pentru a manifesta tot ce ne dorim” etc. Se dau, firește, rețetele sigure de manifestare, fie cursuri scurte plătite, fie îndrumări ce cuprind neapărat „emoție”, „vizualizare”, „dorință”. Sunt de acord că mai întâi trebuie să ne dorim pentru a obține în viață diverse, că este nevoie să luptăm, uneori mult, greu, obositor, să muncim pentru a deveni, pentru a avea. Nu mă îndoiesc de importanța puterii interioare, a concentrării pe parcursul vieții și a împlinirii dorințelor. Nu se mai discută însă de efort, disciplină etc. Această „manifestare” e un mic miracol care apare așa, abracadabra. Tranzitiv, verbul a manifesta duce în aceste contexte la sintagme ce contrazic logica lui, fiindcă eu, ca ființă obișnuită, banală, nu pot manifesta deodată un bărbat ideal, pe care să îl scot eventual dintr-o coastă de Evă, nici un porcoi de bani, ivit miraculos din portofelul vechi și zdrențuit. Explicațiile de pe internet ne învață însă că „a manifesta” are alt sens decât ce credeam noi până acum și înseamnă „a atrage”. Rămâne pentru mine la fel de misterios cum s-a realizat această suprapunere semantică între „a atrage”și „a manifesta”. Pot înțelege că dacă exprim bucurie, atrag bucurie, dar nu pot pricepe cum aș putea să generez eu însămi lucrurile/ ființele/ abundența într-un mod atât de rapid și simplu. Toate schimbările din jur au dus la sporirea capacității noastre de iluzionare. Dacă în spațiul virtual orice e posibil, de ce nu ar fi și în cel real, din moment ce mintea noastră trece pe nesimțite dintr-unul în celălalt?
Sursă foto: aici
Scrie un comentariu