Cultura și unitatea europeană, după Milan Kundera

Apărut în revista „Le Débat” nr. 27 din noiembrie 1983, eseul „Un Occident răpit sau Tragedia Europei Centrale”/ „Un Occident kidnappé. Ou la tragédie de l’Europe Centrale” al lui Milan Kundera a stârnit ecouri și polemici importante atât în vestul, cât și estul Europei de la acel moment. Reeditat la Gallimard în 2021 (împreună cu „Literatura și națiunile mici. Discurs ținut la Congresul Scriitorilor cehoslovaci”, 1967), micul volum a fost publicat în românește anul acesta, la Humanitas Fiction, în seria de autor Kundera, în traducerea lui Bogdan Ghiu. Tot anul acesta, celebrul scriitor ceh, exilat la Paris încă din anii ’70, s-a stins la vârsta de 94 de ani, după mulți ani de tăcere publică, dar lăsând în urmă romane și eseuri care au marcat puternic ceea ce numim conștiința europeană. Ne-a marcat și pe noi, românii, esticii, fiindcă a fost probabil singurul, sau unul dintre puținii care au putut vorbi occidentalilor – cu o voce puternică, a unui mare scriitor – despre această parte mai puțin norocoasă a Europei, Europa „națiunilor mici”, cu o existență mereu precară, mereu pusă la îndoială: Europa Centrală, dar și, prin atingere, Europa de Est. Textul a apărut în anii ’80, în plin comunism în Estul european, cînd Cortina de Fier separa brutal cele două Europe, Europa Occidentală versus Europa de Est ocupată de sovietici: „Într-o epocă în care – scrie Pierre Nora, în prefața din 2021 – Occidentul nu mai vedea Europa Centrală decât ca pe o parte a blocului estic, Kundera îi reamintea cu vehemență că ea aparține în întregime, prin cultura ei, Occidentului și că, în cazul acestor «națiuni mici», nesigure de existența lor istorică și politică (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia), cultura fusese și rămânea sanctuarul identității lor”.

Ce să mai spunem, adaug eu, de țările mai la Est, ca România, Bulgaria sau fostele state ale Iugoslaviei, a căror precaritate istorică – și în speță regimurile comuniste pe model (inclusiv cultural) sovietic – le-au afectat (ca să nu spun mistificat), vreme de zeci de ani, cultura, ajutate de vechile influențe culturale slave și de religia ortodoxă a acestei părți de lume (spre deosebire de catolicismul țărilor central-europene, aflate, ține să precizeze Kundera, la distanță de cultura sau mentalitățile rusești). Și totuși, Pierre Nora notează, la finalul micii prefețe, o observație importantă – extinderea, pregătită întrucâtva de acest eseu, Europei spre țările din Est, atât de limpede astăzi prin direcțiile Uniunii Europene: „Într-un mod mai subtil, acest mic text a pregătit spiritele pentru extinderea Europei spre țările din Est. Și cine știe dacă influența lui difuză nu continuă să se manifeste și azi, în determinarea țărilor din Europa Centrală de a rămâne fidele propriei moșteniri istorice și propriei identități culturale?”.

Adevărul e că, în acest moment, în această nouă eră a tehnologiei, online-ului, internetului, dar și a noilor crize (pandemie, războiul Rusiei din Ucraina), identitatea culturală europeană trece prin schimbări radicale: ea se definește prin mixitate și multiculturalism, prin schimbări de canon literar-artistic, prin incluziune socială și corectitudine politică (cea din urmă, probabil, nu foarte pe gustul lui Kundera, adeptul culturii fără politizare, ca fost trăitor în regim comunist și apoi exilat la Paris).

