Nr. 225 Traduceri

Poeme de José Sánchez Hernández

Reach content for Google search „José Sánchez Hernández”, „poeme”, „scriitori cubanezi”



José Sánchez Hernández este poet, prozator, eseist și jurnalist cubanez (născut la Cumanayagua, Cuba, în 1956). Membru al Uniunii Scriitorilor și Artiștilor din Cuba (UNEAC). Profesor asociat la Facultatea de Științe Umaniste a Universității din Cienfuegos. Co-președinte al Uniunii Hispano-Americane a Scriitorilor. Director fondator al revistei culturale „Calle B”. I-au apărut numeroase volume de poezie și proză, unele dintre acestea fiind publicate în Cuba, iar altele în diferite țări latino-americane, printre care amintim: „Los dados del viento” („Piedestalele vântului”, 1991), „Sueños del tiempo” („Visele timpului”, 1996), „El comedor de relojes” („Mâncătorul de ceasuri”, 2000), „Paradoja del hombre en su ciudad” („Paradoxul omului în orașul său”, 2004), „Caballos sobre el césped” („Cai pe iarbă”, 2004), „Piratas en el alma” („Pirații din suflet”, 2010). A fost distins cu diferite premii literare naționale și internaționale. Selecții din creația sa au fost traduse în mai multe limbi și au apărut în publicații culturale din Europa, Asia, America de Nord și de Sud.

Elegia celor două țărmuri

Sunt clipe în care jungla întreagă freamătă,
nu ai cum să învingi culmile amiezii
și nu te poți înfrânge nici pe tine.
Aici, aproape, fără anunțuri zgomotoase de presă,
fără locurile unde identitatea ți-e exprimată în simple numere
și prinsă între limite străine, ca o pierdere de timp și de spațiu.
Al tău e imensul haos al spiritului,
care ignoră toate serviciile publice obligatorii
prin forța și dizgrația oricărei forțe străine de tine
și care uită ce reprezintă.
Și astfel trebuie să-ți câștigi pâinea și sarea
pentru fiecare zi de luni care vine și pentru fiecare nouă lună
împovărată cu durere.
Nu te ajută la nimic să încerci să găsești răspunsuri pentru ziua de ieri
sau să cauți recunoștința pentru realizări trecute;
știi deja că hazardul nu e o armă pe care să te poți baza,
însă la înălțimile acestea îndepărtate și în labirintul lor
orice pas făcut cu patimă își găsește răsplata pe parcurs.

Nenumărate clipe însemnate de o vară
ce navighează bănuitoare înspre toamnă.
Atingerea morții e o îmbrățișare a nimicului.
Întotdeauna în acel sărut lipsit de candoare pe care ea ți-l dă
rămâne umbra luminii,
dangătul susurului ploii ce cade în amintire,
puținul aer proaspăt pe care-l aruncă torentul
purtând în ochi zvon de glas spart, cântând înspre apus,
ascunzând în trilul păsărilor murmurul pământului.

Sunt clipe atât de înnegurate și de lipsite de soare,
încât te întorci și nu vezi nici o urmă în spatele porții.
Ca și cum în acest loc nu va ajunge niciodată sărutul mamei
iar cerul sufletului ți-ar fi lipsit de rădăcini
și-ar sfârși prin a-și face din durere singurul aliat,
un alt drum pentru credință și alinare.
Cel care o aduce nu e uliul înserării
ce se îndreaptă spre vorbe pe care nu ți le amintești,
sunt doar harpele spaimei, adevărul celuilalt țărm.

 

La jumătatea călătoriei

Am venit să te caut
în vara unui an greu
pe care abia de l-am putut scoate din negurile amintirii.
Nu acela al înfruntărilor noastre dintotdeauna,
pline de patimă și-atât de cunoscute.

În lista plină cu oferte modeste
fericirea și dragostea nu trezesc rațiunea,
și asta e cu atât mai bine sau mai rău,
cele care vin să depună mărturie
pentru acel trecut spuzit
de licurici beți și captivi
sub un cer înstrăinat din proprie inițiativă
―de orice proprietate privată―,
sunt vechile motive și pretexte care-au transformat viața
în simplă curtezană,
și povestesc plictisite întâmplări banale,
cu lumini stinse mereu la jumătatea drumului.

