Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Defect nedeclarat
Monica Suditu
Ascultam un disc în timp ce eram în trafic și era liniște perfectă în mașină. Gândurile mele erau lipite cu urechea de CD, să prind pronunția corectă într-o altă limbă. Și în pauza de câteva secunde, se auzea un fluierat fin, abia perceptibil. Mă, ce mama naibii? Iar îmi fluieră plăcuța de frână? Iar s-a blocat în etrier? Abia le-am înlocuit cu unele noi. Mă iau căldurile. Nu alea mici. Alea cu tsunami, privire înfierbântată și broboane reci pe frunte. Îmi activez auzul turbo. Pun ochii din urechi pe spatele mașinii. Aud din coadă, nu din față. Nu respir. Aud… nimic. Nu e din spate. Tot din față se aude. Intru în frână brusc, o forțez, să simt, să văd dacă țipă. Nimic. Fruntea se usucă. Mă resemnez. Turbo se retrage, intră auzul normal.
O propoziție spusă rar, cu mici fluierături, îmi dă răspunsul. Procesez cât ai clipi. Aaa, tu erai. Gata, mă liniștesc. Din CD, o voce bărbătească. În pauzele dintre fraze, când respiră, un fluierat subțire pe nas se strecoară ca vântul care șuieră pe sub uși prea scurte. Urăsc bărbații care fluieră pe nas. Nu eu, sar ca arsă. Eu nu urăsc bărbații. Stomacul e de vină. Se strânge ca o entitate nesuferită care nu-și găsește locul între cap și picioare. Iar creierul îmi spune: fugi.
Te faci de râs. Mai bine taci. Dar, dacă sforăie, accepți? aud o voce clară care alunecă din frunte spre umila mea persoană. Creierul mă urmărește, nimic special, știu asta. De multe ori încearcă să mă bage în corzi. Dacă sforăie, nu mă deranjează, răspund firesc, fără să par surprinsă de înțepătura lui. Este pe față, nu ascuns. Decât să țiuie liniștea dintre urechi, mai bine un sforăit sănătos. Sistemul meu nu este compatibil cu sunete nedeclarate.
Să spunem că sunt de acord cu tine, momentan… Acum uită-te la tine. Ce defecțiuni ai tu și dai erori la partea masculină? Fă-ți inventarul și nu trișa. Rămân cu ochii în sus, spre frunte. Mă provoacă. Just. Acum e rândul meu. Intrăm în analiză. Supapele nu scapă. Am garnituri foarte bune. Zâmbesc obraznic și mă uit în oglinda din stânga. Îmi place gândul meu ascuns. Sunt unsă, funcționez. De sforăit, nu sforăi. Nimeni din casă nu s-a plâns. Nici masa, nici biroul, nici plapuma nu au fugit.
Femeie, intră mai adânc. Ia vezi, ce faci tu zi de zi? aud de sus o voce aspră. Primesc un ordin scurt, direct. Îmi reconfigurez traseul. Răspund prompt: Ce fac? Îmi văd de viață. Plec. Iau decizii. Mă frământ. Corect. Pleci când vrei, vii când vrei. Te-ai consultat cu cineva? Ții cont de o părere, sau… Face pauză. De fapt, tace. Așteaptă să spun eu. Mă provoacă iar. Știu. Intru. Nu cedez. Măi, creier, bun de gură – sunt singură, ce vrei? Să dau raportul la pereți? Să rup ușa înapoi acasă ca să-l salut pe Mr. Muscle de pe chiuvetă? Știu să mă port, am bun-simț, tu știi asta. Nu inventa cai verzi pe pereți. Tu, mare boss, de ce îmi pui bețe-n roate? Cu cine ții, cu mine sau cu el?
Tu ai cap, corect, dar uiți că eu am picioare. Da, am defecte, dar nu alea pe care mi le reproșezi. Alea sunt ale tale, dom’le dragă, nu ale mele. Cine este cu analiza? Cine despică firul în patru? Cine vrea logică și coerență? Nu mătăluță ești persoana? Nu ăsta e jobul tău? Nu mai da vina pe mine. Știi că tu tragi sforile de sus. Intensă – da, așa sunt eu. Și ce? Simt eu mai mult, doar știi că uneori căldura mea te încinge. Dar toată strategia, atacul, replica, și tot ce iese din gura asta, e opera ta, nu gălăgia mea.
Dau ochii peste cap teatral, ca și cum m-ar vedea cineva. Nu are cine. O ciocolată cuminte pe scaun mă privește. De când stă acolo? Nu îmi amintesc nimic. Avem erori la departamentul memorie, mon chéri? Fac cu ochiul… mie, în oglinda retrovizoare. O scăpare dulce. Desfac hârtia cu mișcări lente. S-a topit puțin. Nu-i bai. Îmi ling un deget și îmi vine o idee. Să-i dau dulce, să-l mituiesc. Vreau un Ferrari la comandă, nu o căruță din dovleac. Mai ling un deget. Nu-mi ajunge. Ling și un colț de ambalaj. Parcă e mai gustoasă pe hârtie. O dungă de cacao îmi ajunge pe vârf de nas. Două adolescente gălăgioase mă privesc în treacăt. Una din ele se împiedică. Vede o doamnă drăguță cu un model nou de machiaj… pe nas. Mă apucă râsul. Văd cum se curbează ciocolata în palmă, ca o creangă cu gutui grase si grele. Încă puțin și fac budincă dacă n-o înghit.
Hei, șefu’, am marfă bună pentru matale. Te pune în upgrade instant. Sunt eu răutatea întrupată, sau tu nu ai cu cine să te cerți? Ascult. Nu răspunde. Se dă interesant. Mă preocup să mestec ciocolata. E bună. E cremoasă. E cu lapte. Nu mai gândesc. Limba se plimbă printre dinți, mai caută frânturi de ciocolată. În liniștea dintre pedale aud:
Mergem în supermarket. Ai lista de cumpărături.
Corect. Îmi amintesc că azi gătesc. Ajung, iau un căruț și navighez printre rafturi. Aud: Mod operațional activ. Cartofi, ulei, mărar, roșii, costiță afumată. 5. Mâncărică de cartofi. Bine. Grăbesc pasul. Scanez, agăț, pun în coș. Verific: sunt toate cinci. Primesc un gând. Pune o ciocolată, cu lapte și alune. Recalibrare: 6. Done. Zâmbesc. Șeful are o slăbiciune. Și eu. El nu știe.
Ajung acasă, gătesc, pregătesc masa, mă așez. Farfuria plină, fierbinte, scoate aburi de afumătură, cartofi și mărar. Îmi deschide toți senzorii. Lipsește ceva. Murături?
Error 304. Ridic din umeri. La etaj, nicio mișcare. Voce surdă. Sorry, boss. Mentenanță.
Sumar Literomania nr. 401-402 (2026)
Scrie un comentariu