Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Ultima mână
Doina Ofelia Davidescu
Orașul părea, prin ochii lui John, o machetă prăfuită, dar care, privită de la etaj, nu-și pierduse prea mult din farmecul atât de bine fixat în amintiri. De sus, străzile aveau geometrie perfectă, iar luminile serii mascau geamurile murdare, tencuiala căzută pe alocuri și mizeria din ganguri. Coborând în stradă, lumea devenea brutală, zgomotoasă și goală. John era singurul care mai tăia aerul rece al unei plimbări care odinioară se făcea în trei, cu fumul unei țigări uitate în colțul gurii… neînsemnat și rebel gest într-un oraș care și-a schimbat pe nesimțit regulile. Restul găștii se evaporase, destinul chemându-i pe rând la „o masă” unde el nu fusese invitat.
Chiaburul pierduse primul pariul cu viața. Revoluția i-a măturat rostul și familia; mintea i se transformase într-un pachet haotic de cărți. Sfârșitul îi venise în stabiliment, într-un act de magie eșuată: o chintă royală neașteptată îl sufocase cu propriul noroc. Apoi, Trombon, cel care dădea impresia de cel mai „așezat”, murise ars în timpul pandemiei din cauza unui scurt-circuit – absurd lovit de ironia sorții.
John pășea singur pe caldarâmul ud, privind gânditor reflexiile luminilor și vitrinele luminate modern cu leduri. Lumea din jur era străină; cei pe care-i cunoscuse erau fantome, trișând la poker prin ospicii sau arzând în saloane albe. Fumatul era singurul obicei care îl ținea temeinic legat de pământ; era ultimul trișor rămas într-un joc în care moartea nu trișa niciodată. S-a oprit în dreptul unei bănci scorojite, locul unde se încheia pe vremuri „schimbul de noapte” al iluziilor lor. Fumul țigării de acum se amesteca cu cel de atunci, din cămăruța plină de ambiții ieftine. Își aminti ultima partidă. Nu fusese vorba de bani, ci de cine poate susține mai mult timp privirea celuilalt fără să clipească. Chiaburul râdea zgomotos, cu degetele tremurând, ascunzându-și disperarea. Trombon stătea retras, calculat, trișând doar pentru a menține echilibrul. De abia acum John înțelegea că ei n-au trișat unul împotriva altuia, ci împotriva timpului, furând câteva ore unei realități care îi aruncase afară. Chiaburul înghițise metaforic „chinta” mult înainte de ziua fatală; Trombon crezuse că-și poate izola viața de lume, până când nefericita de scânteie l-a dovedit. John simțea vinovăția bizară de a fi rămas cinstit cu propriul declin, „mâna moartă” fiind singurul lucru neatins.
Dincolo de cercul de lumină al felinarului, o siluetă se detașa, ca o pată de cerneală pe o carte veche de joc. Îl urma fără zgomot, păstrând aceeași distanță. John simți un fior, nu de teamă, ci de recunoaștere. Când se opri să-și aprindă o nouă țigară, străinul făcu același lucru. În lumina brichetei, John zări mâinile lungi, palide, obișnuite să amestece pachete invizibile.
– Ai întârziat, șopti John fără să se întoarcă.
Străinul făcu un pas înainte. Era Crupierul, supraveghetorul încă de la început al mesei de poker, cel care îl lăsase pe Chiabur să se sufoce și pe Trombon să ardă, doar pentru a vedea jocul până la capăt. Acum venise să strângă masa.
Din buzunarul hainei negre, Crupierul scoase un obiect sclipitor: un ceas de buzunar cu capacul gravat ca spatele cărților lor de odinioară. Timpul lor de trișat expirase. Desfăcu capacul și secundarul părea să bată cu sunetul unei inimi obosite, direct în tâmpla lui John.
– Pariul e simplu, John, spuse Crupierul. O ultimă mână. Câștigi, amintirea prietenilor tăi rămâne curată: Chiaburul va fi ținut minte ca un amuzant generos, Trombon ca geniu al ordinii.
John trase un fum adânc, simțea greutatea anilor apăsându-i pieptul.
– Și dacă pierd? întrebă el.
– Dacă pierzi, răspunse Crupierul, vei scrie epitafurile lor cu adevărul gol-goluț. Vei fi silit să le spui tuturor că au fost doar niște trișori mărunți care s-au temut de lumină. Iar tu… tu vei uita că i-ai iubit vreodată. Vei rămâne doar cu amărăciunea unei vieți irosite. Scoase un pachet sigilat în ceară neagră. Aerul dintre ei devenise dens, plat.
– Nu jucăm pe bani, John! Jucăm pe „mâna moartă” păstrată în suflet. Trebuie să ghicești ce carte lipsește din pachet pentru a-l completa. O singură încercare.
John privi banca scorojită și degetele îngălbenite. Pachetul fusese mereu incomplet. Scoase bricheta veche, simbol al nopților de veghe cu Chiaburu și Trombon, și o lăsă să cadă, cu sunet sec, pe asfalt. Calm, se așeză pe bancă, întorcând spatele Crupierului.
– Nu mai ghicesc nimic, spuse John, privind întunericul. Pachetul era incomplet pentru că noi am fost cărțile lipsă. Eu, Chiaburu și Trombon. Jokerii unei lumi care nu ne-a vrut. Se auzi declicul metalic al ceasului. John scoase din buzunar o carte dragă: Asul de inimă neagră, rupt la un colț, și îl sfâșie în minuscule bucățele, lăsându-le să zboare apoi ca niște confetti triste. Pariul tău e nul, șopti el. Amintirea lor nu are nevoie de curățenie. Au fost ticăloși, geniali și prietenii mei. Singura mână pe care o joc până la capăt. Apoi se întinse să recupereze bricheta de pe trotuar, își aprinse o nouă țigară. Fumul se strecura în piept cu un hârâit ușor.
Dintr-odată, Crupierul se evaporă, fără urmă. În locul unde străinul își sprijinise bizara siluetă, trei cărți de joc albe, așezate cu fața în jos, formau un evantai perfect. John se aplecă și le întoarse cu interes. Prima, Popă de Caro, cu trăsăturile Chiaburului; a doua, Valet de Pică, cu privirea calculată a lui Trombon; a treia, albă pe ambele fețe, ca o invitație sau o amânată sentință.
Crupierul îi lăsase dreptul de a alege finalul, ultima mână a unui trișor bătrân.
Sumar Literomania nr. 401-402 (2026)
Scrie un comentariu