Eu și gândurile mele eram o frază
pe care vara acestui an a umplut-o cu absențe.

Am rezervat un bilet pentru inimă
alături de mine, pe un vas fără parâme,
pentru acea zi, acel ceas al nostru,
pentru acea aniversare calmă și hotărâtă,
când în ochii tăi se va vedea
așteptarea unică a unui acord corect
și durabil
între crăpăturile încăpățânate ale viitorului.


Citește și Poeme de Jordi Doce

 

Reach content for Google search „jordi doce”


Poetică

S-a irosit un pumn al zorilor în visele mele,
iar cele care trebuiau să umple lanul
au fost doar buruiană și spaimă.

Se întâmplă uneori
ca cea mai bună parte a vieții care ne mai rămâne
să aibă culoarea întunecată a amintirii.

Și atunci năvălesc versurile și distrug,
cu premeditare,
vagile labirinturi ale umbrei.
(Imaginea care halucinează?)

Nu e o simplă problemă de obișnuință.
Trebuie să înveți să respiri lumina
printre zgomotele cotidiene ale hazardului.

Știi bine că dileme nu există doar în această privință.
Ci e mai bine să nu ai secrete
și să lași mereu porțile deschise.

 

Eu și poemul

Lucrurile au forma stăpânilor lor
Acest creion seamănă cu glasul meu
solidar în liberul său arbitru
irosindu-se în fiecare metaforă

Cred că scriu dintotdeauna
același poem
același adevăr repetat iar și iar

Mâinile și cuvintele poemului
sunt frați gemeni în neînțelegerile lor
Unele ridică ziduri
care mâine vor fi o casă
Cu celelalte umplu mereu hârtii
ca să pot să fiu judecat într-o bună zi

Însă atunci
numai Poemul mă va putea salva

Să nu arunci prima piatră
(Parabolă)

Cel ce citește sau ascultă acest poem
este deja complice al omuciderii

A ucis printre altele și printre atâtea altele
stupizenia de a ne amăgi mereu preamărindu-ne singuri
ca și cum am fi arhanghelii adevărului
ca și cum în fiecare zori de zi ar trebui să încălțăm o nouă ură

De mii de războaie mondiale am făcut pact cu goliciunea
și încă proliferează colecționarii de ierni
negustori ai corbului lui Poe
evident acum lipsit de tenacitatea mării și a cânturilor sale
cele care au supraviețuit asemenea recunoștinței

A fi complice al omuciderii
atunci când e ucisă ura cea mai veche
înseamnă a trăi neaparținând lumii de ziduri
a poseda lumina cu prețul luminii

Cel ce citește sau ascultă acest poem
cel puțin atât cât îi durează arderea
nu va putea arunca prima piatră

 

Tristeți*
(trova)

Dragoste veche
păstrează-mi trupul în noaptea asta
alături de un murmur suav de alge molcome
în adâncul cine știe cărui puț al lui Iacov

Să nu te oprească tristețile din glasul meu
Adu aici albastrul mării cu singurătățile sale
vânturi naufragiate și pline de sare pentru mine
Nu te lăsa atinsă de plânsul lemnului
nici de dezghețul ce poate înșela inima
să fie ale mele toate abisurile acestei nopți

Dragoste veche
Ia-mă cu tine goală, așa cum te știu,
Fă din timp o simplă jucărie
ca și cum doar tu și eu l-am locui

În noaptea asta mergi liberă
păstrează-mi trupul ca pe un pumn de nisip risipit
fără să te temi de valuri și nici de furtunile neașteptate
mergi până în străfundurile sale inundate
nici un pustiu să nu-ți oprească mâna
care-ar putea fi atrasă de vreun puț al lui Iacov

* Titlul cântecului lui Pepe Sánchez, cel care a întemeiat trova cubaneză. (n.a.) Trova este un gen muzical cubanez, impus în secolul al XIX-lea, caracterizat prin interpretarea melodiei de către însuși compozitorul, care trebuia să accentueze calitatea lirică a versurilor cântecului și să se acompanieze la chitară. Pepe Sánchez (1856 – 1918), veritabil talent nativ, fără educație muzicală formală și fără să-și fi scris sau publicat vreodată cântecele, este considerat părintele genului și adevăratul creator al boleroului cubenez. (n. tr.)