Semnalul de alarmă pe care îl trage, însă, Kundera în eseul din 1983 rămâne valabil și azi, în 2023: ce loc mai ocupă cultura în identitatea și unitatea europeană? Pe ce se întemeiază azi această „umanitate europeană”, cum îi spune el? Dacă în Evul Mediu, unitatea Europei era dată de religia creștină comună, iar în epoca modernă – de cultură, în a doua jumătate a secolului XX, cultura „își cedează locul”:

„În favoarea a ce și a cui? – întreabă Kundera, pe un ton incisiv. Care este domeniul în care se vor realizate valorile supreme capabile să unifice Europa? Performanțele tehnice? Piața? Mass-media? (Marele poet va fi înlocuit de marele jurnalist?) Sau politica? Dar care? Cea de dreapta, sau cea de stânga? Mai există, deasupra acestui maniheism pe cât de stupid, pe atât de insurmontabil, un ideal comun perceptibil? Să fie acesta principiul toleranței, respectarea convingerilor și a gândirii celuilalt? Însă această toleranță, dacă nu mai apără nicio creație bogată și nicio gândire puternică, nu devine oare goală și inutilă? Sau putem înțelege demisia culturii ca pe un fel de eliberare, în voia căreia trebuie să ne lăsăm plini de euforie? Sau Deus absconditus se va întoarce pentru a ocupa locul lăsat liber și a se face vizibil? Nu știu, habar nu am. Cred doar că și cultura, la rândul ei, și-a cedat locul”.

Cultura a pierdut, într-adevăr, în Europa în fața consumerismului – pe model american, criticat deja, cu zece-douăzeci de ani înainte de Kundera, de Școala de la Frankfurt –, iar mass-media a devenit, în ultimii zece ani (pandemia din 2020 a avut un rol decisiv), social-media, mediile online; cât despre „marele jurnalist”, în locul „marelui poet”, iată că ipoteza nu s-a adeverit, dimpotrivă, însăși profesia de jurnalist a devenit problematică în noua lume virtuală a fake-news-urilor și a „influencerilor” cu multe like-uri și vizualizări…

Pentru Kundera, pierderea acestei unități culturale – înlocuite de tehnologie, consumerism și mass-media, azi social-media – reprezintă un risc adevărat pentru un „posibil sfârșit al umanității europene” (iar riscul perpetuu de a pieri al națiunilor mici central-europene, care sunt parte din Europa culturală, ar fi, după el, un avertisment). Sigur că, în fundal, este proiectată – ca pericol – imaginea imperiului sovietic de atunci. Pericolul sovietic este azi pericolul rusesc și războiul dus de Rusia în Ucraina, la care se adaugă crize noi, criza climatică, pandemia de Covid 19, criza economică.

Kundera o spune, finalmente, dur, fără menajamente, criticând aspru „demisia culturii” în Europa, a culturii văzute ca „domeniul în care se realizau valorile supreme”: „Adevărata sa tragedie (a Europei Centrale, n.m.) nu o constituie, așadar, Rusia, ci Europa. Europa, acea Europă care, pentru directorul agenției maghiare de presă, reprezenta o valoare atât de înaltă, încât era dispus să moară pentru ea, și a și murit. În spatele Cortinei de Fier, el nu bănuia că vremurile s-au schimbat și că, în Europa, Europa nu mai este resimțită ca valoare”. Trebuie să recunoaștem că, și astăzi, ne aflăm într-o criză a culturii – poate în alți parametri, fără Cortina de Fier, dar cu alte mize socio-politice –, iar pledoaria lui Kundera pentru valoarea autentică a culturii, pentru importanța ei esențială pentru unitatea și identitatea europeană rămâne de actualitate. Locul culturii în epoca internetului rămâne, pentru mine, pentru noi, o întrebare deschisă.

Milan Kundera, „Un Occident răpit sau Tragedia Europei Centrale”, traducere din franceză de Bogdan Ghiu, Editura Humanitas Fiction, București, 2023, 92 p.

Adriana Babeți: „Banatul e o Europă Centrală ideală, în mic, ca un Eldorado între frontiere, iar Timişoara e centrul acestei regiuni aflate mereu la margine de imperii”

Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara şi profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, unde predă literatură ...

Citește mai mult

Interviu cu scriitoarea Adriana Babeți (Timișoara, 2023)

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, ...

Citește mai mult

Povestea seducătoare a amazoanelor, după Adriana Babeți

Adriana Babeţi, cunoscuta profesoară universitară de la Universitatea de Vest din Timişoara, reputată eseistă şi traducătoare – coautoare, alături de ...

Citește mai mult