Din perspectiva ucigaşului

Literatura poliţistă noir, cu rădăcini în cea hard-boiled, a dat multe nume mari, ale căror romane au intrat în istoria literaturii, deşi aparţin unui gen literar desconsiderat, până prin anii 2000, de foarte mulţi critici şi istorici literari. Atât Dashiell Hammett, cât şi Raymond Chandler nu s-au bucurat, în timpul de vieţii, de recunoaşterea pe care o meritau cu prisosinţă. La fel şi Jim Thompson, unul dintre scriitorii rebeli ai genului (alcoolic, stângist, romanele sale au drept protagonişti, de cele mai multe ori, criminali, psihopaţi, obsedați sexual, sociopaţi – cu alte cuvinte, ni se propune de către autor o întreagă galerie de rataţi, de marginali). În ciuda unui stil provocator, sofisticat, amintind de existenţialismul unui Sartre sau Camus, Jim Thompson nu s-a bucurat, nici el, în timpul vieţii, de faima meritată. Ba chiar, fiind un simpatizant al stângii, a avut de suferit.

Jim Thompson, pentru mulţi, rămâne autorul unei singure cărţi: „The Killer Inside Me” (1952) (a fost tradusă şi în română, în 2014, de Oana Frantz, la Editura Paladin, cu titlul „Ucigaşul din mine”). Este un roman crud, dur, mai apropiat ca stil de romanele lui Hammett decât de cele ale lui Chandler. Autorul nu umblă cu mănuşi, cei cu probleme sau corupţi nu fac întotdeauna parte din pătura bogată a societăţii, ci sunt oameni obişnuiţi. Protagonistul romanului este Lou Ford, şerif într-un mic orăşel texan – un şerif brutal, eficient în rezolvarea conflictelor, dar considerat de toţi un nătâng. Însă nu este deloc aşa, fiindcă șeriful dă dovadă de o a doua personalitate, una foarte perspicace şi total lipsită de milă. Lou Ford îşi percepe această a doua personalitate ca pe o boală, ca pe un blestem pe care nu-l poate evita – acea umbră jungiană, care, feroce, acaparatoare, îşi cere drepturile. „Ucigaşul din mine” nu este, însă, doar povestea unei simple schizofrenii, ci o poveste despre veşnica luptă dintre bine şi rău – o luptă care se dă în interiorul aceleiași persoane. Şi da, prin asta „Ucigaşul din mine” este un autentic roman psihologic, mai ales că este narat la persoana întâi. Lou Ford este, într-o oarecare măsură, precursorul unui alt personaj celebru, Hannibal Lecter, creat, în anii ’80, de Thomas Harris.

Lou Ford, ca şi Philip Marlowe, este un adevărat filosof al vieţii de zi cu zi, un cinic, dar care, spre deosebire de Marlowe, este lipsit de empatie, de acea capacitate de a-i înţelege şi accepta pe oameni aşa cum sunt. Revelatoare sunt cele spuse de Lou lui Jhonnie, un tânăr care va fi ucis chiar de Lou – o adevărată lecţie de viaţă, de pragmatism, care dezvăluie adevărata natură a acestei lumi: răul, corupţia, nepăsarea, ipocrizia:

„– De unde poate să ştie omul ceva în viaţa asta? Trăim într-o lume ciudată, puştiule, într-o civilizaţie aparte. Una în care poliţiştii joacă rol de escroci şi escrocii fac muncă de poliţie. Politicienii sunt predicatori, iar predicatorii sunt politicieni. Preceptorii bagă-n buzunar ce adună. Oamenii Răi vor să avem mai mult mălai, iar Oamenii Buni se luptă să-l ţină departe de noi. Nu-i bine pentru noi, ştii ce zic? De-am avea toţi orice poftim de mâncare, ne-am căca prea mult. Am avea inflaţie în industria hârtiei igenice. Aşa văd eu lucrurile… Mda, Jhonnie, e o lume sucită rău, întoarsă cu curu-n sus, şi mă tem că aşa o să rămână. Şi-ţi zic de ce. Fiindcă nimeni, aproape nimeni, nu vede nimic rău în asta. Lumea nu vede că lucrurile sunt aiurea, aşa că nu-şi face griji. Îşi face griji numai cu tipi ca tine. Îşi face griji cu tipi cărora le place să bea ceva şi beau. Cu tipi care vor să şi-o pună fără să treacă pe la popă. Tipi care ştiu ce-i face să se simtă bine şi n-au de gând să se lase convinşi să renunţe la niţică acţiune… Lumii nu-i place de voi şi vă forţează cu legea. Şi, după cum îmi pare mie, o să vă forţeze tot mai tare pe măsură ce trece vremea…”.

Stanley Kubrick, care a colaborat cu Jim Thompson la scenariul filmului „The Killing” (1956), s-a declarat un fan convins al romanului „The Killer Inside Me”. Nu a fost singurul care a recunoscut valoarea acestui roman. Din păcate, următoarele cărţi ale lui Thompson, din cauza problemelor autorului cu alcoolismul, nu se vor mai ridica la nivelul acesteia. Însă „The Killer Inside Me” a impus, fără urmă de îndoială, o ștachetă destul de înaltă în romanul poliţist de după anii ’50, iar scriitorii care i-au urmat lui Thompson nu au avut de ales decât să concureze cu un maestru al genului destul de greu de egalat. Unii au făcut faţă provocării, alţii nu.

Voi încheia acest mic text tot cu un citat din romanul lui Jim Thompson: „Ai o veşnicie; şi pe undeva nu prea poţi să faci nimic cu ea. Ai o veşnicie; şi e lată de un kilometru jumate, adâncă de un ţol şi plină de aligatori. Te duci în birou şi iei o carte sau două de pe raft. Citeşti câteva rânduri de parcă viaţa ta ar depinde de citirea lor corectă. Dar ştii că viaţa ta nu depinde de niciunul dintre lucrurile care au logică şi te-ntrebi de unde naiba ţi-a venit ideea că ar fi aşa; şi începi să te întristezi”.

Jim Thompson, „Ucigaşul din mine”, traducere din engleză de Oana Frantz, Editura Paladin, Bucureşti, 2014, 240 p.