 

Paradoxul omului în orașul său
(După o idee a lui Julio Cortázar)

“Puterea nu-i corupe întotdeauna pe oameni,
însă îi desparte.” (Rafael Alcides)

 

E clar că pentru Julio autentica realitate
este fiecare om și toți oamenii
deși mediază nostalgii păduri și alte zgomote
pentru binele unei tihne fertile
această creatură făcută pentru a dăinui

omul nu este proprietatea privată a nimănui

Patria este umanitatea spunea Martí
Neîngrădită de nimic am spus eu
dând binețe băieților din cartier
La poarta mea stindard e doar inima

Ar trebui să trăiești în belșug
înconjurat de reclamele luminoase
să fii prezent constant în baruri și să respiri adânc în case
Iată aici un om care iese pe stradă
purtând parcă o portavoce pe ochi
un om care-și oferă pantofii pentru a merge supărat
îi dă aceluia care nu poartă ochelari și nici nu poate ajunge la casa mea
decât bâjbâind și întrebând de ziua de mâine
privind umbrele ce acoperă pereții

O ființă umană își învață fiul
care sunt beneficiile unei revoluții
Dar nu accept
să vină nimeni și să-mi violeze goliciunea
să-mi spună unde trebuie să-mi dăruiesc glasul

Cineva trebuie să păzească porțile orașului
simbolurile sale nocturne apele
cu care aleile și casele reîncep să trăiască în fiecare zi

E clar
că e bine ca cineva să vegheze
atent la asediul capcanelor de afară
nu la portocalele tale ori la ghimpii lor zgomotoși

Traducere de Rodica Grigore

Despre autor

Rodica Grigore

Este conferențiar (disciplina Literatura comparată) la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; doctor în filologie din anul 2004. Volume publícate: „Despre cărți și alți demoni” (2002), „Retorica măştilor în proza interbelică românească” (2005), „Lecturi în labirint” (2007), „Măşti, caligrafie, literatură” (2011), „În oglinda literaturii” (2011, Premiul „Cartea anului”, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România), „Meridianele prozei” (2013), „Pretextele textului. Studii și eseuri” (2014), „Realismul magic în proza latino-amerieană a secolului XX. (Re)configurări formale şí de conținut” (2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată” din România, Premiul G. Ibrăileanu pentru critică literară al revistei „Viața Românească”, Premiul „Cartea anuluì”, acordat de Filiala Sibiu a U.S.R.), „Călătorii în bibliotecă. Eseuri” (2016), „Cărți, vise și identități în mișcare. Eseuri despre literatura contemporană” (2018, Premiul „Șerban Cioculescu”, acordat de revista „Scrisul Românesc”), „Între lectură și interpretare. Eseuri, studii, cronici” (2020). Traduceri: Octavìo Paz, „Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă” (2003/2017), Manuel Cortés Castañeda, „Oglinda Celuilalt. Antologie poetică” (2006), Andrei Oodrescu, „Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri” (2006, Premiul pentru Traducere a1 Filialei Sibiu a U.S.R.). A coordonat şi a realizat antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Siblu, în perioada 2005-2012. A publicat numeroase articole în presa literară, în revistele: „Euphorion”, „Observator Cultural”, „Saeculum”, „Scrisul Românesc”, „Viața Românească”, „Vatra” etc. Colaborează cu studii, eseuri şi traduceri la publicații culturale din Spania, Mexic, Peru şi Statele Unite ale Americii. Face parte din colectivul editorial al revistei „Theory in Action. The Journal of Transformative Studies Institute” de la New York.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.