Desenul din covor

„De ce zici că Herta Müller e o scriitoare de limbă română?”

Întrebarea mi-a pus-o un prieten, citind eseul pe care l-am scris despre cartea Zsófiei Balla, poetă născută la Cluj și care trăiește la Budapesta. „Cuibul de viespi” este un volum de eseuri în care Balla și-a adunat parcă toate amintirile, bucuriile și tristețile din viața ei începută în 1949, viața unui om de origine evreiască – maghiară în România și străină în Ungaria.

Într-adevăr, de ce am scris asta? Herta Müller s-a născut în România, dar scrie în limba germană. Nu-mi explic greșeala. Sau îmi explic doar spunîndu-mi ceea ce îmi spun mie însumi și le spun tuturor celor cu care stau de vorbă pe această temă: identitățile rigide nu conturează persoana întreagă a unui om, a unui individ. Altfel, ajungem la disputele prostești și meschine de genul „oare Nobelul Hertei Müller e o mîndrie pentru România?”. Eu cred că da, este un motiv de mîndrie. Sigur, nu a României care a urmărit-o, a umilit-o prin delatori și securiști, ci a României „înalte”, ca să zic așa. Kertész a scris în limba maghiară, credeam că nimeni nu se poate lega de el – și uite că mulți au făcut-o. Deși problema pe care o expune el în „Fără destin” este una majoră și este a Ungariei, a culturii maghiare din secolul al XX-lea, aceasta fiind lipsa de destin a unui evreu maghiar.