Avanpremieră Nr. 195 Poezie

(te uiți la viața ta)

Reach content for Google search „Catalin Pavel”

te uiți la viața ta
ca într-o pivniță.
acolo sînt adunate ghem casele și străzile tinereții,
ca și cum ar urma să vină cineva să le încarce.
nu doar cele în care ai trăit, dar și cele
doar întrevăzute undeva, într-o litografie –
intrarea într-un sat japonez, sau iașul plin de refugiați în 1916.
mai ales acelea.
sum sine regno.

ai trăit mai mult în litografie.
pe străzile adevărate era prea pustiu –
nici o ocazie de a schimba o vorbă, de a fi un erou măcar –
tinerețea ta, ești dus în pustie,
și acolo nici măcar nu ești ispitit.
niciodată viitorul n-a fost atît de gol ca atunci.
singura speranță era
viitorul la fel de gol al altcuiva.
lumina făcea femeile să strălucească –
și întunericul de altfel.
spes.

vine o clipă după care poți să-ți petreci restul vieții
nefăcînd nimic altceva
decît gîndindu-te la ce s-a întîmplat în anii de pînă atunci –
nimic altceva decît uitîndu-te în pivniță.
clipa aia vine deja în copilărie.
după asta lucrurile merg destul de bine.
sacul în care te-au aruncat în mare e greu de spintecat,
o vreme n-o să poți să-ți mai arăți fața pictată în encaustică –
te scufunzi în apă pînă ajungi la fund, cu picioarele pe trotuar,
în stația de troleibuz.
și aici iată, amintirile au o surpriză pentru tine –
te-ai răzvrătit –
adesea asta nu înseamnă nimic mai mult decît că începi să înoți
și că ieși la suprafață,
un protest desigur neînsemnat,
numai că în ziua aia, al cărei colț îl vezi și acum în teancul de zile din pivniță
ai ieșit la suprafață cu altcineva, cineva a cărui viață ai salvat-o din greșeală –
sau poate tu ai fost salvat din greșeală –
sau poate nimeni nu a fost salvat, a fost doar o neînțelegere –
o neînțelegere a cărei scară, acum, aproape îți trezește admirația.
regnabo.

asta înseamnă să iei puterea,
să dai la o parte tinerețea înainte să te sufoce
și să poți pentru prima oară
să apeși toate pedalele lumii deodată,
s-o bagi în toate vitezele deodată –
să ai fața înspăimîntătoare a omului fericit,
care intră în cetate cu clopot de gît, călare pe-o roabă cu var –
dar în iașul acesta singurii refugiați eram noi doi
cînd privești în urmă îți lipsesc categoriile, te uiți la film nițel stînjenit
oare trebuia să fie atît de strigat? nu putea să fie mai discret?
dar acum nu mai poți să pui mîna la gură acestui trecut –
lasă oamenii în pace, lasă-i să se iubească pe rupte
în cămăruța lor de pe firmament, în mina lor cu țepi din marea moartă –
lasă-le bucuria care îi acoperă în miere și foiță de aur
ca fața lui beuys vorbind cu iepurele mort la muzeu.
regno.

nu poți să răscolești fără să fii pedepsit, așadar află –
intri în această iubire
ca un rătăcit într-un caravanserai
unde se găsește băutură și hrană și adăpost
dar tu nu te atingi de stafide, de curmale, de rodii
tu te duci direct la latrine, tu vrei să faci scandal toată noaptea –
îți bați joc corect, apoi îți ceri iertare corespunzător. totul funcționează.
sînteți fericiți.
ziua este bine întocmită
noaptea este bine alcătuită –
apoi vine o iarnă mai grea, mai ales sus la munte
și cu voi începe să se întîmple asta,
începe să se întîmple următorul lucru:
visul tău pune visul ei într-un pat
și-i scurtează picioarele dacă sînt prea lungi –
sau i le întinde cu ciocanul dacă sînt prea scurte.
timor.

la cîte o masă de ziua națională
deodată te ridici tu în picioare în mijlocul discuției
zicînd: am iubit!
cum ar spune altul
am douăzeci de ani de pușcărie, domnule! știu ce vorbesc!
continui să spui asta ani întregi după ce ai uitat despre ce e vorba,
doar pentru că e singurul lucru de preț pe care îl mai ai –
mănînci apoi în liniște, să fie ceva în stomac.

ca să te uiți în ochii trecutului, ca în ochii unui animal medieval,
ieșit din pădure la adăpat,
trebuie în primul și-n primul rînd să bei suficient,
altfel nu poți să vezi nimic,
dar în clipa în care îl vezi îți dai seama deodată
că nu ai băut deloc suficient, absolut deloc –
ai fost fericit în caravanserai, dar n-ai destăinuit nimănui acest lucru –
sîntem bărbați! datoria noastră față de lume este să nu facem gunoi.
intri mai bine la hamam să te speli
acolo la intrare ți se dau două cutii,
în prima cutie este cenușă de pus în cap
în a doua cutie sînt cioburi de scărpinat bubele. descurcă-te –
nu toți avem bafta lui iov, cu grămada de bălegar la doi pași.
regnavi.

e mai bine acum. viitorul e plin ochi –
e plin ochi cu mucuri de țigară.
cred că de cîteva ori am avut în buzunare
și un pachet auriu de bensonși un pachet negru de jps.
cît de importante erau paietele astea pentru mine!
se apropia vîrsta de douăzeci de ani. mai simplu de atît nu puteai fi decît mort –

de ce ne tocmim așadar –
e mai bine acum –
pentru unele iubiri plătești o viață întreagă,
dar e-o viață pe care altminteri nu ai fi avut-o, presupun.
ai fost înălțat și coborît. ai îmbătrînit. acum ajunge cu privitul înapoi.
să privim încrezător înainte,
să ne facem ghem ca să poată să ne încarce.
nu azi, nu luna asta.
greșeala noastră aceasta a fost,
nevoia de băutură și hrană,
de adăpost. dolor.

Din volumul „Carnetul lui Villard”, Ed. Vinea, București, 2021

 

Sumar Literomania nr. 195

Susține Literomania

Despre autor

Cătălin Pavel

Cătălin Pavel

Cătălin Pavel (n. 1976) este doctor în arheologie și scriitor. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Troia și Gordion). Burse doctorale și post-doctorale la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Universitatea din Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim și Colegiul Noua Europă din București. Volume academice: „Describing and Interpreting the Past” (Editura Universității din Bucureşti, 2010) și „Dicţionar de mitologie greco-romană” (coautor, Corint, 2011). Volume de poezie: „Altera pars” (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“), „Tulburarea la ființele vii” (Limes, 2014), „Doi oameni într-o poză” (Limes, 2015) și „Adagietto” (FrACTalia, 2016). Romane: „Aproape a șaptea parte din lume” (Humanitas, 2010, tr. franceză „La septième partie du monde”, Non Lieu, Paris, 2017), „Nici o clipă Portasar” (Cartea Românească, 2015), „Trecerea” (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizată la premiile USR) și „Chihlimbar” (Polirom, 2017; Premiul USR, filiala Constanța). Cel mai recent volum este „Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal”, apărut în 2019, la Editura Humanitas și nominalizat la Premiile Observator Cultural. Din 2016, semnează rubrica săptămânală de arheologie din „Dilema veche”.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: