Cartea săptămânii Nr. 225

Siberia lui Algis

Reach content for Google search „haiku siberian”, „editura frontiera”, „Jurga Vilé”



„adânc întunericul
din mine
iar eu vânător de licurici”
Biwao Kawahara

 

În iunie 1940, Lituania era ocupată de Uniunea Sovietică. Lituanienii, care își declaraseră independența în 1918, nu erau, așadar, prea dornici să fie asimilați mamutului sovietic, ceea ce a dus la deportări în masă. Numai între 14 și 17 iunie 1941 au fost deportate în Siberia peste 17 000 de persoane. Nu peste mult timp, tot în 1941, micul stat este ocupat de Germania nazistă, moment în care încep pogromurile, fiind uciși aproximativ 190 000 de evrei, crime în care au fost implicate și batalioanele de poliție lituaniene. Cu toate acestea, sute de lituanieni își riscă viețile încercând să salveze evrei de la moarte. Anii tulburi ai celui de-Al Doilea Război Mondial nu au cruțat pe nimeni și nimic.

Să ne întoarcem, însă, în vara lui 1941, când au loc deportările în Siberia – moment-cheie, de altfel, și în povestea romanului grafic din 2017 „Haiku siberian” de Jurga Vilé, roman ilustrat de Lina Itagaki și publicat la noi în 2021 de Editura Frontiera, în traducerea semnată de Alina Nucă.


Istoria este, ce-i drept, crudă, nemiloasă, dar ea trebuie spusă, trebuie transmisă mai departe, mai ales copiilor, și asta fac, și o fac foarte bine, Jurga Vilé și Lina Itagaki, prin acest minunat roman grafic, „Haiku siberian”.

Povestea este redată din perspectiva unui copil, a lui Algis, un băiat de 13 ani. În dimineața de 14 iunie 1941, Algis împreună cu părinții și sora sa sunt ridicați de la ferma lor dintr-un sat lituanian, în urma denunțului unui vecin, pentru a fi deportați. Pe drum, se alătură convoiului și mătușa lui Algis, Petronela, o figură excentrică, pasionată de cărți și în mod special de Japonia și de haiku-uri („pesemne a trăit acolo într-o altă viață”, ne spune Algis). În gara din Nujoji Vilnia, familiile sunt despărțite – femeile și copiii, de o parte, iar de cealaltă, bărbații. Algis, prin urmare, trebuie să se despartă de tatăl său, despre care nu a mai auzit apoi nimic ani de zile. Tot în gară, Algis asistă la moartea gâscanului său Martin, pe care îl luase cu el de la fermă. Spiritul gâscanului Martin va deveni, însă, un permanent protector pentru Algis, de-a lungul calvarului siberian. Un fel de înger protector, dacă vreți.

Drumul spre Siberia este un adevărat iad. Oamenii sunt îngrămădiți în vagoane pentru vite, unde sunt chinuiți de întuneric și de lipsa de aer. În acest tren al exilului, facem cunoștință și cu personajele poveștii noastre, toate, veți vedea, foarte interesante: Algis, mama acestuia, Dalia – sora lui Algis, Petronela – mătușa excentrică, domnișoara Violeta – învățătoarea cea blândă și veselă, Julius – băiatul care citește mult și știe o grămadă de lucruri și, nu în cele din urmă, Veronica – fata de care e îndrăgostit Algis.

Acolo, în acele vagoane, oamenii scriu scrisori către cei dragi, pe care le aruncă apoi afară cu speranța că, printr-un joc al sorții, ele vor ajunge la cei dragi. Și mama lui Algis îi scrie fratelui ei din Vilnius, Alfonsas, un avocat cu influență. Seria de scrisori către Alfonsas va fi continuată de Algis, semn al unei speranțe niciodată pierdute. Tot în tren, exilații fac cunoștință cu câteva dintre problemele nelipsite apoi în barăcile din gulagul siberian: lipsa hranei și păduchii. Altfel spus, apar în scenă foamea și mizeria.

