Fumez pipă stînd
pe banca din fața blocului și
mă uit cum fumul mă înconjoară,
apoi pornește să cutreiere prin lume,
cum au înflorit copacii și melancolia,
sau poate melancoliul, nu prea sînt sigur
în ce privește genurile. Și înțeleg
curiozitatea acestui mic tren albastru
care se uită prin geamuri, prin fericirile
asumate ale vecinilor, prin bucătăriile
pline de prînzuri care vor veni și
de copii răzgîiați, salut vecinii pe care
abia îi cunoaștem, la parter nici
nu prea avem ocazia, dar acum am
totuși șansa să aflu cine răspunde
și cine nu, „nu face bine plămînilor”, spune
o vecină mai în vîrstă, „ce bine miroase”, suspină
una mai tînără, și melancolia își
arată florile lila de parcă ar vrea să spună
„sînt aici, prietene, să nu mă uiți niciodată”.