Dar „Haiku siberian” este o carte despre speranță și despre capacitatea omului de a face față și celui mai negru iad. Sau, în acest caz, unui iad alb. În Siberia, personajele noastre încearcă să trăiască o viață cât de cât normală. Ba chiar, încearcă să-i adauge și un ceva în plus. Petronela, de exemplu, îi descoperă pe prizonierii japonezi dintr-un lagăr apropiat și încearcă să comunice cu ei, copiind haiku-uri pe bucățele de hârtie, pe care le aruncă, împreună cu copiii din grupul lui Algis, peste un gard, pentru a fi găsite de prizonieri. Iată și unul dintre aceste haiku-uri, semnat de Biwao Kawahara (deși acest haiku a fost scris mai târziu, după anii ’50 ai secolului trecut): „adânc întunericul/ din mine/ iar eu vânător de licurici” – haiku care poate fi foarte bine motto-ul acestei cărți. Tot Petronela îi învață pe copii origami, arta tradițională japoneză de a împături hârtia astfel încât să capete diverse forme. Domnișoara Violeta, la rândul ei, înființează un cor, numit „Semințele de mere”, căci, așa cum ne avertizează Algis încă de la începutul cărții, „nici urmă de mere în Siberia!”.

Totuși, din Siberia nu lipsea iubirea, după cum ne spune și Algis: „Noi, deportații, iubeam Lituania. Tanti Margareta iubea pe toată lumea. Eu o iubeam pe domnișoara Violeta și pe Veronica. (Și Veronica mă iubea pe mine.) Tușa Petronela iubea Japonia. Julius o iubea pe Dalia și Dalia pe Julius. Liova, Vova și cu Jora o iubeau în secret pe Dalia (dar ea nu-i iubea pe ei). Mama îl iubea pe tata. Și pe noi. Doamna Klimas iubea marea. Doamna Zbârciog îl iubea pe Dumnezeu. Cartof și Posmag nu iubeau pe nimeni. (Dar cine poate ști?) Domnișoara Violeta iubea la nebunie viața…”.


Citește și Un veac cu Muromțevii

 

Reach content for Google search „o suta de ani in casa noastra”


Povestea din „Haiku siberian” este inspirată de povestea tatălui autoarei, întruchipat aici de Algis. Cu atât mai mult, această poveste despre speranță este și mai impresionantă. „Când eram mică – scrie în prefață Jurga Vilé –, tata ne povestea uneori de Siberia, în taină. Dacă făceam mofturi la masă, el ne lua la rost, pe mine și pe fratele meu: în Siberia el ar fi fost fericit să găsească și-un cartof degerat. Și-l mânca pentru că altceva oricum nu avea!… Eu, una, îmi imaginam Siberia ca pe o țară acoperită de gheață, unde oamenii se uită cum se învârt limbile ceasornicului, cu mațele chiorăind de foame și lumânări de muci la nas. Nu-mi puteam închipui în ruptul capului cum a putut tata să ajungă în iadul acela. Trecutul lui rămânea învăluit în mister. Astăzi, când le spun copiilor mei istoria cu cartoful degerat, ei știu prea bine ce înseamnă Siberia și mă întreabă: «Cine l-a deportat pe bunicul acolo și de ce?». Dar răspunsul nu-i așa ușor…”

Ilustrațiile Linei Itagaki sunt superbe și completează foarte bine textul, punând în evidență personajele și întâmplările lor, cu un aer de copilărie pe care Siberia, cu tot frigul ei, nu ar fi putut să-l ucidă. Istoria este, ce-i drept, crudă, nemiloasă, dar ea trebuie spusă, trebuie transmisă mai departe, mai ales copiilor, și asta fac, și o fac foarte bine, Jurga Vilé și Lina Itagaki, prin acest minunat roman grafic, „Haiku siberian”.

Jurga Vilé, „Haiku siberian”, ilustrații de Lina Itagaki, traducere de Alina Nucă, Editura Frontiera, 2021, 240 p.

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.